Cautare




, Contributor

Media şi entertainment |
|

Sighișoara Film Festival, la a cincea ediție

sff.jpg
În perioada 5 - 7 septembrie, pentru a cincea editie, Sighişoara Film Festival aşteaptă publicul amator de filme la un nou maraton al peliculelor românești premiate la cele mai importante festivaluri internaționale.

Timp de trei zile, Piaţa Centrală din Sighişoara devine cetatea celor mai importante creaţii regizorale şi actoriceşti, prin minunatele poveşti vizuale spuse în filme de lung metraj, scurt metraje şi documentare, alături de întâlniri cu producători şi masteranzii Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”.

Pentru al cincelea an consecutiv, Sighişoara Film Festival îşi propune o ediţie care să unească elita culturală într-o sărbătoare dedicată filmelor noastre care au primit o largă apreciere internaţională, ca manifestare a unei importante mişcări în arta cinematografică. Festivalul urmărește să îşi contureze, prin fiecare an dedicat producţiilor româneşti, o identitate proprie într-un spaţiu  construit parcă special pentru un decor cinematografic. 

  Ediţia din acest an este organizată sub patronajul Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei Sighişoara, Consiliului Municipal Sighişoara şi Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, Bucureşti.

Sub semnul excelenţei la capitolul premii, alături de artiștii creatori, Sighişoara Film Festival îi aşteaptă pe iubitorii de cinema să vizioneze producţiile românești premiate în anul anterior la cele mai importante festivaluri internaționale.

Toate producţiile vor putea fi vizionate cu intrare liberă, în tradiţia SFF, alături de regizorii, producătorii, actori şi multe alte personalităţi din cinematografia şi viaţa culturală românească.

Sighişoara Film Festival este un eveniment organizat de Fundaţia Română pentru Educaţie şi Educatori, devenit alături de directorul şi fondatorul Adrian Titieni – actor şi rector al UNATC şi bineînţeles de întreaga echipă implicată, un motiv de celebrare a cinematografiei româneşti la ea acasă, după călătoriile acesteia de apreciere la marile competiţii internaţionale.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii