Cautare




, Contributor

Specialist în comunicare și marketing. Analizează universul consumatorilor pornind de la insight-uri din studii sociologice, psihologice și antropologice.

Lifestyle |
|

Singurătatea „cea Rea” și singurătatea „cea Bună”

Paradigma privind singurătatea se schimbă în majoritatea societăților occidentale. Ne găsim, din acest punct de vedere, la o cotitură istorică: trecerea de la un sistem dezvoltat în jurul ideii de comunitate, familie și împreună la un sistem în care tot mai mulți oameni par să își amenajeze viețile în jurul independenței și autonomiei.
Olivia_Petre

Fie că ne place sau nu, definițiile unei „relații” și ale unui „job” se rescriu mai rapid decât așteptările noastre, iar acest shift scoate la suprafață două fețe ale conceptului de singurătate. Am putea să le numim metaforic Singurătatea cea Rea și Singurătatea cea Bună.

Singurătatea „cea Rea”

Este acea singurătate de care am învățat să fugim. Am fost crescuți să asociem noțiunea de solitudine cu cea de tristețe și e perfect natural să fie așa de vreme ce, din punct de vedere antropologic, apropierea celorlalți ne-a asigurat supraviețuirea. Dar, pe măsură ce am evoluat de la triburi la orașe și de la conectare umană la conectare virtuală, se pare că ne-am însingurat tot mai mult. Atât de mult încât azi suntem suspectați de a fi cea mai singură generație din istoria recentă. Ca și cum, dincolo de toate link-urile și like-urile care ne leagă, am tasta inconștient o altă rețetă a veacului de singurătate.

De câțiva ani se tot vorbește la nivel mondial despre o epidemie de singurătate care începe să afecteze „omul modern” de mai toate vârstele: 22% dintre cetățenii americani, 23% dintre britanici și 10% dintre japonezi declarau în 2018 că se simt deseori mult prea singuri, lăsați pe dinafară sau izolați de lume. Ceea ce nu e surprinzător dacă ne gândim că milioane de emigranți trăiesc ani de-a rândul desprinși de tot ce înseamnă „acasă”, numărul gospodăriilor cu un singur reprezentant nu a fost niciodată mai mare, iar angajații Millennials și generația Z  presează companiile să muncească cât mai mult de la distanță. Însă oamenii de știință ne reamintesc că nu suntem făcuți pentru a trăi așa pe termen lung. Mai mult, ei susțin că „singurătatea e la fel de letală precum fumatul a 15 țigări pe zi”.

De fapt, relațiile cu ceilalți sunt principalul combustibil pentru sănătatea și fericirea noastră, mai importante chiar decât moștenirea genetică și statutul financiar, după cum a demonstrat unul dintre cele mai mari studii longitudinale realizate vreodată (Study of Adult Development, început în 1938). În lipsa unor relații satisfăcătoare, scade imunitatea și crește stresul, astfel că oamenii singuri au un risc cu 30% mai mare de a dezvolta afecțiuni serioase.

Studiul confirmă și un alt adevăr simplu: nu contează câți prieteni ai, contează cât de apropiat te simți de ei. Sorry, dear Facebook!… prietenia nu se măsoară în numere, ci în conexiunea dintre suflete. De altfel, singurătatea în doi este la fel de toxică precum izolarea: cei aflați în relații conflictuale sunt la fel de afectați la nivel fizic și psihic precum cei care trăiesc complet singuri. Loneliness is not being alone, is the feeling that no one cares.

O idee frumoasă poate fi să umplem singurătatea cuiva pentru a ne găsi la rândul nostru o relație de suflet. Michael Roach, autorul volumului „Șlefuitorul de diamante” (și singurul american care a primit titlul de călugăr budist Geshe), a popularizat conceptul de „semințe karmice”, adică acele fapte bune pe care noi le plantăm prin ceea ce gândim, spunem și facem și care vor încolți în viața noastră exact ceea ce am oferit. Atunci când oameni singuri din întreaga lume l-au întrebat unde ar trebui să își caute o relație, Geshe Michael i-a sfătuit cam așa: Nu trebuie să căutați nicăieri. Nici în cluburi, nici pe stradă, nici pe Facebook. În schimb, umpleți voi singurătatea tristă a cuiva, a unui bătrân sau a unui copil. Apoi, în timp, dragostea vă va căuta pe voi, iar singurătatea voastră se va lăsa și ea umplută.

Singurătatea „cea Bună”

Reversul medaliei este singurătatea pe care o cauți și de care ai nevoie – în doze mai mici, dacă ești înclinat spre extraversie și te încarci din interacțiunea cu ceilalți, sau în doze mai mari, dacă ești mai degrabă introvertit și te încarci prin solitudine. Singurătatea cea Bună e o oportunitate de conectare cu sine sau chiar o oportunitate de business. Mai nou, chiar o opțiune permanentă de viață.

În unele societăți, acest trend a luat asemenea amploare încât are un nume propriu – „Solo-ism”. Conceptul se referă la valorile și obiceiurile de consum caracteristice traiului de unul singur, asumat și nu impus de context. De exemplu, alegerea de a locui singur, de a fi părinte singur, de a deveni solopreneur, de a călători singur etc. În Japonia, de exemplu, se pare că fenomenul clientului Solo este atât de răspândit încât a creat un nou segment de consumatori: ohitorisama (clienți „pe cont propriu”). Acest nou target e foarte dezirabil din punct de vedere al marketingului și numeroase business-uri încearcă să creeze o versiune a serviciului lor dedicată clienților solo. Iar semnele de ohitorisama pot fi văzute peste tot – de la cinematografe care oferă locuri separate la parcuri tematice care permit celor singuri să se bucure de distracție fără nicio companie.

Din multe puncte de vedere, singurătatea bună e într-adevăr noul lux, cel pe care industria turismului îl vinde la pachete premium sub forma retreat-urilor autohtone sau exotice. Departe de zgomotul metropolelor și de notificările telefonului, retreat-urile redau omului digital toate lucrurile de care a reușit să se priveze singur în ultimele decenii: liniște, natură, timp cu sine, mâncare adevărată. Chiar și sănătatea, pe alocuri.

Aceste trenduri contrazic în mare parte narativul despre singurătate cu care noi am fost crescuți și, la un anumit nivel, schimbă valorile de negociere și compromis necesare relațiilor cu cele de flexibilitate și varietate. Însă marile nevoi umane nu se pot schimba la fel de ușor: în continuare avem nevoie de ceilalți la fel de mult cum avem nevoie de noi înșine. Și poate marea artă este de a nu pierde niciuna dintre părți în dorința de a o câștiga pe cealaltă.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii