FacebookTwitterLinkedIn

“În 2015 am încheiat anul cu o cifră de afaceri de cca. 26,4 milioane de euro, în creştere cu peste 25% comparativ cu anul anterior. Acest lucru a fost determinat şi de intrarea pe piaţa produselor de volum, odată cu deschiderea în 2014 a unităţii de producţie de la Căpuşu Mare, Jud. Cluj. Astfel, a avut un aport semnificativ prezenţa produselor noastre pe un segment de piață extins, comparativ cu nişa produselor speciale pe care activam până acum”, a declarat Laurenţiu Ştefănescu, Director General Sika România.

În plus, reprezentantul companiei a subliniat că ritmul de creştere raportat anul trecut va fi menţinut şi în acest an. Astfel, business-ul Sika România va înregistra în 2016 un avans cu două cifre procentuale, comparativ cu 2015.

„Această evoluţie va fi susţinută atât de implicarea Sika în proiecte de mare anvergură pe piaţa locală, cât şi de lansarea de noi produse în fabrica noastră de lângă Cluj-Napoca”, a subliniat Laurenţiu Ştefănescu.

Cât privește planurile de extindere, Sika România vizează deschiderea celei de-a treia unităţi de producţie pe piaţa locală, în sudul ţării.

„În contextul creşterii accelerate a business-ului Sika România din ultimii trei ani, cu peste 43%, şi a majorării gradului de penetrare pe piaţă a produselor noastre, în acest moment analizăm posibilitatea de a investi într-o nouă unitate de producţie, în zona de sud a ţării”, a subliniat reprezentantul companiei.

Sika AG cu sediul în Baar, Elveţia, este o companie activă la nivel global în domeniul materialelor chimice speciale, deservind industria construcţiilor şi industriile producătoare de componente auto, autobuze, camioane, trenuri, faţade, parcuri solare şi eoliene. În prezent, Sika numără subsidiare în 91 de ţări şi mai mult de 17.000 de angajaţi la nivel global, care asigură o legătură stabilă între clienţi şi companie, garantând succesul tuturor partenerilor. În 2015 Sika a generat vânzări de 5,48 miliarde CHF.

Sika România, subsidiară a concernului elveţian, a fost înfiinţată în 2002, iar incepând cu luna iunie 2008 a dat în folosinţă fabrica de aditivi de la Braşov – prima unitate de producţie Sika din România. În plus, Sika a inaugurat în 2014 şi cea de-a doua fabrică din România, la Căpuşu Mare, judeţul Cluj, unde produce atât mortare speciale, cât şi mortare folosite ca adezivi.