Anul editorial 2023 n-a fost unul deosebit. Oferta a fost cu puțin mai mare ca număr de titluri, chiar o supraofertă, dar vânzările mai reduse, consideră Silviu Lupescu, directorul general al editurii Polirom.
Forbes: Care au fost primele trei evenimente importante care s-au întâmplat în activitatea dvs. editorială în anul 2023?
Silviu Lupescu: Aș menționa în primul rând o carte subsumată „anului Cantemir”, și anume publicarea tratatului Imaginea de nezugrăvit a științei sacrosancte într-o excelentă ediție îngrijită și comentată de Vlad Alexandrescu. O nouă traducere, modernă, a monumentalei opere a lui James Joyce, Ulise, de către Rareș Moldovan, după zece ani de muncă, poate fi trecută și ea în rândul „evenimentelor importante”.
De altfel, 2023 a fost un moment de retrospectivă, când am aniversat 25 de ani de la înființarea colecției Biblioteca Polirom, o colecție devenită iconică pentru traducerile din literatura universală.
Rezultatele anului 2023 se reflectă și în premiile și nominalizările numeroase acordate autorilor editurii – menționez doar câteva nume: Gabriela Adameșteanu, Simona Antonescu, Matei Vișniec, George Ardeleanu, Adrian G. Romila, Adrian Papahagi, Andrei Gorzo, Mihai Iovănel – sunt mulți, rog să fiu iertat că nu-i pot aminti pe toți.
Forbes: Cum s-a mișcat piața editorială din România în 2023? (tendințe, crize, creșteri/scăderi, târguri)
Silviu Lupescu: Nu cred că a fost un an deosebit… Oferta a fost cu puțin mai mare ca număr de titluri – aș spune chiar că a fost o supraofertă –, dar eventualele plusuri sunt rezultatul creșterii prețurilor (inflație, costuri etc.). Au fost mai multe titluri, dar cu tiraje și vânzări per titlu mai reduse. În concluzie, „cum am fost, așa rămânem”, adică în coada Europei în ce privește consumul cultural per capita.
Mi-a plăcut o „zisă” de-a lui Cristian Tudor Popescu, pe care am să o citez din memorie: „Eminescu se predă la școală, dar nu se citește”. Nu multe școli întrețin interesul pentru lecturile extracurriculare și organizează periodic întruniri cu autorii (clubul ieșean de lectură ALECART e un exemplu strălucit de dăruire și perseverență).
Pe scurt, nu văd niciun motiv ca piața editorială „să se miște” în viitorul apropiat. Nici la târgurile organizate în diverse orașe din țară (caravanele Gaudeamus și Bookfest) nu s-au consemnat creșteri. Așa cum s-a afirmat adesea despre târgurile de carte, pentru edituri ele sunt mai curând acțiuni de promovare punctuale, altminteri nivelul încasărilor nu acoperă nici măcar costurile participării.
Forbes: În ce măsură crizele pe care unii retaileri de carte le traversează influențează activitatea?
Silviu Lupescu: Ce se întâmplă e doar vârful aisbergului. Prin dispariția comerțului stradal și falimentul sau închiderea multor librării mici, retailerii și-au restrâns obiectul muncii. Angrosiștii „de la gară” făceau partea din „epoca romantică” și nostalgică a vieții editoriale de după 1989. Au cam dispărut. Ei sunt doar vârful aisbergului însă, deoarece ceea ce se petrece cu retailerii se adaugă unor insolvențe anterioare ale unor lanțuri de librării și „malluri online” – unele „anunțate”, altele repetate, toate fiind la fel de păguboase.
Tehnica falimentelor repetate e cunoscută în România și acceptată cu o condiție: să ai voie să falimentezi chiar și de 2-3 ori la rând. Sunt falimentele cu voie de la „Vodă”, poate unul apropiat de cel care a pus să fie hărțuiți editorii pentru un presupus cartel anticoncurențial contra unei așa-zise… biblioteci.
Bineînțeles, editurile au rămas cu sume imense neîncasate, mai ales că la noi s-a încetățenit sistemul de comerț „pe măsura vânzării” (altfel spus, prin creditare comercială) cu plăți făcute cu întârzieri de luni de zile sau chiar bilete la ordin fără acoperire. Astfel, editurile au ajuns să aibă probleme grave de cash-flow care le reduc resursele de reproducție, probleme care se transmit și în amonte (la tipografii, furnizori, autori, colaboratori etc.).
S-a ajuns la o situație de criză majoră atât financiară, cât și comercială, o criza care nu e atât a retailerilor, cât mai ales a editurilor. E și o criză comercială, pentru că multe librării au dispărut, altele sunt librării mai mult cu numele.
Acum 2-3 luni, în timpul recentului festival de poezie organizat de Uniunea Scriitorilor la Iași, o librărie locală cu pretenții nu avea mai niciuna dintre cărțile autorilor participanți la festival. Erau, dar parțial, doar noutăți editoriale: titluri noi alături de un melanj de „mai de toate”.
Astăzi, majoritatea titlurilor, cu rare excepții, nu rezistă pe rafturile librăriilor mai mult de șase sau nouă luni. Speranța de viață a celor mai multe cărți se măsoară în luni, după care vin alte titluri din urmă și le iau locul. Publicăm cărți-efemeride! Pentru ele, „salvarea”, câtă poate fi, stă doar în librăriile on-line.
Forbes: Ce-a făcut statul român pentru cultura scrisă în 2023-2024? A avut vreun impact în activitatea editurii sau în piața de carte?
Silviu Lupescu: Întrebarea asta se repetă ca un laitmotiv, se dau răspunsuri, se fac numeroase propuneri și… cam atât.
Oare de ce uităm atât de repede că mai deunăzi ministra Culturii se duela public cu „balaurul” fiscal ca să nu crească TVA-ul la carte cum a crescut la mâncarea pentru câini? E o victorie, o concesie făcută culturii scrise, nu?
Câte ceva pozitiv ar putea fi menționat totuși: Bookfest-ul a fost organizat (și) cu sprijinul Ministerului Culturii, din fondurile publice centrale sau locale se organizează festivaluri literare, se acordă burse, unii autori traduși își pot promova cărțile în străinătate cu aportul a ceea ce a mai rămas din ICR (deși prezențele noastre la târgurile internaționale sunt la fel de triste).
Ceea ce lipsește e un plan de perspectivă, totul pare la întâmplare, fără vlagă, fără niciun țel. Și de ce ar fi altfel, de vreme ce noi nu avem niciun proiect de țară? Doar viețuim! Viețuim și suntem contemporani cu cel mai mare și mai tragic exod din istoria nu prea știm cât de veche a locului – după unii e chiar cel mai mare exod actual de pe planetă. Despre ce impact pe piața editorială mai poate fi vorba în condițiile unei depopulări masive?
Ar trebui să fim mulțumiți că Bookfest 2024 s-a desfășurat „sub înaltul patronaj al președintelui României”, care, la deschidere, „a transmis un mesaj”. Un mesaj pentru editori și pentru „România educată”! Nu știu la ce altceva mai cu „impact” decât acest mesaj ne-am putea aștepta din partea statului în viitorul apropiat.
Forbes: Care credeți că sunt obligațiile pe care le are editorul român de a face cultură pe bani săi?
Silviu Lupescu: Un editor este un soi de echilibrist. Are o balanță: pe un talger e cerința „de a face cultură”, pe celălalt, constrângerile financiare. De orice parte s-ar înclina balanța, rezultatul ar fi la fel de prost.
Nu poți avea un program preponderent cultural fără resurse financiare, iar dacă ai resurse și neglijezi ținuta culturală, te descalifici ca editor. Eu cred că activitatea editorială este un act de cultură în sine, cu condiția să respecți deontologia și standardele profesionale. Nu pare deloc deontologic să traduci Meditațiile lui Marcus Aurelius din engleză. Nu poți pune pe același raft cu Pavese sau Buzzati un debutant cu povestioare SF publicate la o obscură editură italiană doar pentru că autorul ți-a oferit o vacanță la vila lui din Bellagio. E distonant și neprofesionist.
Mulțimea cazurilor dovedite (sau mușamalizate) de plagiat ar trebui să dea și ea de gândit. În multe cazuri, un redactor nu foarte experimentat poate detecta „făcătura”, alteori nu. Dar când manuscrisul vine cu „recomandările” entuziaste ale unor profesori doctori renumiți în specialitatea lor (date pe criterii de coterie, desigur), iar redactorul vede din prima ochire că sunt texte preluate ad litteram de pe internet, oare ce-ar mai fi de spus? Despre ce cultură vorbim?
Se traduce mult la noi, dar adesea într-o limbă română săracă și cu multe calcuri, o limbă strâmbă. Nu „faci cultură” cu asemenea traduceri. A face cultură implică în primul rând să aperi limba în care publici, „materia primă”, limba maternă, ceea ce uneori se dovedește a fi extrem de costisitor și cronofag. Din fericire, majoritatea editorilor știu care le este menirea, atât timp cât au optat pentru această profesie, știu că a publica o carte înseamnă un sacrificiu de timp și de resurse umane și financiare dedicate unui act cultural.
Acum 20 de ani, prin colecția „Ego. Proză” și campania „Votează literatura tânără!”, Polirom și-a propus – și sper că a reușit – să facă lucrurile să se miște în proza autohtonă, după o perioadă de relativă stagnare. A fost un demers îndelungat, care a necesitat fonduri, perseverență, dedicare, chiar pasiune. Rezultatele au venit târziu. Dar s-a dovedit că se poate, așadar să nu fim pesimiști.
Statul și instituțiile sale pot și trebuie să ajute cultura scrisă, fără clientelisme și prejudecăți dacă se poate, dar primii implicați în sfera culturală rămân editorii și colaboratorii lor (autorii, traducătorii etc.), deoarece actul de cultură în principiu rămâne unul liberal, al inițiativelor private.
Forbes: În ce măsură Inteligența Artificială poate să modifice activitatea editorilor și piața de carte? Considerați că este o amenințare sau, dimpotrivă, un instrument eficient pentru un editor?
Silviu Lupescu: Nu de IA trebuie să ne temem, ci de cum va fi utilizată în viitor. Deja editurile din altă țări condiționează acordarea licențelor de traducere de angajamentul cesionarului român de a nu folosi traducerea automată.
Dar ce se va întâmpla oare când cineva va folosi IA pentru a scrie o carte despre vapoare și rezultatul va fi asemănător cu „Catalogul corăbiilor” combinat cu texte de Adrian G. Romila? La urma urmei, IA se bazează pe niște arhive uriașe care includ ceea ce a produs și produce omenirea. Dar câte dintre aceste arhive sunt și protejate privind drepturile de autor?
Ce se va întâmpla când vom cere unei IA o compoziție muzicală despre sirene și ea ne va livra câteva hojotoho din„Cavalcada walkiriilor” (un fapt, ceva similar cu posibile efecte juridice s-a și întâmplat în muzica rock)?
Din câte știu, în UE se lucrează la viitoarele proiecte legislative pentru a obliga furnizorii de conținut IA să marcheze „arhivele” care nu sunt în domeniul public, dar într-o țară unde pirateria și plagiatul sunt la ordinea zilei, mă tem că IA ne va „livra” noi teancuri de teze de doctorat.
Deja noile extensii Word – programul informatic cel mai folosit de edituri – ne sugerează îmbunătățiri în topica frazei sau diverse variante de text și ne pot chiar propune ce „conținut” să adăugăm etc., într-un cuvânt ne „ameliorează” munca și (vrem, nu vrem) ne „standardizează” textele și ne „uniformizează” creierele. Pe de o parte, IA poate fi un ajutor, dar, cum spuneam, depinde cum e folosită.
Mi-aș dori însă ca arta, produs eminamente uman, să nu fie contaminată nicicum de asemenea aspirații nivelatoare. Or, din păcate, într-acolo pare că ne îndreptăm.
(28 iunie 2024)
Topurile cu cele mai vândute cărți ale editurii Polirom pot fi consultate în ediția print Forbes România.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
