Cautare




, Contributor

Imobiliare |
|

Sonae Sierra, profit net de 16,8 milioane de euro în primele 9 luni din 2012

ParkLake Plaza - vedere aeriană nocturnă
Compania portugheză Sonae Sierra a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2012 un profit net de 16.8 milioane de euro, cu 38% mai mic faţă de rezultatul obţinut în aceeaşi perioadă a anului 2011.

Variaţia profitului net a fost cauzată de veniturile indirecte nefavorabile, -29,3 milioane de euro în primele nouă luni ale anului 2012, faţă de -16,9 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului 2011, în principal ca o consecinţă a creşterii randamentului activelor imobiliare (yield-ului) în Europa, compensat doar parţial de scăderea sa în Brazilia.

Află mai multe despre planurile Sonae Sierra în România

Cu toate acestea, profitul direct a crescut cu 4%, la 46,1 miloane de euro, faţă de 44,2 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului 2011, creşterea fiind datorată măririi portofoliului în operare în Europa şi Brazila, creşterii eficienţei operaţionale şi îmbunătăţirii rezultatelor financiare.

EBITDA a crescut cu 2% (86,4 milioane de euro în primele nouă luni ale lui 2012, faţă de 84,6 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut), reflectând eficienţa reducerii costurilor în toate ariile de activitate ale companiei, întărirea activităţii în Europa şi în Brazilia şi creşterea activităţii de furnizare a serviciilor către terţi.

În cadrul portofoliului global administrat de Sonae Sierra, vânzările chiriaşilor au scăzut cu 0,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în principal din cauza scăderii activităţii economice în Grecia, Portugalia şi Spania. În schimb, se remarcă performanţa operaţională din Brazilia, cu creşteri ale vânzărilor de 15,4% în Reais, compensând rezultatele din portofoliul European.

Rata de ocupare a portofoliului la nivel european a fost de 96%, înregistrând o uşoară descreştere de 0,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fapt ce demonstrează elasticitatea portofoliului companiei, în ciuda impactului natural al situaţiei economice asupra ratelor de ocupare şi închiriere în sectorul imobiliar de retail European.

Valoarea totală a activelor sub administrare a atins 6,4 miliarde de euro, cu o creştere de 115 milioane de euro faţă de sfârşitul anului 2011, în principal datorită deschiderii centrelor comerciale Le Terrazze (Italia) şi Uberlândia Shopping (Brazilia).

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii