Înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokio (care, din păcate, s-au reprogramat pentru 2021), Victoria and Albert Museum lansează Kimono: Kyoto to Catwalk, o expoziție nouă, care analizează acest tip de îmbrăcăminte tradițională, prin intermediul evoluției în modă, începând cu anii 1660 și până în zilele noastre.
Josephine Rout, una dintre curatoare, spune că există o „adevărată renaștere a chimonoului în Japonia”. Rout a studiat originile acestei tendințe, ajungând inclusiv până la stilul de stradă de la începutul anilor 2000, când profesioniștii din lumea modei au început să poarte chimonouri vintage, ca un soi de revoltă la adresa fenomenului fast fashion și ca o reacție împotriva generației de dinainte care „a privit chimonoul drept un obiect de modă veche, un pic prea tradițional. În schimb, generațiile mai tinere nu au atâtea idei preconcepute”, explică Josephine Rout.
Japonia are o istorie foarte bogată în ceea ce privește textilele, chimonoul fiind un punct de interes major al expresiei artistice. Într-o traducere mot a mot, „kimono” înseamnă „un lucru de purtat”. Termenul chimono a fost introdus la mijlocul secolului al XIX-lea. Purtat inițial de oamenii obișnuiți sau, sub formă de lenjerie de corp, de aristocrație, chimonoul a devenit, începând cu secolul al XVI-lea, principalul articol vestimentar pentru toate clasele sociale și pentru ambele sexe.
Astăzi, este o piatră de temelie a culturii tradiționale japoneze.
Chimonourile sunt haine simple, cu cusături drepte. Se poartă înfășurate pe corp din partea stângă spre dreapta și prinse cu un cordon numit obi. Lungimea poate fi ajustată prin împăturirea excesului de material sub obi. Se pot face modificări în funcție de fiecare persoană care îl poartă – spre exemplu, la femei se practică îndoirea gulerului, astfel încât ceafa să fie dezvăluită într-un mod mai senzual. Stilul de înfășurare oferă ușurință în mișcare – o caracteristică utilă pentru o cultură în care majoritatea oamenilor își desfășoară activitățile așezați pe podea. Chimonoul se adaptează foarte bine climei din Japonia – pe timpul verilor umede, se confecționează chimonouri subțiri, dintr-un singur strat de material, iar iarna chimonouri groase, căptușite.
La un chimono este important mai degrabă modelul decât croiala în sine. Indicii privind statutul social, identitatea personală și nivelul de cultură sunt exprimați prin diverse culori și desene. Doar elita purta în mod constant chimonouri de lux; restul cetățenilor îmbrăcau veșminte de mătase doar la ocazii speciale. Alegerea unui obi potrivit și a unor accesorii în temă, cum ar fi pieptenii și acele pentru prinderea părului, sunt chestiuni, de asemenea, importante.
Curatoarele Josephine Rout și Anna Jackson doresc să arate cât de dinamic și extins, la nivel global, a devenit chimonoul, descris ca „simbolul suprem al Japoniei”. Punctul de plecare al expoziției este mijlocul secolului al XVII-lea.
În Europa, chimonoul a fost preluat un secol mai târziu și a provocat o oarecare agitație. Schimbul s-a produs pe două sensuri; japonezii au început să confecționeze chimonouri folosind țesături europene importate.
Mișcarea japoneză de la sfârșitul secolului al XIX-lea (care a influențat, dar, în același timp, s-a suprapus cu epoca Art Nouveau) a creat o piață destinată chimonourilor pentru străini.
Însă, după spusele celor două curatoare, piața locală a fost „transformată prin utilizarea tehnologiei textile din Europa și a coloranților chimici”.
Croiul fluid al chimonoului a reprezentat o atracție deosebită și pentru designerii de la începutul secolului al XX-lea, mai ales pentru anumite nume, cum ar fi Paul Poiret, Mariano Fortuny și Madeleine Vionnet, care au eliberat croiala feminină de forme mai vechi, rigide și total nefirești. Simplitatea unei cusături unice, în cazul chimonoului, mută întreaga atenție asupra materialului din care este confecționat, dar și asupra culorilor, motivelor și modelelor cu care este imprimat.
Expoziția de față include creații inspirate din cultura chimonoului de la designeri celebri, precum Alexander McQueen, Duro Olowu, Thom Browne sau chiar John Galliano pentru Christian Dior. Prin această selecție, Rout vrea să arate cum această piesă vestimentară specific japoneză „a rezistat în cadrul unui sistem de modă mondial, cu adevărat dinamic, timp de aproape 400 ani”.
Rout consideră că un design bun își conferă singur durabilitate. Mai detaliat și mai pe înțelesul tuturor, prima secțiune a expoziției se concentrează asupra inovațiilor din perioada Edo, în jurul anului 1660. Artizanii din Kyoto au dezvoltat tehnica de vopsire yuzenă, care s-a folosit intens în secolul al XVII-lea.
(1914-2000) în Star Wars: Episode IV – A New Hope (1977).
Următoarea secțiune pune accent pe influențele interculturale care au modelat atât Occidentul, cât și evoluția chimonoului. Între secolele al XVII-lea și al XIX-lea, comercianții olandezi l-au adus în Europa, fapt pentru care rochia de la începutul secolului XX a fost puternic influențată de forma și modelul de mânecă al chimonoului.
Ultima secțiune este destinată lucrărilor artizanilor de chimono contemporani. Nu este uitată nici activitatea designerilor tineri care creează chimonouri, dar care nu sunt incluși în rețelele tradiționale de marketing și distribuție.
Dacă nu erați familiarizați cu ceva istorie despre chimono, sperăm că acum lucrurile sunt mai clare. Poate v-am făcut curioși să mergeți, atunci când se vor ridica restricțiile de călătorie, să vizitați expoziția de la Victoria and Albert Museum. Pentru că merită cu adevărat. Și nu pentru că o spunem noi. Publicația britanică Tatler, scrie: „Kimono: Kyoto to Catwalk, cu peste 315 de exponate, este un eveniment ce nu trebuie ratat, fiind una dintre cele mai bune expoziții ale anului”.
