
E vineri, 7 iunie, puţin după ora 16:00. Sunt ȋn labirintul de uşi vopsite ȋn alb, ȋn Teatrul Naţional „Radu Stanca″ din Sibiu, ȋncercȃnd să desluşesc cȃt mai bine, direct „de la sursă”, tot ce e de văzut şi de auzit, de ascultat şi de urmărit, pe străzi, ȋn pieţe sau ȋn parcuri, ȋn sălile de teatru, case de cultură, tramvaie sau cluburi şi cafenele ȋn ceea ce, timp de zece zile, oficial va purta numele de Festivalul Internaţional de Teatru din Sibiu (FITS) 2013, a douăzecea ediţie, iar pentru mine se va numi, simplu, „noua mea ţară”.
Dincolo de uşile albe, totul pare să funcţioneze la fel de bine ca mecanismul orologiului din Turnul Sfatului. Iureşul deschiderii FITS, cu invazii extraterestre, cu graţioasele majorete poloneze, cu marşul picioroangelor şi cu orchestre renumite s-a stins deja ȋn centrul oraşului.
Vezi galerie foto cu Festivalul International de Teatru de la Sibiu:
Organizatorii vorbesc ȋn şoaptă, privindu-te drept ȋn ochi, şi răspund la fiecare ȋntrebare, fără să trădeze faptul că poate au mai răspuns de cȃteva zeci de ori la aceeaşi solicitare ȋn ultimele ore. Pe holuri se aude, molcom, chiar vocea lui Constantin Chiriac, directorul Festivalului de Teatru din Sibiu, ȋmbrăcȃnd spaţiile cu tonalitatea-i inconfundabilă. Întȃmpină cȃţiva oaspeţi apropiaţi cu ȋmbrăţişări şi veselie, dar şi cu replici. O adevărată intrare ȋn scenă. „Ce mai faceţi, domnule Chiriac?” „Ce mai fac? Teatru fac!″.
E mai mult decȃt teatru. Constantin Chiriac construieşte, de fapt, o ţară exotică ȋn ţara noastră, prin pactul ȋncheiat pe viaţă cu teatrul şi care ni se dezvăluie ȋn forţă şi nouă, ȋn zilele magice de Festival. Păşesc ȋn această ţară cu inima plină de emoţii şi de nerăbdare. Zilele acestea vreau „să simt enorm şi să văd monstruos”.
Mă aflu ȋn ţara celor peste 300 de evenimente care se desfăşoară ȋn 66 de spaţii de joc. Sunt unul din miile de spectatori veniţi din toată lumea să trăiască aici, pȃnă pe 16 iunie. Purcărete, Buffard sau Tokyo Engeki Ensemle? „Pescăruşul″, „Cui i-e frica de Virginia Woolf″ sau „Trei surori″? „Platonov”, „Divina Comedie″ sau „Romeo şi Julieta″? Flamenco, magie sau „Un tramvai numit Popescu″?
Timp de zece zile, ȋn această ţara exotică şi binecuvȃntată din ţara mea, „şi” are puterea să-i ia locul lui „sau”.