Cautare




, Contributor

Servicii Financiare & Imobiliare & Auto

Reinventarea României |
|

Sorin Preda, Fondator și CEO Global Vision: “Poți să ai un plan perfect, dar dacă nu-l împărtășești cu cei din jur cel mai probabil o să înregistrezi un eșec”

Mediul de business a fost puternic lovit odată cu pandemia de COVID-19, iar antreprenorii s-au văzut nevoiți să își regândească strategiile la foc automat, de pe o zi pe alta. Însă, pe lângă planul de adaptare a afacerii în contextul actual, liderii din business susțin că și modul în care a fost gestionată viața personală a jucat un rol important în ultimele luni.
 aboneaza-te
Sorin Preda

Așa este și în cazul lui Sorin Preda, Fondator și CEO Global Vision, care și-a construit propriul plan personal, astfel încât să treacă mai ușor peste impactul pandemiei de COVID-19. În plus, afaceristul susține că pandemia i-a adus și câteva lucruri benefice.

“Faptul că nu am mai reușit să călătorim ne-a forțat cumva să schimbăm fluxurile de decizie în organizație, să mărim frecvența întâlnirilor în mediul virtual și sincer mă simt un pic mai odihnit, ceea ce trebuie să admit că am facut în anumite situații forțat de anumite împrejurări, dar cu un rezultat neașteptat de bun și mi-am câștigat acel timp pentru a mă concentra mai mult pe ceea ce cred eu că este important în criza aceasta, pe ceea ce cred eu că oamenii așteaptă de la liderii de organizație”, punctează Sorin Preda.

Acesta consideră că un leadership bun nu este suficient pentru a schimba ceva în societate și pentru a trece prin criza actuală, iar menținerea încrederii oamenilor a fost poate printre cele mai importante sarcini pe care antreprenorii le-au avut în ultimele cinci luni. “Teoria de gestionare a încrederii se bazează pe niște factori. Important e să conștientizăm în primul rând și după aceea să ascultăm acel feedback din partea oamenilor. Se așteaptă la transparență totală. Eu nu i-am menajat deloc pe ai mei în această perioadă. Cred că din primele zile am lărgit grupul oamenilor care participau la discuții și la luarea de decizii”, mai spune antreprenorul.

Dar, cu toate că mediul de afaceri a răspuns prompt la criza sanitară, Sorin Preda nu crede că liderul este cel care trebuie să salveze singur organizația, ci, în perioadă de criză, ajutorul trebuie să vină foarte mult din afara organizațiilor. “Poti să ai un plan perfect, dar dacă nu-l împărtășești cu cei din jur cel mai probabil o să înregistrezi un eșec”, continuă el, punctând faptul că și empatia a jucat un rol important în perioada aceasta.

Sorin Preda mai precizează și că el a văzut criza ca pe o oportunitate de aplatizare și distribuire a deciziilor. Concret, a dat ceva mai multă putere liderilor locali și a asignat task-uri de management pe proiecte mici celor cu potențial și atitudini de leadership pe care îi avea într-o oarecare monitorizare.

“Cred că această criză va schimba modelul de leadership în organizații și nu știu cât de succes mai erau acele modele de organizații patriarhale cu decizii greoaie, cu hotărâri Aga, dar e clar că astăzi supraviețuire și progres înseamnă analiză și decizie rapidă, locală, luată, dacă se poate, cât mai mult de cei direct responsabili de proiect”, afirmă CEO-ul Global Vision.

Pe de altă parte, Sorin Preda consideră că această criză a redeschis niște canale de comunicare între mediul privat, mediul non-profit și sectorul guvernamental și public. “În ultimul timp am avut prea puțină deschidere la un dialog efectiv între aceste părți. Percepția mea este că lucrurile aici au funcționat, fie prin aceste asociații profesionale, fie prin alte ONG-uri care s-au ocupat de zona sanitară, fie pur și simplu liderii de business cu o oarecare notorietate au luat poziții publice și cu ajutorul mass-media vocile lor s-au auzit ceva mai tare decât s-au auzit probabil în ultimii 30 de ani”, precizează omul de afaceri.

În ceea ce privește planul de redresare economică anunțat de curând de Guvern, fondatorul Global Vision este de părere că acesta “cuprinde cam tot ce ar trebui”, însă, “problema principală este execuția, care întotdeauna face diferența”.

“Dacă ar fi să-i dau o notă de leadership, i-aș da o notă pozitivă. Nu i-aș da 5, dar i-aș da o bulină albă din punctul ăsta de vedere”.

Având în vedere contextul actual, deciziile de a face intervenții majore sunt amânate, mai ales că lumea nu știe încotro va merge economia, nu știe care va fi noul model de consum. În domeniul imobiliar sunt sectoare foarte grav afectate în momentul de față, precum industria de hoteluri sau industria de mall-uri. “Eu anticipez o oarecare scădere pe zona de birouri și pe zona rezidențială. Și atunci dezvoltatorii sau investitorii la acest moment și-au continuat planurile de investiții acolo unde lucrurile erau deja demarate și încă așteaptă cumva efectele măsurilor luate în această perioadă. Iar aceste efecte eu cred că vor apărea undeva după data de 1 ianuarie”.

În schimb, Sorin Preda este optimist că perioada următoare va aduce o claritate din punctul ăsta de vedere, iar în context de incertitudine “doing nothing este câteodată  o soluție pe care să o urmezi pe o perioadă scurtă”. 

“Deciziile de a rezilia, de a termina contracte, de a acorda discount-uri, de a extinde termene sunt foarte greu de luat de ambele părți, și de partea proprietarilor, și de partea chiriașilor. Mai avem un actor important în scena economică care se numește banca. Momentul adevărului pentru bănci eu îl văd după data de 1 ianuarie, când încep să vină scadențele la plata ratelor și dobânzilor amânate pe perioada asta. Știu că asta generează anxietate, nervozitate. O simt! ne lovim de ea în fiecare zi”, mai susține acesta.

În plus, antreprenorul consideră că logistica este una dintre industriile care are previziuni clare de creștere, și în contextul experimentului COVID-19 lucrurile s-au văzut foarte clar. “A crescut numărul de tranzacții online, deci din punctul ăsta de vedere am avut oarecum noroc. E un noroc pe care îl urmărim de vreo 4-5 ani. Ne-am tot uitat pe statisticile eCommerce, am luat hotărârea că e un domeniu care ni se potrivește ca parte de management și am început astfel de dezvoltări cu foarte mulți ani în urmă. Se prefigurează produse noi pentru că acest volum crescut de tranzacții de tip eCommerce crește orecum și standardul și așteptările cumpărătorilor. Oamenii vor în aceeași zi și comandă și livrare”.

Mai mult decât atât, Sorin Preda trage un semnal de alarmă și susține că România nu are suficient de mulți capitaliști și lideri care să schimbe mentalitatea oamenilor. Așadar, soluția e una singură: răbdare și educație. “Mentalitatea nu o vom schimba peste noapte. Din păcate educația scade. Cred că aici trebuie umblat”.

În zona sectorului public, acesta crede că România are nevoie de un “small government”, pentru că e cea mai simplă modalitate de a deveni eficient pe perioadă de criză, iar soluția poate să vină dintr-o zonă de outsourcing.

“Am descoperit o oarecare reziliență la un volum crescut de stres, presiune, neprevăzut. Eu consider că această criză e mult mai provocatoare decât ce am experimentat în 2008-2010 pentru că tentația unui lider de organizație într-un context de criză sanitară și de atâtea cazuri dramatice în zona asta cred că ar fi să empatizeze mai mult decât să reușească să-și mențină și componenta rațională în planuri, decizii și în acțiuni”, mai precizează el, punctând totodată că antreprenorii trebuie să îmbine atât aspectele ce țin de partea rațională, cât și cele emoționale.

“Misiunea noastră este să protejăm companiile, organizațiile pentru care lucrăm, implicit angajații și stakeholderii”, a conchis Sorin Preda.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii