Cautare




, Contributor

I am a Breaking News Editor at Forbes Romania, with a focus on covering important Real Estate and Economic news. Have a news tip? DMs are open on Instagram @andreea__gutu or drop me an email at andree...

Summer Plans 2021 |
|

Sorin Preda, Fondator și CEO Global Vision: “Este îngrijorătoare această criză a materialelor de construcții pe care nu o văd încheiată prea curând și care ar putea să scadă apetitul investițional”

Dacă în alte veri tema principală de discuții din comunitatea de business viza rutina și destinațiile de vacanță, de această dată, Forbes România i-a provocat pe cei mai cunoscuți jucători din mediul de afaceri local să răspundă unui scurt chestionar, într-un context special, în care vara lui 2021 ar trebui să reprezinte o așteptată revenire la (noua) normalitate.
Sorin Preda

Vacanță pentru business

Suntem în plină derulare a dezvoltărilor de proiecte logistice și industriale de la Chitila, Constanța, Timișoara, Pitești. Ne va fi greu să plănuim vacanțe prea lungi în această vară. Cred însă în nevoia de a te recalibra, ca profesionist, după un efort susținut și sunt complet împotriva epuizării, pe care o consider nesănătoasă și un dușman al creativității. Așadar, sunt convins că echipa Global Vision va reuși, la fel ca întotdeauna, să alterneze cu înțelepciune și claritate perioadele de muncă intensă, cu cele de relaxare.

Noi, în perioada pandemiei, am muncit la fel de mult sau poate chiar mai mult ca în 2019, sub o presiune diferită, dată de un nivel ridicat de incertitudine, cu un volum mare de decizii în timp scurt. În plus, am crescut ritmul de comunicare cu acționarii, partenerii, clienții și echipele noastre.

Toate aceste modificări ale obiceiurilor de consum au avut un impact puternic asupra industriei noastre. Am ținut ritmul acestor modificări, am cristalizat strategii noi, toate acestea traducându-se în rezultate pentru companie: noi chiriași, proiecte bulid-to-suit livrate și planuri de expansiune în 15 orașe din țară.

Certitudini și predictibilitate

Una dintre cele mai vizibile certitudini este că schimbarea a devenit o constantă în viețile noastre. Dincolo de agilitatea impusă de această perioadă de pandemie, sub semnul impredictibilului, se conturează niște direcții clare, cu aplicabilitate asupra industriei de dezvoltări imobiliare, în special pentru sectorul industrial – logistic.

În primul rând, deciziile legate de aprovizionare, în general, sunt luate mult mai spontan, integrat și având la bază date și analize precise ale acestora. Se resimte, în acest caz, influența urbanizării, digitalizării și noului model de comerț. Trăim, muncim și cumpărăm diferit acum, iar logistica trebuie să țină pasul cu această repliere. Sigur că multe comportamente din timpul pandemiei au fost unele pasagere și trebuie să fim conștienți și de faptul că un consum foarte crescut dintr-o anumită categorie de bunuri care să deservească o anume necesitate din perioada pandemiei nu va deveni o regulă. Tocmai de aceea, suntem atenți la cum evoluează creșterile din consum și pentru ce produse și servicii. De exemplu, ne așteptăm ca acum, odată cu eliminarea restricțiilor, o parte din sumele investite de consumatorii finali în cumpărăturile online să fie redirecționate către vacanțe și călătorii, după un an și jumătate de recul al acestor industrii.

Revenind la schimbările structurale, cele pe baza cărora putem anticipa trendurile din industrie, aș mai include aici faptul că cel mai important driver al creșterii economice la nivel global este consumul. Iar acesta, prin retail, atât brick-and-mortar, cât și online, este mai legat ca niciodată de creșterea cererii de spații logistice. Așadar, o altă certitudine este că trendul de creștere al sectorului de spații logistice și industriale se va menține pe termen lung.  Așteptările clienților au fost marcate definitiv de rapiditate și accesibilitate, ceea ce va însemna că retailerii, pentru a rămâne competitivi, trebuie să fie suficient de abili operațional pentru a livra în cele mai bune condiții și foarte repede comenzile plasate. Iar noi, ca dezvoltatori de proiecte logistice regionale și city-logistics, preluăm din aceaste trăsături: agilitate și flexibilitate în acomodarea chiriașilor noștri pentru ca, în definitiv, consumatorul să fie mulțumit.

Îngrijorări

Este îngrijorătoare această criză a materialelor de construcții pe care nu o văd încheiată prea curând și care ar putea să scadă apetitul investițional sau ar putea pune pe hold pentru o bună perioadă de timp deciziile de a investi capitaluri mari.

Principala cauză este demararea simultană de către guvernele lumii a proiectelor de infrastructură și lipsa stocurilor de materiale, care în mod normal erau disponibile, lipsă cauzată de lockdown-ul din timpul pandemiei. Vine ca un efect al cererii crescute din imobiliare și a reluării activității post-pandemie. De exemplu, prețul oțelului s-a triplat în US față de anul trecut și dublat în Europa, China și Brazilia.

Vedem riscuri de întârzieri ale lucrărilor inclusiv în infrastructură. Constructorii de acolo trec prin aceeași provocare ca și noi, dezvoltatorii de proiecte private: termene devansate, costuri împovărătoare pentru materia primă. Mai mult, devenim competitori în cursa (i-aș putea spune) pentru aprovizionarea cu materiale. Vedem deja că Ungaria încearcă să controleze, începând din toamnă exporturile de materiale de construcții pentru a-și proteja proiectele interne.

Tot îngrijorătoare mi se pare migrația forței de muncă, odată cu deschiderea frontierelor, cât și creșterea inflației și a costului de finanțare. Finalul verii ar putea aduce și noi restricții odată cu un noul val de îmbolnăviri.

Planuri de business

Planurile noastre includ rafinarea conceptelor de dezvoltări logistice, prin adăugarea unor investiții care să aducă valoare, dincolo de shell&core. Dezvoltăm parcuri de business ghidați fiind de obiectivele de funcționalitate, cât și de creare unui mediu de lucru favorabil, work&evironment friendly. Totodată, designul proiectelor noastre este unul pregătit să acomodeze noi tehnologii precum automatizări, colectare date și vizibilitate operațională sporită prin folosirea digitalizării. Suntem în plin proces de analize avansate pentru instalare surse de energie verde în parcurile noastre de business.

Un obiectiv strategic al Global Vision este să adăugăm conectivitate sporită proiectelor noastre. Tocmai de aceea, pe parcursul acestui an demarăm autorizarea și construirea racordului de cale ferată în Constanța Business Park și previzionăm ca anul viitor, proiectul dezvoltat în parteneriat cu Globalworth să opereze și ca un nod intermodal. Considerăm ca va fi cel mai performant din România, având în vedere conectivitatea sporită: autostradă, calea ferată, transportul maritim și fluvial.

Pentru 2021, așa cum am mai spus, obiectivul este livrarea a 110.000 mp de spații industriale, logistice și retail. În acest moment, avem în dezvoltare următoarele:

–           cele două faze de proiect în cadrul Chitila Logistics Hub, în suprafață de 58.000 mp, unde vom acomoda și HAVI Logistics

–           a doua unitate de depozitare din cadrul proiectului amplu Constanța Business Park – 19.000 mp

–           o nouă unitate logistică de 19.500 mp în cadrul Timișoara Industrial Park, pentru partenerul nostru Globalworth

–           o unitate de depozitare temperatură controlată de 6700 mp în Pitești

Ne propunem ca Global Vision să aibă contribuție substanțială, prin proiectele sale, la stimularea dezvoltării infrastructurii publice și reducerea decalajelor de dezvoltare economică dintre regiunile istorice ale Romaniei, prin expansiunea uniformă în cele 15 orașe din țară.

Continuăm activitățile de landbanking și achiziții de proprietăți noi, planurile master de dezvoltare și securizarea surselor de finanțare, pentru primele unități logistice din orașele noi, astfel încât să ne creștem substanțial șansele de a deveni prima opțiune pentru clienții de logistică și spații de producție din România. În total, țintim proiecte de peste jumătate de milliard de euro, pentru un plan consistent de investiții în România și CEE.

Vacanță în țară sau străinătate

Mi-a făcut plăcere să redescopăr România în ultimul an. Imi place foarte mult să petrec timp cât mai mult în natură și voi continua să explorez peisajele minunate ale țării noastre și în această vară, prin hiking și mountain biking, cel mai probabil în weekend-uri. Cu indulgență, poate, în weekend-uri prelungite.

Sunt trasee absolut spectaculoase în Bucegi, Făgăraș, Apuseni. Am urcat de curând pe vârfurile Omu, Moldoveanu, Leaota, Tătarului. Sigur, și Transfăgărășanul, unde am facut recent o urcare cu bicicleta și unde aș vrea să ajung cât mai des. Îmi dă un sentiment de libertate greu de descris în cuvinte acel loc. Timpul petrecut în natura mă conduce întotdeauna spre mine însumi. Mă regesesc foarte bine în vorbele lui Eistein care spunea: „Privește adânc natura. Și apoi vei înțelege totul mai bine.”

Pentru anul viitor, mi-am propus o primă expediție în Munții Himalaya, deocamdată la altitudini de cel mult 5-5500 de metri, dar poate că într-o zi voi plănui să ajung și pe platoul lumii.

 

Despre cum își vor petrece vara antreprenorii români regăsiți în următoarea ediție a Forbes România, care va apărea pe piață la finalul lunii iulie.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii