Serialul „Will”, despre viața lui William Shakespeare, este difuzat de FilmBox Premium din 5 august - Forbes.ro
Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Serialul „Will”, despre viața lui William Shakespeare, este difuzat de FilmBox Premium din 5 august

FilmBox Premium difuzează din 5 august serialul ”Will”, o producție americană în 10 episoade despre viața lui William Shakespeare dintr-o perspectivă modernă, serial care a avut premiera la TV, în România, în vara anului trecut, pe TNT, informează Media Expres.
Fimb Box serial Will

Povestea scrisă de Craig Pearce, creatorul altor producții importante precum ”Romeo and Juliet”, ”The Great Gatsby”, ”Moulin Rouge”, este o ficțiune, nu se bazează pe fapte reale, viața lui Shakespeare fiind învăluită în mister și speculații, notează Media Expres.

Scenariul creat de Pearce îl prezintă pe William Shakespeare, un tânăr dramaturg care face mănuși pentru a-și întreține soția și pe cei trei copii. El se mută la Londra și reușește să vândă una dintre piesele scrise de el unui teatru deținut de James Burbage. Intrând în anturajul acestuia, Will ajunge să se îndrăgostească de fiica lui Burbage, Alice. În timp ce caută să-și construiască faima și averea la Londra, Will trebuie să păstreze secretul legat de religia sa, deoarece Londra acelor timpuri era un oraș ostil pentru catolici. În plus, tânărul Shakespeare, se implică trup și suflet și în salvarea companiei de teatru care riscă să fie distrusă.

AUDIENȚELE TELEVIZIUNILOR LA NIVEL URBAN – IULIE 2018

William Shakespeare este interpretat de Laurie Davidson, încă student la London Academy of Music and Dramatic Art pe vremea când au început filmările pentru acest serial. Personajul principal feminin – Alice – este interpretat de o tânără actriță din Australia, Olivia DeJonge. Care avea 17 ani când au început filmările.

O altă contribuție importantă în acest serial o are Jamie Campbell, actor, cântăreț și model britanic (”The Twillight Saga”, ”King Arthur”, ”Harry Potter and the Deathly Hallows”), în rolul lui Christopher Marlowe, o figură cunoscută în dramaturgia britanică de la acea vreme.

”Will” este difuzat de FilmBox Premium începând din 5 august, în fiecare duminică, de la ora 21:00.

FilmBox Premium face parte din Pachetul FilmBox, care mai include televiziunile FilmBox Basic, FilmBox Extra HD, FilmBox Family și FilmBox Plus.

AUDIENȚELE TELEVIZIUNILOR LA NIVEL NAȚIONAL – IULIE 2018

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii