Cautare




, Contributor

Macroeconomie |
|

Sigmar Gabriel, Ministrul german al Economiei: Grecia trebuie să vină cu o ofertă mai bună dacă vrea să rămână în zona euro

Grecia trebuie să vină cu o ofertă mai bună decât cea anterioară dacă vrea să rămână în zona euro, spune Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, citat de Reuters, punctând că Grecia este amenințată de insolvență.
grecia criza

„Dacă Grecia vrea să rămână în zona euro, trebuie să vină cu o ofertă mai bună decât cea prezentată anterior. Nu putem abandona Grecia, însă toate statele din zona euro vor trebui să se pregătească acum să ofere ajutor umanitar. Grecia este amenințată de insolvență”, a explicat el.

Vezi aici: Cronologia unui dezastru

În opinia Vicepreședintelui Comisiei Europene pentru moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis, guvernele țărilor europene sunt pregătite pentru o nouă rundă de negocieri, iar zona euro nu se află în pericol.

În cazul în care Grecia va părăsi zona euro, consecințele sunt greu de anticipat deocamdată, însă analiștii sunt de părere că, pe termen scurt, ar însemna devalorizarea noii monede, inflație, dar și o creștere importantă a șomajului.

Guvernul de la Atena are de achitat o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către BCE.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii