“Acesta nu este un număr pe care l-am scos de nicăieri”, a declarat Sanchez într-o conferință de presă cu omologul său italian Giuseppe Conte la Mallorca. “Este un număr pe care profesioniștii din domeniul sănătății, oamenii de știință ne-au spus că este suficient de riguros și restrictiv pentru a preveni un alt val de infecții”, a mai spus el.
Restricțiile vor fi negociate cu autoritățile regionale, ceea ce înseamnă că ar putea fi introduse unele modificări.
Unii șefi regionali din domeniul sănătății, inclusiv din Catalonia și Madrid, pledează pentru o limită mai puțin strictă, de 10 persoane, pentru întrunirile de sărbători.
Numărul total de cazuri în Spania a ajuns la aproape 1,6 milioane, al doilea cel mai mare din vestul Europei după Franța.
Marți, numărul morților a crescut cu 537 la 43.668, potrivit Reuters.