Cautare




, Editor Coordonator

Explorator. De vocație, om. De profesie, povestitor. www.georgianaciofoaia.ro

Gastronomie |
|

Spectacolul cafelei servite la birou

Nespresso, brandul de cafea de lux, propune o nouă paradigmă în prepararea și servirea cafelei în contexte de business, aceea de a oferi angajaților plăcerea băuturilor spectaculoase pe bază de cafea, percepute altfel ca delicii ale timpului liber.
_P__4915

Prezentat în cadrul Muzeului Naţional de Artă, într-un eveniment de gastronomie fină, show-ul culinar oferit de celebrul chef italian cu două stele Michelin, Fabio Pisani, a fost conceput ca o demonstrație a rolului cafelei Nespresso de a potența valoarea unui produs culinar excepțional. Vedeta serii a fost aparatul Aguila 220, un produs inovator în categoria aparatelor de cafea dedicate segmentului business-to-business.

Am gustat în acea seară două dintre băuturile care pot fi preparate folosind Aguila 220. Ideale pentru acea nuanță de fine-living pe care cu toții îl dorim în orice moment al vieții noastre, am aflat de la Sonia Năstase, Country Manager Nespresso România, că există 12 rețete One Touch predefinite, trei sortimente de cafea simplă, dar și patru feluri de pregătire a laptelui care poate fi adăugat peste cafeaua preparată. Toate aceste rețete extraordinare se află la o simplă apăsare de buton, datorită Aguila 220. Mai mult, Aguila 220 are două moduri de economisire a energiei, fiind o alegere ideală pentru spațiile office. În plus, asemenea tuturor aparatelor de cafea Nespresso, Aguila 220 este ușor de folosit și de întreținut, asigurând o experiență a cafelei la cel mai înalt nivel. Cât despre cafea, nu am cum s-o descriu onest fără s-o laud cu atribute superlative.

De vorbă cu Fabio Pisani despre gastronomie fină, arome siciliene și cafeaua ca ingredient provocator

Venit în România pentru a ne purta într-o experiență unică în gastronomia fină a Italiei, chef-ul italian Fabio Pisani, deținător a două stele Michelin și ambasador al brandului iconic Nespresso, ne-a povestit în dulcea limbă a lui Dante despre pasiune și inovație, despre autentic și tradițional, dar mai ales despre cafeaua  pusă sub semnul excepționalului.

Fabio, povestește-ne care este legătura ta cu Nespresso și mai ales de ce ai ales să fii ambasadorul acestui brand?

În restaurantul nostru din Italia, facem multă cercetare de piață pentru a ne alege acei mici producători ce ne pot furniza o materie primă de calitate ce conferă originalitate și gust meniului nostru. Am remarcat că Nespresso are aceeași filozofie gastronomică și își alege mici producători din regiuni unice în lume, precum India sau Nepal, care, prin standardele pe care le aplică, creează un produs de nișă, o cafea cu o savoare și combinație de arome unice.

Dacă ne gândim la cafea ca ingredient și element spectacol în gastronomia fină, care sunt preparatele  pe care le-ai îmbina cu aroma cafelei?

Cafeaua este un produs delicat care nu poate fi alintat cu orice. Bucătăria noastră este una în care punem în valoare un produs și fiecare ingredient care-l compune. Pentru a reuși acest lucru, studiem armonia aromelor și ingredientelor pentru a obține un echilibru. Așa ne-am gândit să creăm sosuri în care amestecăm 5 condimente (dintre care unul este cafea) și am reușit să ajungem la o serie de preparate foarte interesante. Ar fi dificil să-ți imaginezi tradiționalele paste combinate cu cafea, dar noi am îmbinat pastele cu cacao, cafea și supă de pește cu ardei iute. Iar la final am presărat puțin parmezan și am creat un preparat incredibil. De mult timp, fac o friptură de miel cu sos de ghimbir și cafea care scoate în evidență savoarea acestui tip special de carne.

Citește și La cafea cu… Sonia Năstase

Fabio, vedeta acestui eveniment este Aguila 220. Ce ne poți povesti despre acest aparat, ce inovație aduce pe piață?

Practic când folosești Aguilla 220, bei o cafea corect făcută și, în același timp excepțională. Este o minune tehnologică foarte simplu de utilizat și cu rezultate delicioase. În contextul bucătăriei la superlativ, aparatura de înaltă calitate este foarte importantă, dar nu trebuie să pierzi niciodată din vedere contactul cu produsul, cu persoanele și să explici de ce folosești un anumit produs sau o anumită aparatură. Aceasta înseamnă haute cuisine!

Fabio, te rog să-mi explici experiențele extraordinare pe care ni le-ai dezvăluit în această seară, în cadrul evenimentului ce îl are drept protagonist pe Aguila 220.

Am creat pe tema cafelei și am preparat rață afumată, nu cu lemn, ci cu zahăr de trestie, cu lămâie, portocale și, evident, cafea.  Aceasta a fost ideea, să folosim cafeaua ca pe un condiment, pentru a reuși să ajungem la îmbinarea perfectă, la gustul echilibrat care să se alinieze perfect cu un fel de mâncare cum este rața, un tip de carne cu un parfum destul de intens. Cunoscătorilor acest fel le va aminti de cafea așa cum se bea ea la Napoli cu puțină coajă rasă de lămâie. Este o adevărată experiență emoțională!

 

Văd în dreapta parmezan și oțet balsamic și din cornerul stâng am gustat deja acei ardei uscați cu prosciutto. Ce alte lucruri excepționale ale bucătăriei italiene ai adus la București?

În această seară, am venit cu niște preparate care reprezintă Italia contemporană. Întotdeauna spun că nu putem trăi doar din moștenirea pe care  avem în bucătăria italiană, ci trebuie să evoluăm, fără să uităm însă propriile atribute care ne fac să fim o voce puternică în cultura gastronomică a lumii. În Italia nu există o singură bucătărie. Suntem răsfățați pentru că avem o mare diversitate, unică în lume.  Sicilia este complet diferită de Milano. Meniul din această seară este o călătorie în Italia. Astăzi aduc gastronomia mea italiană în România cu toate aromele și particularitățile ei extraordinare, fără pierde din vedere acea filozofie care o distinge de celelalte bucătării.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii