Sorin-Ioan Blaga, General Manager Liebrecht & wooD România
Evoluția companiei într-un cuvânt
Dacă ar fi să aleg un cuvânt care să descrie evoluția noastră, sunt mândru să spun “pozitiv”. Ultimele 9 luni au fost printre cele mai aglomerate pentru Liebrecht & wooD în România. Acest lucru a fost, pe de o parte, și o consecință a crizei COVID-19, care a produs transformări majore în ceea ce privește procesele de lucru, dar a venit și cu o premieră – retail-ul de fashion a cunoscut trei luni de pauză. Dar această pauză, pe care vedem că o recuperăm parțial spre final de an, tocmai pentru că modelul de tip outlet este extrem de rezistent în fața turbulențelor economice,ne-a pus in postura să acceleram proiectele pe care le avem în dezvoltare.
Sunt foarte bucuros să spun că azi Liebrecht & wooD este unul dintre puținii dezvoltatori de pe piața din România care are două fronturi de lucru atât de mari deschise în paralel – pe zona comercială un nou centru de tip outlet, acesta reprezentând primul pas către un nou parc comercial și pe zona rezidențială cu debutul Liziera de Lac – unul dintre cele mai ambițioase proiecte rezidențiale de la noi din țară în momentul de față.
Avantajul pe care l-am avut în această perioadă a fost acela de a fi fost o companie ce avea deja foarte multe procese eficiente, iar criza COVID nu a necesitat o perioadă lungă de adaptare. Motivul este că prin structura sa, echipa de management strategic la nivel european este în Belgia și atunci, lucrul la distanță a fost un proces deja implementat în Liebrecht & wooD.
Cu siguranță, 2020 este și va rămâne ca unul dintre cei mai interesanți ani, tocmai pentru că aparent în spatele ușilor închise, am reușit să punem pe rol proiectele extrem de mari care vor reprezenta pilonii activității noastre pentru următorul deceniu.
În ceea ce privește piața imobiliară, deși 2020 este un an care a venit cu multe provocări și schimbări de paradigme, aceasta s-a bucurat de o evoluție pozitivă dacă ne uităm la date. Cifrele ne arată că începând cu 2019, un alt an de vârf pentru piața imobiliară, tendința a de creștere a continuat și în 2020 care a început ca unul dintre cei mai buni ani pentru segmentul rezidențial.
Din punctul nostru de vedere, COVID-19 este o schimbare de paradigmă care va produce o serie de noi realități nu numai la nivel de obiceiuri de muncă sau obiceiuri de consum, ci la nivel de standarde de locuire. Tot mai mulți cumpărători caută locuințe cu suprafață mai mare, în detrimentul zonei. Totodată se observă o crește a cererii pentru casele cu curte. Astfel, oamenii se îndreaptă către ansambluri rezidențiale situate departe de agitația urbană, dar care să le ofere toate facilitățile și avantajele locuirii în oraș. Cererea de case pentru vânzare sau închiriere a crescut în ultimele luni cu peste 50 % față de aceeași perioadă a anului trecut. Viața în noile condiții dictate de pandemie este mai ușoară într-o casă la curte decât într-un apartament, mai ales dacă au copii și trebuie să lucreze de acasă. Facilitățile, suprafața construită, mărimea terenului, locul și prețul fac diferența. Iar Liziera de Lac bifează la toate aceste capitole, pentru că întreg proiectul este gândit să răspundă unui univers de nevoi – de la ideea de a avea toate facilitățile pentru sport la doi pași distanță, la ideea de a avea un community hub cu co-working space, la ideea de a avea suficiente modalități e a petrece timp în natură.
Cele mai importante lecții
Pentru mine pandemia a fost mai mult un test, decât o lecție învățată, mai exact un test al lecțiilor învățate anterior, de-a lungul carierei și care s-au dovedit a fi extrem de valoroase dacă sunt aplicate corect. Am știut și știu exact unde vrem să ajungem și am găsit soluții care să ne țină pe această direcție. Bineînțeles că acest lucru nu ar fi fost posibil fără un mix între o planificare și o execuție strategică și, poate cel mai important lucru, o echipă agilă, bine pregătită, de încredere, flexibilă care a demonstrat o capacitate extraordinară de adaptare și de reacție rapidă. Și, la nivel personal, mi-am demonstrat că este important să-mi urmez crezul și modul de a face lucruri. Întotdeauna caut cea mai bună soluție într-un anumit context și găsesc imediat resursele să o pun în aplicare și să o validez. Iar acest mod de lucru a fost esențial într-o perioadă plină de incertitudini, în care lucrurile evoluează repede și impredictibil. Am putut să luăm decizii rapid și să punem lucrurile în mișcare, iar astăzi pot spune cu bucurie că ne uităm înspre viitor la două mari proiecte Liebrecht & wooD cu bătaie pe termen lung în România.
Prestația autorităților
A fost și rămâne o perioadă extrem dificilă cu multe presiuni și provocări pe autorități, mai multe decât resimțim noi în mediul de afaceri. Cu siguranță au investit mult efort și energie și au încercat să facă tot posibilul să limiteze impactul crizei sanitare și a efectelor sale sociale, economice. Însă ce m-a impresionat pozitiv a fost reacția de solidaritate a mediului privat care s-a mobilizat rapid să dea o mână de ajutor și să își pună resursele la bătaie pentru un bine comun.
Strategia de business pentru 2021
Liebrecht & wooD este un dezvoltator cu un portofoliu de proiecte de anvergură foarte mare la nivel european. Poate cel mai recent exemplu este cel din Varșovia, Koneser, unul dintre cele mai premiate proiecte mixte de regenerare urbană, a cărui dezvoltare a fost o provocare de la un cap la coadă, datorită provocărilor de execuție, datorită provocărilor de conservare de patrimoniu. Genul acesta de provocări va reprezenta viitorul Liebrecht & wooD pentru următoarea perioadă pentru piața din România. Nu ne-am ales lupte ușoare, dar avem experiența să le ducem la capăt.
Cea mai mare provocare pentru piața locală va fi, fără îndoială, Liziera de Lac. Un proiect care pune bazele unei comunități de 13.000 de locuitori care ridică de la 0 o comunitate de 4400 de unitati locative, program public, grădinițe, terenuri de sport, farmacie și multe alte facilități integrate și care își propune să anticipeze nevoile viitorilor proprietari de peste un deceniu, e cu siguranță un obiectiv ambițios.
O altă zonă pe care ne concentrăm este cea de retail, un segment dinamic, care continuă să se adapteze, iar noi ne dorim să fim în linia întâi. Dincolo de construcția celui de-al doilea centru de tip outlet în zona comercială Pallady, Liebrecht & wooD urmărește cu atenție piața la nivel local și suntem pregătiți să fim acolo unde apar oportunitățile. Am investit peste 200 de milioane de euro la nivel local și e clar că România este și va rămâne o piață strategică pentru Liebrecht & wooD, unde vrem să ne dezvoltăm pe viitor.
Provocări în 2021
Pandemia COVID-19 rămâne o provocare majoră care atrage după sine și celelalte provocări. Aceasta a fost un catalizator pentru multe schimbări globale, la nivel de business, economic, social, dar și la nivel uman, personal. Procese ca munca la distanță au fost accelerate și implementate în câteva săptămâni și vor deveni o normă de lucru și într-un viitor post-pandemic. Iar acest lucru a fost posibil datorită revoluțiilor din domeniul tehnologic care rămân într-o continuă miscare. Oamenii și-au reevaluat scara de valori, și-au schimbat obiceiuri de consum, felul în care muncesc, locuiesc și trăiesc. Cred că rămâne o provocare să continuăm să ținem lucrurile în mișcare într-un mediu plin de incertitudini care pot deschide calea către oportunități dacă sunt valorificate corect.