Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Bunuri de consum |
|

Shachar Shaine revine la conducerea United Romanian Breweries Bereprod

Noul președinte al United Romanian Breweries Bereprod a mai ocupat această funcție în perioada 2004 – 2010.
Shachar Shaine - URBB

În vârstă de 47 de ani, Shachar Shaine a absolvit Universitatea Technion din Haifa și și-a aprofundat cunoștințele prin Executive MBA la Bradford University. Experiența sa de peste 17 ani cuprinde o activitate susținută pe marketing și sales în domenium FMCG și domeniul planificării proiectelor industriale. Se află în România din 1999, iar anterior a ocupat timp de trei ani poziția de Marketing Vice-President United Romanian Breweries Bereprod (URBB) și încă doi ani, funcția de Marketing & Sales Vice-President URBB. În perioada 2004 – 2010, a fost președinte și CEO al companiei.

În 2008 a mai ocupat funcția de președinte al Asociației Berarii României, ce reprezintă interesele profesionale ale industriei producătoare de bere înRomânia. În iunie 2009 a fost desemnat președinte al Consiliului Investitorilor Străini, o asociație a celor mai importanți investitori străini din România, înființată în 1997.

CUM S-AU MIȘCAT PE TELEVIZIUNE RECLAMELE CELOR PATRU MARI PRODUCĂTORI DE BERE ÎN PUBLICITATEA TV?

„[…] Obiectivele pe care mi le-am propus pentru acest mandat sunt consolidarea poziției companiei pe piața berii, urmată firesc de creșterea sănătoasă a vânzărilor, printr-o strategie susținută la nivelul extinderii de portofoliu și a activității URBB în România. Astfel, sunt convins că împreună cu întreaga echipă vom reuşi să obţinem rezultate din ce în ce mai bune şi să menţinem URBB pe un trend ascendent”, a declarat noul președinte URBB.

LECȚIILE CRIZEI – PAUL MARKOVITS, VICEPREȘEDINTE DE MARKETING AL URBB

Shachar Shaine a preluat mandatul de președinte al URBB de la Hezy Ovadia, care a ocupat această funcție timp de cinci ani, din ianuarie 2011 până în prezent.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii