FacebookTwitterLinkedIn

Această „misiune” vrea să fie o continuare a celei de demonstraţie reuşită din mai până în august, în care doi astronauţi americani au ajuns pe ISS, informează AFP, citată de news.ro.

Specialiștii susțin că cei 4 astronauți  vor ajunge la Staţia Spaţială, marți unde se vor întâlni cu doi ruşi şi un astronaut american, alături de care vor rămâne în misiune timp de șase luni.

Mike Pence, vicepreşedintele american a anunțat că va asista la operațiunea de lansare.

Capsula Dragon a SpaceX este al doilea aparat care este capabil acum să ajungă pe ISS, după nava spaţială rusă Soyuz, care a transportat din 2011 toţi astronauţii pe Staţie, după ce americanii nu au mai zburat.