Cautare




, Contributor

DWF

AdNews |
|

Soluții eficiente pentru tratarea durerilor de spate

Durerile de spate pot apărea din cauza afecțiunilor la nivelul coloanei vertebrale, posturii incorecte, exercițiilor fizice efectuate incorect, din cauza transportării unor obiecte prea grele sau după o zi de suprasolicitare fizică. Există numeroase metode care ajută la tratarea durerilor de spate. Totuși, este important să știi că durerea de spate foarte puternică sau cea care nu se ameliorează trebuie să te trimită la doctor. Durerea de spate este considerată cronică atunci când durează pentru minim 3 luni, având perioade de ameliorare, urmate de recidive. Iată ce soluții ai pentru a trata eficient durerile de spate.  

Medicamente orale și topice

Medicamentele analgezice cu administrare orală sunt primul lucru la care ne gândim atunci când vrem să scăpăm rapid de dureri. Totuși, acestea nu sunt întotdeauna  suficiente și este nevoie de unguente. Unguentele conțin substanțe farmacologice și există pe piață produse special concepute pentru durerile de spate. 

Comprese reci și calde

Atât compresele reci, cât și cele calde te pot ajuta să scapi de durerile de spate. Compresele calde, cum ar fi o sticlă cu apă caldă, ajută la relaxarea mușchilor tensionați, ceea ce ameliorează durerile. Compresele reci scad inflamația, fiind utile mai ales în cazul în care durerile apar pe fondul unei osteoartrite. Este important să nu aplici gheața direct pe piele, ci să o învelești într-un material textil. Poate fi utilă alternarea compreselor calde cu cele reci. 

Schimbarea obiceiurilor

Modificarea obiceiurilor de zi cu zi poate fi soluția pentru ameliorarea durerilor de spate. Menținerea unei posturi incorecte un timp îndelungat poate fi cauza acestora. Mulți dintre noi nu ținem spatele drept la birou, iar seara resimțim durerile. De aceea, este important să ții spatele drept și să utilizezi un scaun de birou ergonomic. Fă mai multe pauze atunci când faci activități care te obligă să stai aplecat, cum ar fi lucratul în grădină. De asemenea, nu căra obiecte prea grele și transportă cumpărăturile făcând mai multe drumuri, dacă sunt prea grele. 

Exerciții fizice și sport

Mișcarea este foarte importantă pentru funcționarea optimă a organismului. Sedentarismul accentuează rigiditatea articulațiilor și musculaturii, motiv pentru care un efort mai intens poate declanșa dureri de spate. Atât timp cât rămâi activ, vei fi mai în formă, iar un efort mai mare nu va fi perceput ca un stres de către organism. De asemenea, sportul intensifică circulația sangvină la nivelul mușchilor, ceea ce ajută la relaxarea acestora. Deși la început poate părea dificil să faci sport, corpul se va obișnui în timp cu mișcarea și te vei bucura de beneficiile sportului.

Tehnici de relaxare

Uneori stresul excesiv agravează durerile, deoarece tensionează întregul corp. În același timp, o stare de relaxare și o bună dispoziție ajută la ameliorarea durerilor. Nu neglija activitățile plăcute, care te fac să te simți bine și apelează la tehnici de relaxare, cum ar fi tehnicile de respirație, yoga, tai chi, meditație. 

Kinetoterapie, fizioterapie

Kinetoterapia se referă la terapia prin mișcare, coordonată de un kinetoterapeut. Fizioterapia este o terapie care utilizează agenți fizici (căldură, electricitate, unde mecanice și magnetice), pentru ameliorarea durerilor sau a unor afecțiuni. Kinetoterapia și fizioterapia se completează reciproc, fiind metode eficiente pentru tratarea afecțiunilor la nivelul coloanei vertebrale. Aceste terapii se efectuează în centre speciale.

Masaj 

Masajul spatelui ajută la ameliorarea durerilor prin dentensionarea mușchilor. Poți ruga o persoană apropiată să te maseze pe spate, folosind o cremă sau un ulei, sau poți opta pentru ședințe de masaj terapeutic, efectuate de specialiști. 

Așadar, încearcă aceste metode și află ce funcționează pentru tine. Totuși, există cazuri în care singura soluție de tratament rămâne intervenția chirurgicală clasică sau minim-invazivă, efectuată într-o clinică de neurochirurgie. Dacă simptomele nu se ameliorează, mergi la medic pentru investigații și diagnostic. Durerile nu vor dispărea dacă nu este tratată cauza. 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii