Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Serialul HBO Europe și TNT Serie „Hackerville” va avea premiera mondială la Festivalul de film de la Zurich

„Hackerville”, noua dramă originală HBO Europe și TNT Serie, va avea premiera mondială în competiția International Series din acest an a Festivalului de film de la Zurich, pe 28 septembrie, informează Media Expres.
HBO Europe

„Hackerville” este regizat de Igor Cobileanski (LA LIMITA DE JOS A CERULUI, AFACEREA EST, UMBRE) și Anca Miruna Lăzărescu (LA DRUM CU TATA), notează Media Expres.

„Hackerville” este o producție originală HBO Europe, în co-producție cu TNT Serie. Serialul a fost creat de Ralph Martin și Joerg Winger, UFA Fiction, și este produs de Cristian Mungiu și Tudor Reu prin Mobra Films.

Producătorii executivi sunt Joerg Winger („Deutschland 83/86”) pentru UFA Fiction și Johnathan Young (Wataha) pentru HBO Europe. Alina David și Silvia Popescu sunt producătorii HBO Europe.

“Hackerville” va fi difuzat în luna noiembrie la HBO, în Europa Centrală, Scandinavia și Spania, și la TNT Serie în Germania, Austria și Elveția.

TELEVIZIUNILE CU CELE MAI MICI AUDIENȚE ÎN MEDIUL URBAN – AUGUST 2018

Turner International este distribuitorul serialului Hackerville în afara HBO Europei, TNT Serie și Statele Unite ale Americii.

Seria relatează o anchetă realizată la Timișoara în urma unui atac cibernetic asupra unei bănci din Germania. Lisa Metz (Anna Schumacher), expertă în criminalitate informatică în Frankfurt, preia ancheta în Timișoara, orașul în care s-a născut. Lisa ajunge să se confrunte cu secrete incomode din trecutul familiei sale. Între timp, ancheta lui Adam Sandor (Andi Vasluianu), polițistul român care se ocupă de caz, este dată peste cap de sosirea Lisei. Investigația îi duce pe cei doi, Lisa și Adam, pe urmele unui hacker genial (Voicu Dumitraș).

HBO Europe realizează producții locale în Republica Cehă, Ungaria, România și Polonia încă din 2010.

În 2016 HBO și-a extins activitățile de producție în Scandinavia și Spania, și în 2017, în regiunea Adria. Producțiile precedente includ seriale precum „Wasteland” (Republica Cehă), “The Pack” (Polonia), “UMBRE” (România), “Burning Bush” (Republica Cehă) și “Golden Life” (Ungaria).

Următoarele titluri originale HBO Europe sunt: “Blinded by the Lights” (Polonia), “Hackerville” (România-Germania), “Success” (Croația), “Gösta” (Suedia) și “Beforeigners” (Norvegia).

AUDIENȚELE TELEVIZIUNILOR DE SPORT – AUGUST 2018

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii