FacebookTwitterLinkedIn

La începutul lunii august 2020, Andrei Pitiș și-a încheiat mandatul de Vicepreședinte Dezvoltare Produs în cadrul companiei americane Fitbit, poziție din care a coordonat centrele de cercetare și dezvoltare din România și Belarus.

Antreprenorul a lucrat pentru Fitbit începând din ianuarie 2017, când compania americană a cumpărat Vector Watch. Tehnologia proprietară Vector Watch, startup fondat de Andrei Pitiș, a fost preluată și integrată de Fitbit în produsele proprii.

În 2019, acesta a fondat Simple Capital, un vehicul de investiții privat.

Pentru anul în curs, Andrei Pitiș a declarat pentru Forbes România că va investi peste 700.000 de euro în start-up-uri de tehnologie.

“Vom continua cu investițiile și în acest an. Noi investim pe an între 500.000-700.000 de euro. Probabil tot în zona aceasta o să fie, poate chiar un pic mai mult anul acesta. Și investim tichete relativ mici în marea schemă a lucrurilor, de 50-100.000 de euro. Însă, în business-urile în care noi credem și ne implicăm, investiția este și una de know-how și de tip de dezvoltare de business accelerată”, a spus Andrei Pitiș, fondatorul Simple Capital pentru Forbes România. 

Antreprenorul a mai menționat că se axează în principal pe business-uri de tehnologie sau care folosesc tehnologia pentru a rezolva niște probleme reale. “Suntem deja în discuții cu câteva start-up-uri”, continuă acesta fără să ofere mai multe informații. “Noi am vrea să anunțăm o investiție pe lună”, subliniază Andrei Pitiș.

În ultimele trei luni, Simple Capital a investit peste 200.000 de euro în tapwater.io, milluu, DIP Software și KIM.

“Zona asta de digitalizare a întreprinderilor vechi mi se pare foarte ofertantă pentru România și sunt multe soluții care pot fi vândute global. Noi asta facem. Ajutăm antreprenorii să depășească granițele României prin experiența pe care o avem”, a mai precizat fondatorul Simple Capital pentru Forbes România.