Cautare




, Contributor

DWF

AdNews |
|

Sharm el Sheikh: Destinatie de Top în Randul Romanilor

Sharm el Sheikh este una dintre cele mai renumite destinații turistice din Egipt, datorită plajelor sale frumoase, a mării cu apă limpede precum cristalul și magiei pe care numai deșertul o poate oferi.

Stațiunea oferă turiștilor toate facilitățile, aici fiind numeroase hoteluri pentru toate gusturile și restaurante unde se pot încerca cele mai rafinate preparate culinare. Dacă ai în plan o vacanță last minute în Sharm el Sheikh poți alege între un hotel mic, intim cu design modern și complexele hoteliere mari, unde luxul și rafinamentul se îmbină perfect.  

Stațiunea are și numeroase opțiuni pentru turiștii veniți aici să se distreze și să se bucure de experiențe de neuitat: cazinouri, discoteci și cluburi de noapte, terenuri de golf și centre SPA.  Totodată, în această destinație turiștii vor găsi atracții istorice renumite în întreaga lume și obiective religioase impresionante, pe care oricine ar dori să le vadă măcar o dată în viață.

Minunile lumii din adâncurile mării și viața marină exotică fac din Sharm el Sheikh, o stațiunea situată între Insula Tiran și Parcul Național Ras Mohammed una dintre destinațiile de top ale lumii pentru împătimiții de scufundări.

Pelerinajul la Muntele Sinai, locul în care se spune că Moise a primit cele 10 porunci, îi provoacă pe excursioniști să îi cucerească înălțimile, în timp ce dungile asemenea celor de pe acadele ale Canionului Colorat îmbie turiștii de pe plajele din Sharm El Sheik. Și dacă îți dorești o vacanță plină de experiențe de neuitat combină toate aceste minuni naturale pe care le vezi cu o experiență jeep safari și o excursie de o zi cu cămila prin deșert. Snorkelingul sau un tur cu barca cu podea de sticlă pe Marea Roșie și la recifele de corali Ras Mohamed nu trebuie ratate mai ales într-o vacanță cu familia sau de către cei care ajung prima dată în acest fascinant colț de lume.

Pentru pasionații de istorie, o vizită la Mănăstirea Sf. Ecaterina și Orașul Vechi (Sharm el Maya) dezvăluie comori culturale antice, în timp ce la Dolphina Park, Aqua Blu Aqua Park și Hollywood Sharm El Sheikh, există numeroase oportunități de distracție pentru întreaga familie, dar mai ales pentru copiii care se vor simți minunat aici.

Din  Sharm El Sheik se pot vizită ușor și alte locuri importante din Egipt, însă orașul este considerat că fiind chiar și o poartă către o parte din Orientul Mijlociu. Dacă îți faci vacanța la Sharm El Sheik poți programa să ajungi de aici în capitală Cairo cu avionul, într-o excursie de o zi care acoperă Piramidele din Giza, Sfinxul și Saqqara.  Poți face un pelerinaj în orașele sfinte Ierusalim și Betleem, dar și o  baie în Marea Moartă într-o excursie de o zi întreagă în Iordania.

Plajele, scuba diving și alte sporturi nautice

Plajele din Sharm El Sheik reprezintă una dintre principalele atracții de aici. Stațiunea este renumită ca fiind locul perfect pentru vacanța întregii familii, Sharm El Sheik având cea mai spectaculoasă parte de litoral din Egipt. Scufundările sunt populare și spectaculoase în Sharm El Sheik, apa fiind caldă și limpede, cu o mulțime de recife de corali frumoase și o abundență de atracții marine de toate culorile, formele și dimensiunile. Nisipul auriu este ideal pentru orele interminabile de joacă și de distracție ale copiilor de toate vârstele, fiind în același timp și locul perfect pentru relaxare la soare.

Gastronomia locală, îmbinarea perfectă de gusturi și arome

Gastronomia locală este plină de arome, texturi și combinații inedite menite să răsfețe simțurile și să te convingă, o dată în plus, că ai ales destinația perfectă de vacanță. Dacă ajungi în Sharm El Sheik este recomandat să încerci ta’meyya – chiftele de năut prăjite condimentate cu diverse arome, tradiționala supă ful medames (supă de fasole neagră) și sandaw-tsh (sandvișuri umplute cu carne afumată, ficat picant sau brânză).

Viața de noapte din Sharm el Sheikh este una dintre cele mai interesante din Egipt și este concentrată în principal în zona golfului Naama, cartierul modern cunoscut pentru promenada sa pitorească presărată cu palmieri și numeroasele magazine de suveniruri, mall-uri, cafenele, restaurante și unele dintre cele mai renumite discoteci din stațiune.

Cei care nu vor să danseze se pot relaxa printre lumânări și perne fumând narghilea într-unul dintre frumoasele baruri shisha în stil egiptean din Sharm El Sheik.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii