FacebookTwitterLinkedIn

Este fascinant cum fiecare cultură interpretează natura în felul său. În Marea Britanie, de exemplu, există tendința de a scoate în evidență florile (cu cât numărul petalelor și culorilor este mai mare, cu atât este mai bine). Dar, în unele societăți din Asia de Est, accentul cade pe arhitectura uimitoare a părților pe care, de obicei, nu le vedem: rădăcinile.

În Japonia, printr-o tehnică  numită nearai (”rădăcini expuse”), plantele sunt scoase din ghiveci, apoi li se ”spală” cu atenție pământul, astfel încât rădăcinile să fie la vedere. Altfel spus, neagari este stilizarea unui arbore căruia „i-a fugit pământul de sub picioare”.

În ceea ce privește arta bonsai (care ar putea fi tradus ca „copac în tavă”), este extrem de apreciat stilul „rădăcini peste stâncă”. Horticultorii calificați petrec ani întregi în încercarea de a imita felul în care rădăcinile copacilor de munte se răsucesc pe bolovanii masivi. Ei folosesc pietre special alese și o serie de alte tehnici ingenioase pentru  a crea acest efect.

Acest stil a evoluat mult, prin utilizarea de specii din junglă cu rădăcini aeriene. „Fuku bonsai” sau „bonsai hawaiian” au o formă magică, care par a fi aduse direct din Cartea Junglei. Aceste specii tropicale cresc repede și ușor, chiar și în zonele cu climă mai puțin idilică.

Există, într-adevăr, doar două reguli simple. În primul rând, doar câteva specii produc aceste răsuciri uimitoare și ciucuri de rădăcini, majoritatea fiind originare din regiunile tropicale, precum Ficus „Natasja”, Schefflera arboricola sau Bouganvillea buttiana. Aceste specii cu creștere rapidă sunt unele dintre cele mai accesibile bonsai din jurul nostru.

Te întrebi de ce aceaste soiuri nu se găsesc în magazine cu rădăcini? Ei bine, iată a doua regulă: bonsaii sunt crescuți doar în condiții de umeditate extremă. Vorbim de cel puțin 80% umiditate (pe când în casă avem o medie de 40% sau mai puțin). Pentru a putea crea aceste condiții, ai nevoie de un clopot din sticlă transparent sau chiar un o sticlă de plastic adaptată. Așează micuțul bonsai pe o tavă mare sau o farfurie, pulverizează-l cu multă apă, apoi pune-i clopotul de sticlă deasupra și așeză-l într-un loc luminos.

În cel puțin o săptămână, vei observa rădăcini albe mici care ies din toate ramurile. În acest timp, capacul poate fi mutat o dată pe săptămână pentru a fi udat, tăiat sau modelat. Odată ce rădăcinile devin maronii și lemnoase, minunatul tău Angkor Wat în miniatură nu va mai avea nevoie de clopot, iar copăcelul standard se va transforma într-o adevărată minunăție a naturii.

Sursă articol: theguardian.com