Dar nu asta am vrut să vă spun ci că, după o săptămână fără probleme, a trebuit să dau colțul la trei noaptea de pe Victoriei spre Magheru pe lângă Biblioteca Națională, ca să mă oprească poliția să vadă dacă am băut.
Asta ca să-mi aduc aminte de statul polițienesc în care trăim, poliție care nu ajută cetățeanul pe autostrada Deva – Sibiu, mai ales că este în reparații un tronson și este o harababură de nedescris când treci de la autostradă la drum național și din nou la autostradă! Nu, poliția te oprește la noi după colțul străzii, hop! în fața ta pe neașteptate, să vadă dacă ai băut (când oricum ar fi prea târziu, că cine bea la volan dă colțu’ mai degrabă înainte să dea colțul la Biblioteca Națională…).
Dar nu, nu băgați în seamă digresiunea mea cu poliția, pentru că nu asta am vrut să vă spun. Ceea ce vroiam să vă spun este de fapt că drumul spre vestul Europei a fost pentru prima oară îngrozitor de șocant pentru mine.
La dus, acum o săptămână, pe autostrada M5 din Ungaria, am întâlnit o groază de mașini abandonate pe banda de urgență, marcate cu jaloane portocalii – probabil folosite la transport ilegal de refugiați –, dar și grupuri de refugiați, probabil sirieni, care mergeau pe lângă parapetul din dreapta, în direcția spre Budapesta, cu bocceaua-n spate.
La un moment dat, mai multe autobuze din acelea cu burduf care abia se târâie cu 80 la oră, cu plăci albe în geam pe care scria Politia (și nu Rendőrség în ungurește, pentru că săracii sirieni n-ar fi înțeles „de quoi il s’agit”), îi culegea de pe autostradă și îi transporta în relativă siguranță spre granița cu Austria.
De nestăvilit acest val de refugiați. De frica balamucului de la trecerea în Austria, am folosit drumul secundar unguresc nr. 1 care dă în drumul austriac nr. 10, și nu autostrada. La Nickelsdorf nu m-a oprit nimeni, nici măcar nu era nimeni care să supravegheze hotarul pe drumul național. Aș fi putut să trec cu duba de refugiați lejer… Nickelsdorf părea pustiu de parcă toți austriecii de la granița cu Ungaria fugiseră din calea sirienilor.
Dar nu asta am vrut să spun ci că, mergând apoi pe autostradă în Germania, am dat drumul la un radio de știri și cu bruma de germană pe care o înțeleg am auzit că nemții menționau atitudinea ungurilor care transportau cu autobuzele de poliție refugiații spre Austria. De fapt, cred eu, eșuând în apărarea graniței spațiului Schenghen din care fac parte și, mai mult, punând umărul la traficul de refugiați spre inima Europei.
VEZI TOPUL CELOR MAI PUTERNICI OAMENI DE MARKETING – EDIȚIA 2015
Oricum, exodul acesta prin Ungaria probabil că a și încetat acum când scriu, pentru că un prieten maghiar care era la IBC Amsterdam mi-a relatat că țara lui, vecină și prietenă cu noi, și-a modificat urgent Constituția pentru a închide granița cu Serbia, pe unde vin refugiații, și pentru a trimite armata s-o apere cu gaze și gloanțe de cauciuc (sper!). Amicul maghiar, altfel o persoană absolut minunată în relațiile profesionale și personale, ricana spre mine că de acum sirienii or să treacă spre vestul Europei fie pe la mine, prin România, fie prin Slovenia. Asta eu aș numi-o „metoda maghiară” de a rezolva problema refugiaților.
Tot la Amsterdam am aflat că nemții au primit marea majoritate a refugiaților. Mi-a relatat acest lucru un luxemburghez cu salariu astronomic, care era supărat pe țările UE și admira organizarea, seriozitatea dar și banii nemților, fapt care a dus aparent la găsirea unei soliții.
Dacă ne aducem aminte de ororile ultimului război mondial și crimele naziste, în contrast, Germania de azi a ajuns ad-literam un „rai capitalist” la care visăm cu toții. Un danez mi-a spus că Danemarca, cealaltă țintă declarată a refugiaților sirieni a răspuns slab la nivel de stat la această criză, fapt care însă a generat săptămâna trecută o demosntrație împotriva Guvernului de 40.000 de oameni.
Și da, asta vroiam să vă spun. Că amărâții de sirieni nu aleg ca ținte Croația, Slovenia, Cehia, Slovacia sau Ungaria, ce să mai vorbim despre România. Fapt care mă duce cu gândul că de fapt și noi trăim, aici, într-un fel de Sirie din care toată lumea vrea să fugă.
Mihai Pavelescu, editor MEDIA EXPRES, www.mediaexpres.ro
Foto: Mihai Pavelescu
