FacebookTwitterLinkedIn

Fabrica de mortare uscate va deveni operaţională începând cu luna septembrie a acestui an, cu un personal format din 10 angajaţi. „Vom produce aici aceeaşi gamă pe care, până în acest moment, o importam de la alte subsidiare din regiune – atât mortare speciale (mortare de subturnare, mortare de reparaţie, mortare de impermeabilizare, mortare de presărare), cât şi mortare folosite ca adezivi”, a declarat Ileana Nicolae, Director General al Sika România.

Află câţi angajaţi vor lucra la noua unitate de producţie Bosch din judeţul Cluj

Potrivit afirmaţiilor sale, la începutul acestui an, Sika România a achiziţionat o hală de 2.000 de metri pătraţi, amplasată pe un teren cu o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi, dar şi echipamente constând în două linii de producţie complet automatizate de la compania Deutek. Toate acestea au făcut parte dintr-o unitate de producţie a companiei ce nu mai era operaţională în momentul achiziţiei. 

„Am luat decizia unei investiţii brownfield deoarece am găsit această fabrică ce corespunde cerinţelor noastre. În plus, o investiţie greenfield ar fi fost operaţională după aproximativ 2 ani”, a mai spus Ileana Nicolae.

GALERIE FOTO: Cluj Arena, premiul Popular Choice Winner la Architizer A+ Awards

Noua fabrică va avea o capacitate de producţie de aproximativ 50.000 de tone anual, iar mortarele uscate produse se vor adresa pieţei locale, dar vor ajunge şi la export pe pieţe învecinate, precum Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Ucraina şi Ungaria.

Gama de mortare uscate ce va fi produsă pe piaţa locală se adresează atât pieţei de retail, cât şi pieţelor specializate în construcţii.

În total, piaţa de mortare uscate are, potrivit Ilenei Nicolae, o valoare de aproximativ 200 de milioane de euro.