FacebookTwitterLinkedIn

Alături de această reconfirmare, dovada sustenabilităţii PAID stă şi în faptul că deţinem cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală şi de Est, în valoare de 1 miliard de euro, parteneriatele internaţionale în acest sens provenind, pentru mai bine de 50% din această capacitate, de la reasiguratori cu rating AA“, a declarat Nicoleta Radu, director general al PAID, potrivit Agerpress.

Conform rezultatelor exerciţiului Balance Sheet Reveiew (BSR), desfăşurat de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi de Autoritatea Europeană de Asigurări pe durata anului 2021, rata de solvabilitate a PAID este de 332,9%, nivelul minim legal fiind de 100%.

Scopul evaluării BSR este de a facilita atât aprofundarea riscurilor şi vulnerabilităţilor existente în sectorul asigurărilor din România, cât și elaborarea de rapoarte privind constatările şi concluziile auditorilor. Conform procedurii, au fost analizate portofoliile de asigurări, obligaţiile din contractele de asigurare şi fundamentarea valorilor economice atribuite rezervelor tehnice în temeiul Directivei Solvabilitate II.

Raportul BSR privind piaţa de asigurări din România a fost publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară pe data de 6 ianuarie 2022, pe site-ul oficial.

PAID este o societate care activează în sectorul de asigurări-reasigurări, cu capital privat, formată prin asocierea societăţilor de asigurare pentru încheierea de asigurari obligatorii de locuinţă. Conform prevederilor legale, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundaţii și alunecări de teren.