FacebookTwitterLinkedIn

Creat de sportivul islandez Magnus Scheving, care este și personajul principal, serialul urmărește aventurile supereroului Sportacus, ale Ștefaniei, fetița cu părul roz, și ale leneșului Robie Putrezitul, alături de locuitorii Orășelului Leneș. Peripețiile lor îi distrează pe copii și îi inspiră să mănânce sănătos, să facă mișcare și să danseze, iar fiecare episod are propriul lui cântec.

Noul sezon a fost filmat în studiourile LazyTown din Islanda, iar efectele speciale au fost realizate în studiourile Turner din Atlanta, în portofoliul cărora se numără și titluri precum „Ben 10”, „Matrix” și „X-Men”.

Sportacus are noi vehicule și un nou costum cu gadget-uri interesante, create de designerii studioului IronHead din Los Angeles, care au realizat și costumele pentru filmele „Batman”, „Cei 4 fantastici”, sau „Omul de oțel”.

Bazat pe conceptul creat de Magnus Scheving în urmă cu 20 de ani, Orășelul Leneș este singurul brand global de divertisment dedicat sănătății copiilor. Alături de serialul de televiziune, brandul înglobează show-uri live, muzică, jocuri, radio, publicații, proiecte pentru comunități – maratoane, cluburi sportive, întâlniri cu copiii – și programe care încurajează alimentația sănătoasă, dezvoltate în cooperare cu agenții guvernamentale.

Personajul principal al Orășelului Leneș, Sportacus, care promovează în întreaga lume campanii privind un mod de viață echilibrat, a făcut și un salt la Casa Albă, colaborând chiar cu Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, pentru a-i încuraja pe preșcolari să mănânce sănătos și să facă mișcare.

Orășelul Leneș a fost creat de Magnus Scheving, fiind lansat în Islanda în 1995, odată cu publicarea unei cărți pentru copii. În 2002, după campania Orășelului Leneș, vânzările de fructe au crescut în Islanda cu 22%.

Deținătorul licenței pentru costumele Orășelul Leneș, César, a vândut 180.000 de costume în Marea Britanie într-un singur an. „Orășelul Leneș” este filmat într-un studio special, construit în Islanda, unul dintre cele mai mari studiouri virtuale din Europa.

Fost campion la gimnastică aerobică, Magnus Scheving, a câștigat Campionatul European în 1994 și 1995, și medalia de argint la Campionatul Mondial din 1994. „Orășelul Leneș” și personajul principal, Sportacus, au lansat inițiative menite să schimbe în bine modul de viață al copiilor în țări precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Norvegia, Mexic, Islanda și Bulgaria.

Serialul este faimos pentru muzica și dansurile sale, iar cântecul Bing Bang, lansat în Marea Britanie, a ajuns pe locul patru în topul single-urilor din această țară. Când spectacolul live „Orășelul Leneș” a fost anunțat în Mexico City, biletele s-au vândut mai repede decât cele pentru concertul legendarei trupe de rock U2.

Boomerang difuzează desene animate îndrăgite de întreaga familie, precum serialele clasice Scooby-Doo, Tom și Jerry, Looney Tunes sau Familia Flintstone. Boomerang îi face pe părinți nostalgici, amintindu-le de vremurile de demult, iar pe copii îi încântă cu aventurile amuzante ale unor personaje precum Pantera Roz, Top Cat, sau Bugs Bunny.