Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Soprana Angela Gheorghiu va concerta la București pe 15 septembrie

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează în cadrul evenimentului aniversar Zilele Bucureștiului cel mai mare concert de muzică clasică, susținut de superstarul internațional soprana Angela Gheorghiu, pe 15 septembrie, de la ora 20:30, în Piața Constituției.
Afis Concert Extraordinar Angela Gheorghiu 15 septembrie

Angela Gheorghiu va cânta la București sub bagheta maestrului Eugene Kohn, alături de Filarmonica George Enescu și tenorul Teodor Ilincăi.

Concertul este o premieră pentru România, având la bază un concept unic, care îmbină muzica clasică cu cele mai noi elemente de tehnologie și video mapping. Concertul are loc în aer liber, în Piața Constituției, iar accesul este gratuit. Un regal oferit publicului, o invitație la descoperirea valorilor autentice românești, dar și la reconectarea cu vibrația profundă a muzicii de operă.

ANGELA GHEORGHIU: POVESTEA

Formatul de spectacol inedit propus, în care întreaga scenă este acoperită în totalitate de proiecții video creează iluzia unui adevărat film 3D. Concertul are un concept inovator, celebrele piese muzicale fiind sincronizate perfect cu proiecții de video mapping special gândite pentru acest show, artiștii fiind armonizați, pe tot parcursul concertului, de un decor virtual tridimensional.

Zilele Bucureștiului continuă în weekendul 16 – 17 septembrie cu spectacole de videomapping și concerte pop-rock în Piața Constituției.

Anul acesta Zilele Bucureștiului aniversează alături de locuitorii orașului 558 de ani de la prima atestare istorică a Capitalei.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii