Cautare




, Contributor

Beauty Contributor

Lifestyle |
|

SPF – Se Poate Fără?

Deși pericolul expunerii prelungite la soare reprezintă o preocupare constantă, noi date par să pună la îndoială conținutul și necesitatea aplicării formulelor de protecție.  
Woman,Wearing,Hat

Avem nevoie de soare ca de… apă; lumina sa ajută corpul să absoarbă și să proceseze vitamina D, esențială pentru sănătatea oaselor, printre altele. Tot soarele face posibilă eliberarea dopaminei și crește absorbția serotoninei, ambele reducând depresia. De asemenea, studiile spun că expunerea la soare poate ajuta chiar la scăderea tensiunii arteriale. Dar „prea mult bine face rău…”, și soarele nu face excepție: expunerea prelungită și repetată la radiațiile ultraviolete ar putea provoca leziuni grave sau chiar cancer de piele, o informație pe care producătorii de formule de protecție și-au bazat de ani de zile strategia, într-o piață care valora, înainte de pandemie, peste 13 miliarde de dolari la nivel mondial.

În paralel cu trendul ascendent pe care specialiștii îl estimează pentru acest segment, au apărut însă și voci care contestă, pe de-o parte, compoziția și, pe de alta, necesitatea folosirii acestor produse. Sunt ele justificate sau e doar o altă teorie a conspirației?

Originea produselor cu factor de protecție datează încă din Egiptul Antic, când oamenii foloseau preparate din plante (orez, iasomie, lupin) pentru a combate efectele expunerii la soare, iar alte civilizații antice au apelat în timp la alte remedii naturale, cum ar fi uleiul de măsline, folosit de greci, uleiul de ace de pin sau cel de floarea soarelui, folosit de amerindieni. Multe dintre acestea se regăsesc și astăzi în compoziția produselor cu SPF. Despre „ultraviolete” însă nu se mai auzise niciodată până în 1801, când au fost descoperite de un om de știință german pe nume Johann Ritter, revelația sa făcând posibilă pentru prima dată înțelegerea corectă a arsurilor solare, informații de actualitate și astăzi.

Cât despre primul produs comercial de protecție solară, părerile sunt împărțite. Unii spun că gheața a fost spartă în 1932, în Australia, de Milton Blake, cu un produs marca Hamilton, disponibil pe piață și în prezent. Alții îl consideră pe fondatorul L’Oréal, chimistul Eugene Schueller, părintele SPF-ului, datorită primei game de produse de protecție lansate de brand în 1936. Un alt produs iconic, vândut și-n zilele noastre, datează din 1946, când chimistul Franz Greiter a creat Glacier Creme, după ce suferise arsuri solare pe când escalada vârful Piz Buin (de unde și numele brandului fondat de acesta), în 1938.

Multe alte branduri s-au înscris apoi în cursa protecției solare, cu formule care mai de care mai „revoluționare” – rezistente la apă, ingrediente frumos mirositoare sau capabile să nuanțeze pielea (primele autobronzante par să dateze din anii ’50, când Coppertone comercializa un produs de protecție solară cu adaos de „Red Veterinary Petroleum”, un soi de vaselină). Astăzi, produsele de protecție reprezintă (sau ar trebui) o parte importantă a ritualului zilnic de îngrijire, iar componența lor poate fi limitată de reglementările din anumite regiuni ale globului unde sunt comercializate: multe ingrediente sunt permise în anumite locuri ale lumii și interzise în altele.

Aproape 100 de ani de luptă cu radiațiile solare înseamnă ceva, și poate părea nefiresc să planeze dubii asupra unor produse care servesc unui scop atât de important (și dovedit științific) precum protecția solară. Dar ele există și sunt chiar legitime, în mare din cauza compoziției lor, dar și prin prisma a ceea ce pretind că sunt. Pentru că protecția solară nu este scutul invincibil împotriva soarelui pe care industria îl flutură, ci doar un instrument care ne ajută să avem o relație amiabilă cu acesta. Sau, cel puțin, așa credeam…

Soarele emite două tipuri de radiații: razele UVA și razele UVB, și ambele pot fi dăunătoare pielii noastre atunci când ne expunem la soare. Primele sunt capabile să pătrundă în piele, provocând sau adâncind ridurile și favorizând îmbătrânirea prematură, iar cercetările arată că acestea au, de asemenea, potențialul de a provoca daune indirecte ADN-ului și de a duce la apariția cancerului. De cealaltă parte, razele UVB atacă suprafața pielii, provocând arsuri solare și deseori melanoame maligne.

Formulele de protecție solară sunt diferite, dar se disting două categorii aparte, respectiv produse care oferă protecție fizică, deoarece reflectă razele soarelui (sunblock), împiedicându-le să pătrundă în profunzime, și blocante chimice concepute pentru a penetra pielea și pentru a absorbi radiațiile (sunscreen) înainte să ajungă să atace straturile profunde ale pielii, pe care apoi le transformă în căldură eliberată ulterior din corp. Multe dintre produsele de ultimă generație îmbină ambele caracteristici, formând, astfel, o a treia categorie, mult mai performantă. Dar nu neapărat… sigură!

Mineralele precum oxidul de zinc sau dioxidul de titan – care stau la baza produselor de tip „sunblock” – sunt foarte bine văzute de specialiștii în cosmetică și consumatori, atât datorită originii lor naturale (o preocupare tot mai mare în ultimii ani), cât și eficacității pe care acestea au dovedit-o în materie de protecție UV. Acestea sunt cel mai bine tolerate de pielea sensibilă, motiv pentru care ele se regăsesc frecvent în produsele destinate copiilor, a căror piele are nevoi diferite în materie de protecție solară. În plus, dacă formulele de acum câțiva ani depozitau pe piele un strat alb gros, produsele de protecție solară de astăzi au o consistență mult mai ușoară și sunt de obicei combinate cu uleiuri sau parfumuri pentru a face din aplicarea pe piele o experiență agreabilă.

Însă ingredientele care absorb radiațiile UV – acid para-aminobenzoic, octobin octisalat, octocrilen și oxibenzona, a căror eficacitate insuficient dovedită e mai puțin importantă prin comparație cu potențialele riscuri pe care aplicarea lor pe piele le-ar implica – sunt cele care stârnesc îngrijorare. Oxibenzona, de exemplu, este suspectată a fi un perturbator hormonal ce interferează cu producția naturală de hormoni, fiind blamat și din cauza riscului de a provoca alergii. Apoi multe dintre aceste ingrediente sunt arătate cu degetul de activiștii de mediu, din cauza pericolului pe care îl prezintă pentru recifele de corali. Alte „chimicale” prezente în loțiunile solare – precum Mexoryl SX, considerat ideal în combaterea UVA atunci când este combinat cu avobenzona și aprobat universal, sau Tinosorb S, care pare să ofere protecție eficientă și are proprietăți antioxidante, dar este „interzis” în SUA – sunt mai puțin nocive sau nu există încă date suficiente pentru a se putea da un verdict clar.

Totuși, nu doar aceste ingrediente considerate periculoase reprezintă motivul de gâlceavă în jurul produselor pentru soare. Există destule voci care, deși recunosc efectele nocive ale radiațiilor UV, pun la îndoială efectul pe care aceste formule pretind să-l aibă. Un raport din 2017 al grupului activist de mediu EWG privind protecția solară prezintă o serie de dovezi care arată că formulele cu SPF ar putea să nu ne protejeze precum se laudă, notând că însăși FDA a afirmat că studiile clinice disponibile „nu demonstrează că produsele cu spectru larg cu SPF mai mare de 15 reduc – de unele singure – riscul de cancer de piele și îmbătrânire timpurie a pielii”. Alte studii citate în raport susțin că folosirea protecției ar face exact contrariul – potrivit acestora, „palmitatul de retinil, o formă de vitamina A, ar putea accelera dezvoltarea tumorilor și leziunilor pielii atunci când este aplicat pe piele în prezența luminii soarelui”.

Un alt argument pe care „anti-SPF-iștii” îl invocă are un substrat psihologic legitim: așteptările nefondate pe care oamenii le au de la produsele de protecție cu indice crescut și spectru larg, care pot crea un sentiment de falsă siguranță și ar putea avea ca rezultat expunerea prelungită la soare. Prin urmare, cât părerile sunt încă împărțite, nu trebuie să uităm că, oricum, simpla aplicare a acestor formule nu este ultima frontieră în materie de protecție solară. Expunerea limitată, în intervalul din zi considerat sigur, hainele din materiale protectoare sau detergenții îmbogățiți cu ingrediente care blochează ultravioletele, ba chiar și protecția pe cale orală, printr-o dietă adecvată și suplimente alimentare, sunt doar câteva dintre măsurile care ne pot ajuta să avem o relație bună cu soarele.

Matematica protecției
Eficacitatea protecției solare este cu siguranță legată de utilizarea corectă a formulei, iar factorul de protecție este gândit ca un indiciu în ceea ce privește intervalul de expunere/frecvență a reaplicării. În funcție de tipul său, pielii tale îi ia cam 10-20 de minute să se ardă. Teoretic, pentru a afla intervalul tău de siguranță, înmulțește minutele cu factorul numeric înscris pe produs și vei obține numărul de minute pe care le poți petrece sub soare după aplicare. Practic însă, se recomandă reaplicarea cremei la fiecare 2-4 ore, indiferent de tipul de produs, brand, formulă sau factor.

Ce UVI avem azi?
Verifică întotdeauna indicele de raze UV în aplicațiile meteo pentru smartphone. Un UVI de până la 2 permite expunerea pentru aproximativ o oră la soare cu ochelari de soare și protecție. Un UVI între 10 și 15, în schimb, impune atât aplicarea protecției solare pe piele, cât și ochelari de soare, o pălărie, umbrelă și evitarea totală a soarelui de la amiază.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii