Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

SportsMoney |
|

Simona Halep este principala favorită la Wimbledon

Organizatorii turneului feminin de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, au desemnat-o pe Simona Halep (numărul 1 în topul WTA) drept principala favorită a competiției. înaintea jucătoarelor Caroline Wozniacki (Denemarca) şi a Garbine Muguruza (Spania), campioana de anul trecut.
Simona Halep

Turneul de la Wimbledon, un veritabil campionat mondial al tenisului pe iarbă, se va desfășura în perioada 2 – 15 iulie.

Principala favorită în proba de simplu feminin a fost desemnată Simona Halep, liderul mondial al circuitului WTA.

Pe tabloul capilor de serie se mai află Mihaela Buzărnescu pe poziţia 29.

Serena Williams, de șapte ori învingătoare la Wimbledon, este cap de serie numărul 25, deși se află pe locul 183 în ierarhia WTA.

La masculin, Roger Federer (Elveția), câștigătorul de anul trecut, care ocupă locul 2 în ATP, a fost desemnat principalul favorit, în timp ce liderul clasamentului mondial, Rafael Nadal (Spania), este al doilea favorit al turneului.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii