FacebookTwitterLinkedIn

Taco Bell inaugurează o nouă unitate în Centrul Comercial AFI Palace Brașov, ce are o suprafață de aproximativ 200 mp.

„Deși anul 2020 a fost plin de provocări pentru industria HoReCa, suntem bucuroși să inaugurăm un nou restaurant, în Brașov. Nu întâmplător am ales să deschidem a doua unitate în acest oraș. Am identificat o cerere mare din partea fanilor în acest oraș și iată-ne aici, din nou, alături de toți consumatorii dornici să încerce produsele originale, de inspirație mexicană. În plus, dorim să îi asigurăm pe toți clienții noștri că, în această perioadă, am implementat toate măsurile sanitare suplimentare, astfel încât să se poată bucura de aceeași experiență Live Más într-un mediu sigur”, a spus Costică Mișaca, Director General Taco Bell România.

Prin inaugurarea unității din Brașov, Taco Bell a creat 25 de locuri de muncă. Momentan, restaurantul Taco Bell din Brașov este deschis doar pentru comenzile la pachet, urmând ca din 16 noiembrie să fie disponibilă și livrarea la domiciliu, prin intermediul colaboratorilor specializați.