Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

CORONAVIRUS |
|

Două luni de carantină în Beijing – experiența Siminei Mistreanu, jurnalistă din România

Simina Mistreanu e corespondent în China pentru Forbes SUA de cinci ani. Scrie, potrivit profilului de pe site-ul Forbes.com, despre cum politica, afacerile și drepturile omului se intersectează în cea de-a doua economie din lume. A făcut un master în jurnalism la Universitatea Missouri-Columbia, prin intermediul unei burse Fulbright. Articolele ei au apărut în publicații de renume precum The Washington Post sau The Guardian. Eseul de mai jos, apărut pe Forbes.com, redă experiența Siminei Mistreanu în cele două luni de carantină din Beijing.
 aboneaza-te
airport china

Pe 23 ianuarie, toată lumea se pregătea pentru sărbătorirea Anului Nou Chinezesc —  o perioadă când se închide totul în China și toată lumea se duce să stea cu familia. Am început să citesc știri despre apariția unei forme de pneumonie agresivă, cu origini din zona industrială Wuhan. Cu toate acestea, oamenii se așteptau ca guvernul să ia măsuri minime ca să nu deranjeze sărbătorirea Anului Nou Chinezesc.

Dintr-odată, autoritățile au anunțat carantină totală la Wuhan. Aeroportul a fost închis și transportul în comun suspendat. La acel moment erau raportate 571 de cazuri de coronavirus și 17 persoane decedate.

De atunci, cel puțin 760 de milioane de oameni trăiesc într-o formă de carantină. Datele oficiale indică faptul că în jur de 81.000 de persoane sunt infectate și 3.292 de persoane și-au pierdut viața. Pandemia globală a dus la aproximativ 23.000, numărul total al celor infectați fiind de 500.000. Din China, epicentrul îmbolnăvirilor s-a mutat în Europa, apoi în Statele Unite, unde numărul îmbolnăvirilor a crescut exponențial.

Între timp, China a ridicat restricțiile de călătorie în regiunea Hubei, unde se află și Wuhan, la aproape două luni de când au fost raportate primele cazuri. Încă un semn al victoriei asupra virusului înseamnă redeschiderea școlilor din regiunea de nord.

În ultimele luni, am văzut țara trecând de la nesiguranță, la furie, la reziliență, iar apoi la speranță, un amalgam de emoții care îmbracă aceste zile pe care le trăim.

Nesiguranța

În primele zile de când carantina totală a fost anunțată la Wuhan, Beijing a fost cuprins de panică. Magazinele se închiseseră deja pentru festivitățile Anului Nou Chinezesc, dar nimeni nu știa dacă se vor redeschide. Numărul de noi infectați și de victime creștea de la zi la zi. Erau puse sub carantină totală orașe din afară regiunii Hubei, și anume orașe din Zhejiang, Fujian and Jiangsu.

Beijingul se transforma într-un oraș fantomă. Pe bulevardele largi erau doar câteva mașini, iar în metrourile, în general pline până la refuz, circulau doar câțiva navetiști cu măști. Forțe de ordine și voluntari luau temperatura oamenilor la intrarea în supermarketuri și metrouri. În timp ce străzile se goleau, economia de servicii bazată pe aplicații, care face atât de convenabilă viața la Beijing,  a rămas rezistentă. Serviciul de transport auto Didi și aplicațiile de livrare a alimentelor Meituan și Ele.me au funcționat ca înainte, șoferii și livratorii fiind recompensați cu calificative premium pentru operarea în această perioadă.

Informații noi au apărut aproape zilnic despre virus și curând a devenit evident că rapoartele guvernului chinez nu erau transparente. Autoritățile Hubei au raportat aproape 15.000 de cazuri noi de coronavirus pe 13 februarie — o creștere aproape de zece ori față de ziua precedentă . (…) Ulterior, China a creat nemulțumiri pentru că nu a inclus cazurile asimptomatice în raportarea zilnică de coronavirus.

Aceasta a fost o perioadă când întreaga lume s-a întors împotriva Chinei, iar teorii conspiraționiste au apărut peste tot. Prietenii m-au bombardat cu întrebări și mesaje de îngrijorare.

Furie

Furia chinezilor a devenit evidentă pe 7 februarie, când Li Wenliang, oftalmologul, care încerca să avertizeze populația cu privire la pericolele noului virus și care a fost cenzurat de autorități, a murit din cauza infectării cu coronaviurs. Li a devenit un simbol al încercării oamenilor de a găsi răspunsuri despre reacțiile inițiale ale autorităților la focarul de coronavirus. Într-o țară în care disidența este adesea înăbușită de îndată ce apare, oamenii s-au simțit confortabili să scrie pe social media mesaje de laudă la adresa lui Li și chiar au distribuit scrisoarea de admonestare pe care poliția locală i-a dat-o după ce a vorbit despre coronavirus.

(…)

În acest punct, am simțit că misiunea mea de a acoperi această poveste mă copleșește. Îmi era greu atât să citesc știrile, cât și să le scriu.

Reziliență

De la sfârșitul lunii februarie până la începutul lunii martie, mulți chinezi s-au obișnuit cu noua realitate. Își găseau consolarea pe social media. Pe platforma de rețete culinare Xiachufang, se distribuiau rețete ce necesitau doar ingrediente pe care oamenii le aveau la îndemână în casă. O prietenă mi-a spus că face mișcare zilnic alături de alte fete, comunicând prin intermediul videocall-uri de pe aplicația WeChat.

(…)

Tot în această perioadă, meme-urile cu privire la coronavirus deveneau virale în Occident. Fiind în China, a fost straniu să văd că țara în care mă aflu e lăsată deoparte și toată atenția se îndrepta către țări precum Italia. Nicio atracție turistică nu a fost luminată în culorile steagului Chinei, iar când am văzut lucrări de artă realizate din steaguri ale altor țări, am căutat și steagul chinez, însă nu l-am găsit.

Speranța

Starea de spirit din Beijing părea să revină la normal săptămâna trecută, după ce China a raportat câteva zile consecutive fără noi infecții cu transmitere locală. Pe bulevardele din Beijing au început să reapară ambuteiajele, care au lipsit cu desăvârșire în ultimele săptămâni. Copiii puteau fi văzuți iar în grupuri. Majoritatea comunităților rezidențiale și-au păstrat restricțiile, dar parcurile s-au redeschis.

(…)

Grijile rămân și, în mod regulat, primim vești neliniștitoare de aici și de peste hotare. Joi, de exemplu, China a anunțat că interzice majorității străinilor să intre în țară. În timp ce restul lumii se pregătește de dezastru, există un sentiment că China a învins deja virusul. După două luni de carantină, cred că oamenii de aici nu se gândesc neapărat că această criza i-a făcut mai puternici sau mai înțelepți decât înainte. Am suferit o traumă colectivă. Ceea ce ar face pe cineva să se simtă bine, după această situație de carantină, este să știe că el și comunitatea sa au făcut ceea ce a fost considerat corect.”

Puteți citi eseul integral în limba engleză AICI.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii