Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Sesam, deschide-te!

Când eram copil, mi se părea fantastic să merg la circ. Bucuria era provocată, fără îndoială, de faptul că vedeam foarte de aproape diverse animale, mai mult sau mai puţin exotice. Nu-mi stătea mintea atunci la efortul și sacrificiile pe care acestea le făceau. Sigur că nu mă lăsau indiferentă acrobaţia artiștilor de circ și giumbușlucurile clovnilor. Mă bucuram cu naivitatea specifică vârstei de diversitate și culoare. Recunosc, mai pic și acum în aceste mreje.
otilia ostrotky_contributors

Pe timpul reprezentaţiei, stăteam cu inima la gură, așteptând emoţionată următorul moment, fără să mă gândesc cât de greu, complicat, poate chiar dur este antrenamentul din spatele acestui spectacol. Nu-mi puneam problema atunci care sunt sacrificiile sufletelor prezente, care însoţesc toată gama de exerciţii, mișcări graţioase ale dansatorilor pe sârmă sau ale animalelor, cărora le ieșeau, în aparenţă extrem de simplu și ușor, piruetele. Nu înţelegeam noţiunea de dresaj, în niciunul dintre sensurile descoperite mai târziu și nici pe cea de iluzionism, clarificată de altfel în dicţionar negru pe alb. Pe vremea aceea, nu ajungeau la urechile mele nici accidentele mortale cărora le cad victime acrobaţi de toate vârstele, nici practicile la care sunt supuse animalele de circ din care bineînţeles că nu lipsesc tortura, înfometarea, plus alte tehnici diverse, extrem de chinuitoare pentru ele.

În aparenţă, pentru spectatorul tânăr, circul este o modalitate relaxantă de petrecere a timpului liber. Și cu toate astea, e ceva în ideea de circ care ne face totuși, pe unii dintre noi, printre care mă număr și eu, atunci când creștem, să fugim mâncând pământul, cum se spune în popor. Și totuși, pâine și circ, nu asta e lumea învăţată/îndoctrinată să-și dorească? 

Spectacolul vieţii fiecăruia are în el și momente „artistice” de circ, atât la nivel personal, cât și profesional. Nu facem referire aici la arena politică, ea ne afectează oricum ambele laturi și prezintă un spectacol de circ constant, și nici la emisiunile de televiziune al căror rating depășește cote alarmante când sunt abordate subiecte de acest tip. Sigur că e dificil să recunoaștem sau să acceptăm că uneori ne lăsăm purtaţi de val sau dăm noi înșine naștere unor acţiuni și apelăm la diverse jonglerii pentru a ne atinge obiectivele, că tehnicile de dresaj le utilizăm atât în reprezentări personale, cât și în relaţiile cu ceilalţi, că ne punem uneori în situaţia de a ne afla pe sârmă chiar dacă nu ne-am „încălzit” articulaţiile suficient cât ele să ne menţină pe o poziţie echilibrată, un timp mai îndelungat. Intrăm în arenă, dornici de a arăta publicului spectator cât de bine gestionăm situaţia și cum „animalele” ne stau la degetul mic.

Cu o bucăţică de zahăr, un sărut sau, pur și simplu, o sacoșă cu „foloase”, premiem cel mai ascultător exemplar. Și vorba lui Paler, „nu jucăm doar pentru alţii comedia de a vrea să părem mai buni decât în realitate; o jucăm și pentru noi”. Uităm că, de multe ori, lucrurile ieftine au preţuri mari, iar construirea castelelor de nisip nu costă nimic, în schimb dărâmarea lor poate fi foarte scumpă. Avem aici, în ureche, câteodată, zgomotul vorbelor din discuţiile cu iz de ceartă care spun „nu mai face, domnule, atâta circ!”, care dacă nu ne fac să intrăm în panică, măcar ne semnalează că ceva nu e în regulă.  Pușkin zicea că iluzia care ne exaltă ne este mult mai dragă decât zece mii de adevăruri. Oamenii, nu animalele, au ajuns să fie cea mai vie dovadă că aceste întâmplări au loc într-un firesc șocant. Dorite, provocate sau nu.

Treptat, în arenă se strecoară magicienii cu momentele de iluzionism specifice. Punem pe seama vrăjii lucrurile bune care se nasc și ignorăm sau ștergem cu bună știinţă faptele discutabile care creează confuzie. Dacă am ști că speranţa și disperarea sunt cărări către aceeași destinaţie, aș fi curioasă, oare pe care dintre ele am alege-o? Se întâmplă, în contexte de acest tip, să avem totuși și momente de luciditate. Puţine și scurte. Atunci ne spunem că nu toţi care râd ne sunt prieteni și nu toţi care se supără pe noi ne sunt dușmani. Dar fugim repede de adevăr, de frică să nu dispară porumbelul din joben.

La nivel teoretic, toate ni se par ușor de implementat, chiar logice. Practic, ne lăsăm influenţaţi fie de gândirea tradiţională, care vrea să-și impună punctul de vedere cu tot dinadinsul afirmând sus și tare că „așa trebuie să fie viaţa, lasă de la tine, toată lumea are parte de suferinţă!”, ca și cum moartea caprei vecinului ar fi un motiv suficient pentru continuarea tradiţiei sacrificiului. Atunci încep să se accepte compromisurile majore care pot ajunge chiar și la violenţe verbale și fizice. Mai e și „strategia” oarecum modernă în care fiecare face ce vrea, cum, când și unde dorește. Că doar așa au ajuns să fie percepute simplist democraţia și libertatea.

Dacă intrăm într-un astfel de joc, dăm naștere unui spectacol de circ, cu noroc pentru un singur sezon, iar dacă soarta „nu-i prielnică”, rămânem angrenaţi în roată deși este evident că starea de rău e din ce în ce mai pregnantă și capătă consistenţă. Mai e și varianta în care, deși știm că, ce ţie nu-ţi place altuia e bine să nu-i faci, din încăpăţânare, orgoliu sau, pur și simplu, lipsă de respect faţă de tine însuţi, creezi un alt spectacol, cu aceiași sau alţi actori, dar cu aceleași momente de bază reprezentative pentru noţiunea de circ. Oricât de multă autoironie ai avea, costumul de clovn nu este vestimentaţia potrivită pentru un dressing cu stil. Blaga, Lucian, nu Vasile, avea dreptate când spunea că te poţi împodobi cu penele altuia, dar nu poţi zbura cu ele. Mai bine nu te băga în show dacă nu îţi este familiar repertoriul sau genul. Sigur că suntem și cinici și ne pot amuza momentele de circ. Mai ales dacă sunt în grădinile altor case, nu ale noastre.

Churchill avea o replică interesantă, utilizată într-un alt context, însă potrivită și subiectului de aici. „Dacă treci prin iad, nu te opri”, spunea el. Nu găsi scuze să trăiești la nesfârșit în acest cazan (în anumite dicţionare, înţeles al cuvântului circ, alături de căldare), unde acrobaţiile, dresajul, clovneria, poate chiar supliciul sunt la ele acasă. Lasă aparenta bucurie, mirajul spectacolului de circ copiilor foarte mici, pe intervale limitate de spaţiu, timp și momente de amuzament din distribuţie. Sigur că ne trebuie sare și piper în mâncare, așa, de gust, însă tot ce e exces dăunează grav sănătăţii. Lasă caravana circului în urmă, plutește înainte, și dacă pământul pe care îl cauţi nu există încă, așa cum ne tot spun „cei mai deștepţi” ca noi, fii sigur că Dumnezeu îl va crea special pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii