Cautare




, Contributor

30 sub 30 |
|

Și ei au fost odată tineri

George_Enescu.jpg
Cum ar fi arătat lista Forbes România „30 sub 30“ dacă luam ca reper ultimii 200 de ani? Iată lista unor tineri români excepționali din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat.

GEORGE ENESCU

La 30 de ani, George Enescu compusese deja unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, printre care se numără cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major, op. 9 (compusă în 1903 şi interpretată în 1911 de Orchestra Filarmonicii din New York, sub bagheta renumitului compozitor şi dirijor Gustav Mahler) sau Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op. 13 (1905).
Din timpul studiilor de la Conservatorul din Paris, pe care George Enescu le-a început în 1895, la 14 ani – după ce anterior studiase la Conservatorul din Viena, începând cu 1888 – datează cele patru „simfonii de şcoală”, Poema Română op. 1 (1897) pentru orchestră şi cor bărbătesc, Sonata nr. 1 pentru pian şi vioară în Re major, op. 2 (1897), Suita nr. 1, în sol minor, în stil vechi pentru pian, op. 3 (1897), Sonata nr. 2 pentru pian şi vioară în fa minor, op. 6 (1899).  Aceste lucrări i-au adus recunoaşterea tânărului compozitor.

Preocuparea lui George Enescu pentru muzică s-a manifestat de timpuriu. La vârsta de 3 ani a avut una dintre experienţele muzicale hotărâtoare, când a auzit întâmplător, pentru prima oară, un taraf cântând într-o staţiune balneară situată în apropierea satului natal. Impresionat de ceea ce auzise, copilul a încercat a doua zi să imite instrumentele tarafului: vioara printr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn” (Amintirile lui G. Enescu, de B. Gavoty, potrivit georgeenescu.ro), ţambalul cu ajutorul  unor beţe de lemn, iar naiul, suflând printre buze.

Primele noţiuni muzicale le primeşte de la tatăl său, la vârsta de 4 ani. Văzând preocuparea pentru arta sunetelor, părinţii îi dăruiesc viitorului muzician o mică vioară cu trei coarde. Supărat că nu este luat în serios şi că nu a primit o vioară adevărată, copilul aruncă jucăria în foc. Abia după ce primeşte vioara mult visată, începe să cânte după ureche, pe o singură coardă, cu un singur deget, melodii auzite în sat. ÎN 1886, EDUARD CAUDELLA, COMPOZITOR ŞI PROFESOR LA CONSERVATORUL DIN IAŞI, REMARCĂ TALENTUL DEOSEBIT AL LUI GEORGE ENESCU ŞI ÎI SFĂTUIEŞTE PE PĂRINŢII ACESTUIA SĂ-ŞI ÎNDREPTE COPILUL CĂTRE STUDII MUZICALE.

CONSTANTIN BRÂNCUȘI

Marele sculptor român născut în 1876 se face remarcat încă din perioada studenției, desfășurată între 1898 și 1902 la Școala de Arte Frumoase din București. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează „Ecorșeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca „Ecorșeul” să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii.

Tot de medicină și de doctorul Gerota este legată o întâmplare care avea să arate caracterul lui Constantin Brâncuși și care a influențat decisiv evoluția sa ulterioară. În anul 1903, primește o comadă pentru a realiza bustul lui Carol Davila. În fapt, comanda a fost făcută de un consiliu format de Dimitrie Gerota pentru a-l ajuta să strângă bani ca să plece la Paris. Brâncuși primise jumătate din banii cuveniți înainte să se apuce de lucru.

La recepție, beneficiarii nu au fost mulțumiți, invocând mărimea prea mare a nasului și poziționarea greșită, în viziunea lor, a epoleților. Brâncuși nu a dorit să facă niciun compromis legat de sculptura sa, așa încât pleacă de la recepție și nu încasează a doua jumătate a sumei. „Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se născuse în mine și care simțeam că crește, an de an, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor”, povestea Constantin Brâncuși mai târziu.

Până la vârsta de 30 de ani, Brâncuși realizase o serie de sculpturi, studiase la la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris și fusese ucenic în atelierul marelui Auguste Rodin, de unde a decis să plece însă pentru că „nimic nu crește la umbra marilor arbori”. Și viitorul i-a dat dreptate cu prisosință.

GHEORGHE BOTEZATU

În 1911, la 28 de ani, inginerul Gheorghe Botezatu înregistra un success răsunător în lumea științifică cu lucrarea sa de doctorat de la Sorbona, „Studiu asupra stabilității aeroplanului”.

EMIL RACOVIȚĂ

Aniversarea vârstei de 30 de ani (15 noiembrie 1898) îl găsește pe biologul Emil Racoviță, întemeietorul speologiei, prizonierul ghețurilor din Antarctica între care nava Belgica, la bordul căreia se afla în calitate de naturalist, a fost prinsă între martie 1898 și noiembrie 1899. Expediția, prima din lume desfășurată pe timp de iarnă în Antarctica și între membrii căreia Emil Racoviță fusese selectat în 1897, s-a materializat în cea mai bogată colecţie de plante şi animale care a fost adusă de la latitudini atât de mari.

ARGHIR CULINA – ARHITECT

La 29 de ani, arhitectul Arghir Culina, considerat astăzi imaginea unei evoluții stilistice care a încurajat creativitatea, oamenii de afaceri și antreprenorii,  proiecta clădirea Hotelului Cișmigiu, un reper pentru centrul Bucureștiului, inaugurat în 1912. Astăzi, din clădirea originală s-a păstrat fațada, în urma unui amplu proces de reconstruire a hotelului. Tot înainte să împlinească 30 de ani, Culina reproiectează și extinde  Hotelul Luvru, actualul Capitol de pe Calea Victoriei, care fusese parțial distrus de un incendiu.

PETRACHE POENARU

La 28 de ani, Petrache Poenaru inventează, în timpul studiilor de la Paris și Viena, tocul rezervor, altfel spus stiloul sau, potrivit brevetului obținut la Paris în mai 1827, „condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”. Fost haiduc și pandur al lui Tudor Vladimirescu, Petrache Poenaru – primul român care a călătorit cu trenul – este creatorul primului ziar românesc, ”Foaia de propagandă”, pe care l-a editat pentru a populariza idealurile Revoluției de la 1821.

JUSTIN CAPRĂ

În prezent în vârstă de 80 de ani, Justin Capră a inventat în 1956, când nu avea încă 25 de ani, primul dispozitiv individual zburător – rucsacul zburător.  Justin Capră nu şi-a brevetat invenţia. El a realizat 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim (2 litri de benzină pentru un drum între Bucureşti şi Iaşi cu viteza medie de 70km/h), 7 aparate de zbor neconvenţionale pe care le-a testat personal şi 15 motoare neconvenţionale.

MIRCEA ELIADE

Mircea Eliade, autorul primei „Istorii a Religiilor” din lume, publica prima sa lucrare, „Inamicul viermelui de mătase”, în 1921, pe când avea doar 14 ani. La 20 de ani, scrie „Romanul Adolescentului Miop”, iar în 1933, la 26 de ani, publică romanul ”Maitreyi”, una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, citită pe întreg mapamondul, un adevărat best-seller. Romanul are elemente autobiografice și prezintă povestea de dragoste dintre Eliade (Allan în roman), pe atunci în vârstă de 23 de ani și Maitreyi Devi, o tânără indiancă de 16 ani, fiica unui filosof indian. Maitreyi a publicat, în 1976, o carte-răspuns la romanul lui Eliade, „Dragostea nu moare”, care a devenit de asemenea extrem de populară printre cititori. Mircea Eliade a plecat în India în 1928, pe când avea 21 de ani, și s-a întors în România în 1931. Până în 1937, când a împlinit 30 de ani, el a mai scris romane precum „Domnișoara Christina”, „Întoarcerea din rai”, „Huliganii”, „Șantier. Roman indirect”, „India”.

Preocuparea pentru istoria religiilor, care avea să aducă lumii primul „Tratat de istorie a religiilor” scris vreodată, a apărut la Eliade încă din tinerețe. Astfel, între 1933 și 1940, simultan cu intensa sa activitate literară, Mircea Eliade ține cursuri de filosofie și de istoria religiilor la Universitatea din București.
Anii tinereții au însemnat, pentru Mircea Eliade, și o pată întunecată: implicarea în extrema dreaptă românească, prin articole pe care le-a scris în ziarul oficial al „Gărzii de Fier”. Eliade a fost chiar arestat, la 14 iulie 1938, pentru articolele scrise, în cadrul unei acțiuni demarate de regele Carol al II-lea împotriva legionarilor. A fost eliberat la 12 noiembrie 1938. În același timp însă, Mircea Eliade a luat poziție, în acea perioadă, împotriva expatrierii unor mari intelectuali evrei.

Mircea Eliade publică în 1949 lucrarea „Tratat de Istorie a Religiilor” și scrie, până la moartea sa, în 1986, o serie de romane și lucrări științifice extrem de valoroase, în paralel cu o susținută activitate profesorală la universități precum Sorbona și Universitatea din Chicago.

DIMITRIE LEONIDA

Născut în 1883 la Fălticeni, Dimitrie Leonida își desăvârșește studiile la Politehnica din Charlottenburg, Germania. Revenit în țară cu titlul de inginer electroenergetician și ignorând o ofertă de muncă de la celebra companie Siemens,  se angajează la Primăria Capitalei, unde se ocupă, în 1908, la vârsta de 25 de ani, de introducerea iluminatului public electric în București. Tot în 1908 înființează prima școală de elctricieni și mecanici din România, iar  în 1909 fondează primul Muzeu Tehnic din România.

HERMANN OBERTH

Unul dintre cei trei părinți ai astronauticii și rachetelor, sibianul Hermann Oberth a construit primul model de rachetă în jurul anului 1908, când avea 14 ani. Oberth studiază fizica la Universitatea din München. Lucrarea sa de doctorat despre știința rachetelor a fost respinsă ca fiind utopică.  În toamna lui 1929, Hermann Oberth a lansat prima sa rachetă cu combustibil lichid, numită Kegeldüse. În aceste experimente a fost asistat de studenți, printre care și  Wernher von Braun, specialistul în rachete care a lucrat atât cu regimul nazist, cât și la NASA, după război.

DRAGOMIR HURMUZESCU

În 1894, la 29 de ani, Dragomir Hurmuzescu inventează dielectrina, un material izolator electric. Hurmuzescu folosește dielectrina pentru perfecționarea electroscopului care-i poartă numele și care a fost folosit pe scară largă în laboratoare, dar și de Pierre și Marie Curie în cercetările care i-au condus la descoperirea radiului. Mai târziu, în 1925, sub îndrumarea sa, a fost dat în folosinţă primul receptor radiofonic. În 1928, Societatea Română de Radiodifuziune a început să emită, cu Dragomir Hurmuzescu președinte.

AUREL VLAICU

Primul zbor din România cu un aparat mai greu decât aerul și primul avion cu fuselaj în întregime din aluminiu din întreaga lume. Acestea sunt superlativele carierei lui Aurel Vlaicu, care a ales să se dedice aviației – lucru care i-a adus în cele din urmă moartea – renunțând la un post bun de inginer la uzinele Opel din Rüsselsheim.

Născut în 1882 în comuna Binținți, Hunedoara, pleacă în Ungaria în 1902, după examenul de bacalaureat și se înscrie la Școala Politehnică din Budapesta. Stă în capitala Ungariei doar un an, după care pleacă în Germania, la Școala Politehnică de la München.
După absolvire, efectuează stagiul militar la Marea Adriatică. Aici construiește un zmeu-spion, cu ajutorul căruia reușește să efectueze fotografii la mare distanță. După ce se întoarce la  München inventează un nou tip de gramofon și se angajează ca inginer, în 1908, la uzinele Opel din Rüsselsheim. În același an se întoarce însă în România și, cu bani de la tatăl său, construiește primul său planor, finalizat în 1909. Cu acest aparat, Vlaicu face primele sale zboruri.

Tot în 1909, Aurel Vlaicu obține finanțare de la Ministerul de Război, plus o subvenție lunară de 300 de lei de la Ministerul Lucrărilor Publice, pentru construirea unui avion. Motorul a fost comandat de la Paris și a costat 14.000 de lei. Primul zbor, de probă, are loc la 17 iunie 1910, la înălțimea de patru metri. Peste două luni, Vlaicu zboară cu avionul „Vlaicu 1” la înălțimea de peste 100 de metri, iar în octombrie, la un an de la obținerea finanțării, inginerul prezintă avionul la mitingul de la Băneasa. Acestea au fost primele zboruri din România cu un aparat mai greu decât aerul. Aurel Vlaicu avea, pe atunci, 28 de ani.

În același an 1910, Vlaicu începe construcția avionului „Vlaicu 2”, cel cu care avea să se prăbușească, pierzându-și viața, în 1913. Unele surse spun că Aurel Vlaicu intenționa să zboare peste Carpați la bordul avionului „Vlaicu 3”, care îi fusese comandat de către Marconi Wireless Telegraph Company, dar că a aflat că un alt pilot voia să facă același lucru. Pentru a fi primul care efectuează zborul peste Carpați, Vlaicu a încercat să o facă cu avionul „Vlaicu 2”, încercare care i-a fost fatală. Colaboratorii săi au  construit, după moartea sa, avionul cu fuselaj în întregime din metal (aluminiu), o premieră mondială.  

HENRI COANDĂ

În 1910, Henri Coandă, pe atunci în vârstă de 24 de ani, prezenta, în cadrul celui de-al doilea Salon Internațional Aeronautic de la Paris, primul avion cu reacție din lume, denumit „Coandă 1910”.
Cu cinci ani mai devreme, tânărul Coandă construise un avion-rachetă pentru Armata Română. În acea vreme, Henri Coandă urma cursurile Technische Hochschule din Berlin-Charlottenburg, unde ajunsese în 1904 de la un regiment de artilerie de câmp din  Germania, unde fusese detașat de la Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină din București.

Activitatea militară continuă și după absolvirea Univeristății Tehnice din Berlin, la Regimentul 2 Artilerie. Pentru că disciplina militară nu i se potrivea, părăsește armata și face o călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan – Teheran – Tibet. În 1909, se înscrie la Școala superioară de aeronautică și construcții din Paris. În 1910, absolvă ca șef al primei promoții de ingineri aeronautici.

În același an, prezintă primul avion cu reacție din lume, „Coandă 1910”, cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel și al savantului Paul Painlevé. Tot în 1910, în decembrie, Henri Coandă a trecut pe lângă moarte. În timpul unei încercări de zbor pe aeroportul Issy-les-Moulineaux de lângă Paris, Henri Coandă a scăpat avionul de sub control, aparatul s-a lovit de un zid de la marginea terenului de decolare și a luat foc. Inginerul a scăpat cu câteva leziuni minore și a mai creat și alte aparate de zbor revoluționare, dar și alte lucruri, ca de pildă beton-lemnul, folosit pentru decorațiuni.

Printre cele  mai importante descoperiri ale lui Henri Coandă se numără efectul care-i poartă numele. În urma zborurilor cu avionul „Coandă 1910”, aviatorul a observat – în scurtul timp pe care l-a avut la dispoziție înainte ca avionul să ia foc –  că flăcările și gazul evacuate din reactoare se „scurg” pe lângă fuselaj, după forma acestuia.  

DUMITRU MOCIORNIȚĂ

Născut în 1885 în județul Prahova, Dumitru Mociorniță a avut o copilărie plină de lipsuri. Se spune că în școala primară învățătorul l-a trimis în ultima bancă pe cel care avea să fie cel mai mare fabricant de încălțăminte din România interbelică, pe motiv că era desculț. Probabil că această perioadă a stat la baza stilului său de viață extrem de cumpătat, care l-a caracterizat pe tot parcursul vieții.
În timpul liceului de la Ploiești, își meditează colegii, iar cu banii obținuți face lecții de germană și franceză.

În timpul studenției la București lucrează la mai multe firme. În urma rezultatelor excelente la învățătură, primește, de la liberalul Ion I.C. Brătianu, o bursă la Școala Superioară Practică pentru Comerț și Industrie din Paris. De altfel, Dumitru Mociorniță a fost și el membru al Partidului Național Liberal și a fost deputat și senator de Ilfov din partea acestui partid.
La Paris, face practică la mai multe companii și intră în contact cu cele mai noi metode de lucru și tehnologii. Lucrează o vreme și la o firmă de produse chimice din Germania. 

Experiența acumulată în străinătate conduce la angajarea sa, după absolvire, ca director la fabricile industriașului Prodanoff. Așa îl cunoaște pe Grigore Alexandrescu, industriaș cu afaceri în domeniul încălțămintei și cel care avea să-i devină socru. În 1909, la 24 de ani, este numit manager al întreprinderilor acestuia.

A fost începutul ascensiunii sale în afaceri. În timpul Primului Război Mondial activează în cadrul armatei și cunoaște nevoile soldaților legate de articolele de încălțăminte și obiectele din piele. După încheierea războiului, creează și comercializează produse destinate soldaților, alături de cele pentru civili, iar în 1923 înființează fabrica de încălțăminte Mociorniță, cu un împrumut de 30 de milioane de lei și cu utilaje aduse în leasing din Germania și Marea Britanie. După venirea comuniștilor la putere, în 1948, refuză să părăsească România și moare în 1953, în pivnița locuinței din strada Paris nr. 53, unde avea domiciliu forțat.

TRAIAN VUIA

La 24 de ani, Traian Vuia devenea primul om din lume care zbura cu un aparat mai greu decât aerul, cu avionul „Vuia I”. După ce brevetase „Liliacul” în 1903, sub numele de „aeroplan automobil”, Traian Vuia reușește să decoleze, pe 18 martie 1906.

Aparatul a zburat pe o distanță de 12 metri, la înălțimea de un metru. În  1903, Academia deȘtiințe de la Paris îi respinsese proiectul, menționând că „problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis”.

JULIUS POPPER

La 25 de ani, inginerul român Julius Popper proiectează sistematizarea orașului și portului Havana, capitala Cubei, aflată pe atunci, în 1882, sub stăpânire spaniolă. În 1886, la 29 de ani, Compania Anonimă „El Dorado” îl trimite pe Popper în Țara de Foc, pentru a căuta aur. Românul găsește zăcăminte și pune bazele unor exploatări miniere, care mai apoi s-au transformat în orașe. Julius Popper este cunoscutși pentru participarea la programul de canalizare și urbanizare a orașului New Orleans din Statele Unite.

CAROL DAVILA

Italian după locul nașterii, francez după origine și român după țara în care a trăit și muncit timp de 31 de ani, Carlos Antonio Francesco D’Avila sau, pe scurt, Carol Davila a ajuns în România în 1853, la 25 de ani, la solicitarea domnitorului Barbu Știrbei de a organiza sistemul sanitar. La trei zile de la sosire, îi prezintă domnitorului planul său de reforme. Până să împlinească 30 de ani, Davila înființează o școală de felceri (1855) și o școală secundară de chirurgie (1856). Mai târziu, în 1869, înființează Facultatea de Medicină.

VIRGINIA HARET

La 25 mai 1924 se punea piatra de temelie a Palatului Societății Tinerimea Română de pe strada Schitu Măgureanu, construit după planurile Virginiei Haret, prima femeie arhitect din lume. La data începerii lucrării, arhitecta, născută la 21 iunie 1894, nu împlinise încă 30 de ani. Virginia Haret a mai proiectat, printre altele, o serie de blocuri pe Calea Victoriei, printre primele la care s-a folosit betonul armat şi unele vile particulare, între care şi Casa Haret, situată pe bulevardul Lascăr Catargiu din Capitală.

REGELE CAROL I

Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen. Acesta este numele complet al celui care avea să devină primul rege al României. Născut la 10 aprilie 1839 într-o familie cu tradiție dinastică, Regele Carol I ajungea pe pământ românesc pe 10 mai 1866, la vârsta de 27 de ani, ca să preia tronul de domnitor al României.

După o călătorie periculoasă, în condițiile unui conflict recent izbucnit între Prusia, țara natală a lui Carol I și Imperiul Habsburgic, pe care tânărul domnitor a trebuit să-l traverseze pentru a ajunge în România, principele intră în București pe la podul Mogoșoaiei – actuala Calea Victoriei – și merge la Palatul Mitropoliei, unde se afla sediul Adunării Constituante. Aici, jură pe Biblie să fie ”credincios legilor țării, de a păzi legile țării, precum și integritatea teritoriului ei și a domni ca domn constituțional”, dar spune și câteva cuvinte care au rămas în istorie: „Punând picioarele pe acest pământ, am şi devenit român!”, exprimându-și totodată ”devotamentul fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei”.

În același an – politicienii români din prezent ar trebui să urmeze exemplul lui Carol I măcar în privința rapidității cu care făcea lucrurile să se miște – tânărul domnitor a numit un nou consiliu de miniștri, condus de Lascăr Catargiu, și a promulgat, la 1 iulie 1866, noua Constituție a României, după model belgian, fără aprobarea Marilor Puteri.  Printre prevederile care au transformat România într-un stat cu adevărat modern se numărau principiul separării puterilor în stat, garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, libertatea învăţământului, a presei, dar și caracterul sacru și inviolabil al proprietății.
Prin noua lege fundamentală, Carol I devenea conducătorul suprem al armatei. În această calitate, el a demarat un amplu proces de modernizare a armatei. Astfel în 1877,  România a atacat forțele turcești situate la sud de Dunăre, schimbând astfel soarta războiului ruso-turc și câștigând independența țării față de Imperiul Otoman, cu un efectiv de 38.000 de soldați, grupați în 41 de batalioane și care beneficiau de sprijinul a 112 tunuri Krupp, cele mai moderne și mai eficiente din acea vreme.

GHEORGHE BALȘ

Inginerul Gheorghe Balș, născut în 1868, a lucrat la realizarea podului Carol I, cunoscut apoi sub numele de ”Anghel Saligny”, după numele proiectantului său. Construcția podului a început în anul 1890 și a fost terminată în 1895, pe când Gheorghe Balș avea 27 de ani. Portul Constanța este un alt proiect la care inginerul român a lucrat, la fel și sediul institutului de seruri și vaccinuri „L. Pasteur” din București, în colaborare cu arhitectul Nicolae Ghica-Budești.

AUGUSTIN MAIOR

Născut în 1882, se angajează în 1905 ca inginer la Stația Experimentală a Poștelor din Budapesta unde, în 1906, a reușit să transmită simultan, pe o singură linie telefonică de 15 kilometri, cinci convorbiri fără ca semnalele să interfereze. Publică fundamentele teoretice ale telefoniei multiple în 1907 în revista „Elektrotechnische Zeitschrift” și apoi, în 1914, în lucrarea „The use of High-Frequency Alternating Currents in Telegraphy, Telephony and for Power Transmission” publicată în revista “The Electrician”.

GRIGORE ANTIPA

În 1893, la 26 de ani, Grigore Antipa începea o expediție de nouă luni în jurul Mării Negre, la bordul crucișătorului Elisabeta, pus la dispoziția sa de către Regele Carol I. Cu această ocazie, a făcut primele cercetări de biologie marină, cu rezultate semnificative în domeniul hidrobiologiei, al cărui părinte este considerat. La 25 de ani, Grigore Antipa preluase postul de director al Muzeului Național de Istorie Naturală, pe care l-a păstrat până la moartea sa, în 1944.

ANGHEL SALIGNY

La 27 de ani, inginerul Anghel Saligny proiecta primele poduri combinate șosea-cale ferată din România, pe ruta Adjud-Târgu Ocna. Născut în 1854, fiul lui Alfred Saligny, un alsacian stabilit în România, Anghel Saligny a studiat ingineria la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg, în perioada 1870-1874. Interesant este că Anghel Saligny a proiectat și realizat o serie de poduri metalice care le-au înlocuit pe cele existente, construite de companii străine. Aproape de negândit pentru noi, cei care trăim într-un prezent în care percepția generală este că doar companiile din străinătate pot construi drumuri și poduri! Cea mai importantă lucrare a inginerului român este complexul de poduri de la Feteşti-Cernavodă, care la data inaugurării – 26 septembrie 1895 –  era cel mai lung pod din Europa şi al treilea din lume. În realizarea sa, Saligny a adus două mari inovaţii: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului şi folosirea oţelului moale în locul fierului pudlat ca material de construcţie pentru tabliere. Podul a fost inaugurat de regele Carol I, care care a ţinut să bată personal ultimul nit de argint. Alte două construcţii ale lui Anghel Saligny au fost premiere mondiale şi anume silozurile din beton armat de la Brăila şi Galaţi.

ȘTEFAN PROCOPIU

Primele rezultate remarcabile din cercetare sunt publicate de către fizicianul Ștefan Procopiu  în anul 1913, la vârsta de 23 de ani. În 1916, inventează un aparat pentru localizarea gloanţelor din corpul răniţilor, stabilind adâncimea la care se aflau acestea. În 1919, Procopiu stabileşte, pentru prima dată în lume, valoarea momentului magnetic molecular, numit şi magnetonul teoretic,  cunoscut în prezent drept  magnetonul Bohr-Procopiu.

TRAIAN LALESCU

Născut în 1882, Traian Lalescu a fost remarcat ca un real talent în matematică încă din perioada în care era elev,  prin contribuția sa la Gazeta Matematică. A studiat la Paris unde, în 1908 și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Sur l’equation de Volterra˝, considerată prima contribuție semnificativă în domeniul ecuațiilor integrale. A publicat în 1911, la 29 de ani, primul tratat din lume despre ecuațiile integrale, intitulat „Introducere la teoria ecuațiunilor integrale˝.

GEORGE CONSTANTINESCU

George Constantinescu, cunoscut mai ales pentru invenții precum ciocanul sonic, pompa sonică și motorul sonic – toate bazate pe teoria sonicității – dar și un dispozitiv de tragere sincronizată pentru avioanele din Primul Război Mondial, a fost printre primii care a folosit betonul armat în construcții. Printre clădirile construite de George Constantinescu se numără și Cazinoul din Constanța, a cărui construcție a început în 1909, când inginerul avea 28 de ani.

NICOLAE GRIGORESCU

Picturile lui Nicolae Grigorescu sunt astăzi cele mai bine vândute în cadrul licitațiilor de artă din România. Nu mai târziu de luna decembrie 2012, tabloul său ”Întoarcerea de la târg” a fost vândut cu suma de 165.000 de euro. Cu siguranță, tânărul Grigorescu nu ar fi crezut în 1856, când avea 18 ani și prezenta domnitorului Barbu Știrbei tabloul ”Mihai scăpând stindardul”, cerând finanțare pentru studii, că tablourile sale vor avea un asemenea  success 156 de ani mai târziu.  

ALEXANDRU CIURCU

În 1882, la 28 de ani, jurnalistul Alexandru Ciurcu pune la punct, alături de colegul său de breaslă Just Boisson, detaliile tehnice ale unui motor cu reacție pentru ambarcațiuni. Primul experiment public a avut loc pe Sena, în august 1886, an care avea să aducă, în decembrie, moartea lui Just Boisson, în urma unei explozii survenite în timpul unui test la cel de-al doilea motor cu reacție pentru ambarcațiuni, mai puternic decât primul. Alexandru Ciurcu a reușit să scape înotând până la mal.

AUREL PERȘU

Născut în 1890, a urmat Şcoala Superioară Tehnică din Berlin-Charlottenburg, absolvind Secţia Mecanică în 1913, ca şef de promoţie. În 1914 a fost medaliat de Ministerul Instrucţiunii Publice din Germania pentru un studiu deosebit în domeniul comportării navelor în spaţiul
cosmic.  Înainte de a imagina şi construi primul automobil aerodinamic din lume, brevetat în 1924, Perşu a construit, în preajma Primului Război Mondial, un automobil cu propulsie electrică, care poate fi văzut astăzi la Muzeul Naţional Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti.

LAZĂR EDELEANU

În anul 1887, la 25 de ani, Lazăr Edeleanu obține titlul de doctor în chimie cu cercetarea „Asupra unor derivați ai acizilor fenilmetacrilici și fenilizobutirici”, în cadrul căreia descoperă fenilizopropilamina, cunoscută în medicină sub numele de „benzedrină”, cu o importantă acțiune stimulatoare asupra sistemului nervos. În 1908 concepe cea mai însemnată dintre invențiile lui, cunoscutul „procedeu Edeleanu”, constând în rafinarea produselor petrolifere cu bioxid de sulf lichid ca dizolvant selectiv.

GEORGE MATEI CANTACUZINO

În 1919, la 20 de ani și proaspăt admis la Beaux-Arts din Paris, începe lucrări de restaurare la palatul de la Mogoșoaia. În  1923 împreună cu A. Schmiedigen, cu care înființase un birou de arhitectură și studii, execută proiectul construcției Palatului Băncii Chrissoveloni din strada Lipscani, clădire care a fost inaugurată în aprilie 1928.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii