FacebookTwitterLinkedIn

Matthias Clamer trăiește într-o lume colorată într-o mie de nuanțe, unde vedetele de la Hollywood – da, acele vedete care stârnesc admirație, invidie și uneori teamă – îndeplinesc cuminți rolurile pe care el binevoiește să li le repartizeze. Este singura concluzie pe care o poți trage după ce-l vezi pe Will Arnett încercând să stingă un cuptor în flăcări, pe comicul american Louis C.K ieșind dintr-o gură de canal și mângâind delicat un șoarece sau pe Bill Murray admirând visător un acvariu cu rechini în miniatură.

PLayboy_Nick_Offerman 7167Final

Ei și toți ceilalți care au trecut cel puțin o dată prin fața camerei foto a lui Matthias recunosc că imaginația celebrului fotograf nu cunoaște limite. Și, indiferent cât de vitrege sunt condițiile, cât de limitat este orizontul de timp aflat la dispoziție și cât de sceptic este subiectul său, Matthias reușește să găsească o cale. „Sunt calm chiar și în cele mai nebunești situații sau pe cele mai ciudate orare de muncă“, recunoaște chiar el. Și, îmi spune din start, modul în care reușește să câștige de ani de zile respectul vedetelor pe care le fotografiază este tocmai prin rigoarea cu care își organizează shooting-urile.

Vine mereu pregătit cu un plan clar și cu o imagine concretă în minte a ceea ce ar trebui să iasă în final, dar știe în același timp să ofere personajelor sale libertatea de a se desfășura așa cum cred de cuviință, făcându-le să se simtă în largul lor. „E important să le dai șansa să se relaxeze, nu să-i bombardezi cu indicații și idei, chiar dacă tu știi foarte bine încotro se îndreaptă shooting-ul“, punctează Matthias. „Altfel vor avea impresia că îi privești ca pe niște obiecte dintr-un peisaj de natură-moartă, nu ca personaje și individualități“.

Deși par foarte elaborate, cadrele lui Matthias pornesc de la viziuni simple și extrem de clare, la fel cum unele dintre conceptele sale ce ni se arată extrem de simple la prima vedere au în spate o întreagă muncă de compoziție. Și, chiar dacă este foarte discret în ceea ce privește activitățile sale de dincolo de universul fotografiei, mai „scapă“ din când în când pe blogul personal și mici aluzii la faptul că ar putea avea și talente conexe.

Pentru o ediție Playboy spre exemplu, Matthias nu doar a regizat un shooting spectaculos avându-l ca protagonist pe comicul american Reggie Watts, ci a și compus în cel mai mic detaliu ținutele acestuia. Lui Watts i-au plăcut atât de mult alegerile stilistice ale lui Matthias încât a decis ca după shooting să le cumpere și să le integreze în propria garderobă.

45-bill-10-AAready

„Meseria mea e să spun povești, să vând produse, să rezolv situații“, zâmbește fotograful, când vine vorba despre multiplele sale talente. „Eu sunt chemat să iau 1.000 de piese diferite, să le pun împreună și să iasă ceva care să se ridice la înălțimea așteptărilor celor din jur“. Am stat de vorbă cu Matthias despre stilism și fotografie, despre abilitatea de a fi „omul-orchestră“ într-un shooting, dar și despre începuturi, provocări și planuri de viitor.

Up: Ți-ai dorit să devii fotograf încă din copilărie sau a fost o revelație pe care ai avut-o mai târziu?

Matthias Clamer: Dintotdeauna. La vârsta de 11 ani, m-am apucat serios de treabă cu camera mea foto de plastic, Kodak. Fotografiam clădiri, copaci, vacile de pe câmp, pisicile de acasă, poduri, munți, orice. Mi-am strâns toți banii de buzunar pentru o cameră SLR, era o Praktica fabricată în Germania de Est. Efectiv cea mai ieftină cameră SLR care exista la momentul respectiv, cu lentile interșanjabile care se înșurubau (râde). Am pus-o și pe aceasta la treabă, pozând peisaje, fotografiindu-mi frații în timp ce jucau tenis sau schiau. Am bifat atunci toate clișeele posibile pentru un fotograf. Iar la 15 ani am știut că asta o să fie cariera mea. Nu mi-am făcut niciodată un Plan B, fiindcă nu am avut absolut niciun dubiu.

Up: Unde se face diferența între un fotograf bun, corect, și unul care ajunge faimos pentru viziunea lui artistică?

Q_Daft_Punk 6599_Final

Matthias: Cred că marea diferență dintre cei doi este că fotograful foarte bun, care ajunge faimos, reușește să rămână flexibil și adaptabil în orice situație. Privește fiecare nou job și fiecare nou context ca pe un element de noutate, așa că niciodată nu se repetă și nu devine redundant. Evident că și experiența ajută, dar o formulă secretă nu există în acest sens. Eu am spus mereu că pornesc fiecare shooting cu un plan clar în minte, însă nu e o strategie absolută și completă. E mai degrabă o schemă pe care urmează să o mobilez pe parcurs. Indiferent dacă ai sau nu un plan, o ședință foto e ceva foarte dinamic, ceva ce trebuie să respire, să se așeze firesc. Asta e marea frumusețe a fotografiei: poți să planifici un shooting, dar nu momentul efectiv în care faci fotografia. Acel moment ideal pur și simplu se întâmplă și trebuie să fii acolo să-l surprinzi. Evident, există și unii clienți care sunt prea stresați ca să lase orice element pe seama hazardului și atunci ai foarte puțin spațiu de manevră. Doar că atunci nici măcar cel mai talentat și genial fotograf din lume nu va putea să scoată un rezultat genial. E imposibil.

Up: Care au fost cele mai importante întâlniri pe care le-ai avut în cariera ta? Nu neapărat cu oameni celebri, ci cu persoane care ți-au marcat destinul.

Matthias: În primul rând a fost tatăl meu, care a terminat Dreptul și a lucrat toată viața în domeniul resurselor umane. Nu avea habar de ce vreau să fac fotografie și ce înseamnă asta, dar m-a încurajat de la bun început să o fac și a crezut în visul meu la fel de mult ca și mine. Privind înapoi, cred că a fost foarte curajos, poate în locul lui eu m-aș fi străduit să-mi conving fiul taman de contrariu. Apoi profesorii mei de la facultate, din Anglia, au fost minunați, chiar mi-au oferit toate instrumentele de care aveam nevoie, atât eu cât și colegii mei, pentru a desluși chichițele artei foto. Iar după ce am ajuns la New York, cei trei ani petrecuți ca asistent al lui Terry Richardson au fost extraordinari. M-am distrat copios!

fan-125-A

Up: Cum îți vin ideile care stau la baza shooting-urilor tale extrem de bine puse la punct? Sunt flash-uri de moment sau ai un anumit proces creativ pe care-l urmezi de fiecare dată?

Matthias: Se mai întâmplă și ca ideile să pice din cer, dar în cea mai mare parte ele vin prin muncă. Am un proces foarte clar, care începe cu documentarea. Trebuie să învăț tot ce se poate învăța despre viitorul meu subiect, după care să-mi dau voie imaginației să se joace cu acele câteva idei sau caracteristici care mi se par cele mai interesante vizual la persoana respectivă. Multe proiecte fotografice îmi vin cu niște indicații precise, iar în cazul acestora încerc să dezvolt mai mult decât mi s-a oferit deja și să vizualizez mai clar ceea ce ar trebui să iasă.

Up: Fotografiile tale sunt extraordinar de jucăușe, ai un stil imposibil de confundat. Caracterul ludic a fost mereu trăsătura de bază a creațiilor tale sau a fost ceva ce s-a cristalizat pe parcurs?

Matthias: Pentru mine, capacitatea de a te juca într-o ședință foto a fost mereu elementul-cheie. Când ceva e prea serios, devine groaznic de previzibil și atunci începe să mă plictisească. Îmi place să râd, iubesc umorul, dar nu cel de tipul „hă, hă, hă“. Îmi place umorul strecurat discret într-o fotografie, cel care impregnează un cadru și îl descoperi la o privire mai atentă. Întotdeauna mi-au plăcut surprizele.

Up: Privind înapoi, la evoluția ta până în acest moment, care au fost marile tale șanse în meseria de fotograf?

GQ_Ed_Helms 2099_final

Matthias: Am cutreierat New York-ul în lung și-n lat, în anii mei ca asistent de shooting, dând telefoane fără să primesc răspuns și făcând tone de fotografii pentru portofoliul personal. Nu mai spun că am petrecut câteva mii de ore scoțând la imprimantă fotografii și livrând copii ale portofoliului meu în sute de locuri. Le livram pe bicicletă, fiindcă era mai ieftin decât să iau metroul. Știi, când îți tot lași portofoliul în diferite locuri, ca fotograf, ajunge să-ți pară o activitate fără niciun sens. În fiecare săptămână un editor primește între 50 și 80 de book-uri de prezentare, cine apucă să se uite pe toate?

La un moment dat m-am dus să-mi recuperez un portofoliu lăsat la New York Magazine și avea un post-it pe el, prin care recepționista era rugată ca, atunci când vin, să mă trimită la editorul foto. Uite, un astfel de moment este ceea ce eu numesc șansă, fiindcă acel post-it mi-a adus primul job pentru ei, un shooting legat de tinerii din New York. Apoi l-am fotografiat pe Iggy Pop și pe alți artiști pentru revista „Paper“, iar cei de la „Spin“ au început să mă solicite în mod frecvent.

Eram pe calea cea bună. Următorul mare pas pentru mine a fost când Bill Stockland, de la agenția de reprezentare foto Stockland Martel, a decis să semneze un contract cu mine. Se întâmpla în 2001 și mă poreclise „Copilul“, fiindcă eram cu mult departe de numele prestigioase pe care le reprezentau ei. Apoi am început să lucrez pentru „The New Yorker“, ceea ce a fost un moment foarte important. Și, dintre șansele de dată mai recentă, faptul că lucrez cu FX Networks a scos ceea ce e mai bun din mine.

Up: Cum ar arăta o zi normală din viața ta extrem de aglomerată?

Playboy_Fleetwood_ 11308_final

Matthias: De parcă există vreo zi normală în viața mea (râde). Dacă o întrebi pe soția mea, o să-ți spună că sunt mereu plecat de-acasă, dar dacă îți arăt calendarul meu, negru pe alb, pot să dovedesc că de fapt circa jumătate din timp sunt pe-aici. Iar când sunt aici, încerc să fac cât mai multe lucruri interesante cu fiica mea de șase ani și cu fiul meu de un an. O duc pe fiica mea la școală, o iau, încerc să fiu aici pentru familia mea. Și, evident, am munca de birou, care implică pregătirea pentru shooting-uri și supravegherea post-producției. Printre toate astea, încerc să strecor cât mai mult tenis posibil. Dacă sunt acasă, joc cel puțin de patru ori pe săptămână, câte două ore. Săptămâna trecută am fost în Maroc și mi-am luat rachetele cu mine, fiindcă hotelul avea terenuri de tenis. E ceea ce iubesc cel mai mult să fac, după fotografie.