FacebookTwitterLinkedIn

Reclamele difuzate pe Antena 3 au obținut un volum total de 44.247 puncte de audiență (Gross Rating Point – GRP’30) pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani), în primele șapte luni ale acestui an. Bugetul este mai mic cu 1,7% față de 2012.

Cea mai bogată lună în publicitate a fost mai, când audiența a atins un maxim de 7.793 GRP’30pe targetul comercial, cu 33,2% mai mare decât în luna mai 2012. Principalii clienți publicitari ai acestei luni au fost: Unilever (1.074 GRP’30), GlaxoSmithKline (366), Beiersdorf (288), Studio Moderna (274) și Procter & Gamble (245).

În următoarea lună, bugetul de audiență (7.062 GRP’30) s-a situat peste nivelul lunilor martie și aprilie. Iar iulie a fost mai bogată în publicitate decât ianuarie și februarie.

Dar anul a început slab pentru Antena 3, cu un volum de 4.268 puncte de audiență în luna ianuarie. Față de prima lună a anului 2012, când Antena 3 transmitea „dezordinea” din Piața Universității, scăderea a fost în acest an de 40%. Tot în anul 2012, să mai notăm că lunile iunie și iulie au fost mai bogate în publicitate decât tradiționalele luni martie și aprilie. Explicația constă în faptul că audiențele Antenei 3 erau mari, fiind generate de criza referendumului și de toate evenimentele din jurul acestei „afaceri politice”.

Revenind la 2013, se poate constata că investițiile au urmat curba sezonalității obișnuite, crescând din ianuarie până-n martie, cu precizarea că în aprilie s-a înregistrat o ușoară cădere (probabil din cauza „Ordonanței Voiculescu”).