Cautare




, Contributor

Cariere |
|

Serial Forbes România: Viață de cercetător român. În străinătate. Astăzi Gabriel Balmuș

cercetare.jpg
Forbes România și-a propus să îi “aducă” în România, chiar și pentru câteva minute, pe cei mai mari cercetători români plecați în străinătate. De carierele lor strălucite de peste hotare poate depinde în mare măsură și viitorul cercetării românești. Astăzi, Forbes România are onoarea să vi-l prezinte pe Gabriel Balmuș, cercetător recunoscut în domeniul medicinei veterinare. Este plecat de 9 ani din România, iar în prezent activează ca cercetător la Universitatea Cornell, USA. Din 2013 va pleca la Universitatea Cambridge, pe o poziție de post doctorand.

Prima întâlnire cu Occidentul a lui Gabi Balmuș a fost la vârsta de 23 de ani, în 2003, cu ocazia unei burse de studiu în Napoli, Italia. O experiență de cinci luni de zile de neuitat, căci ziua făcea cercetare, iar noaptea era nevoit să muncească, la negru, pentru a se întreține. Doi ani mai târziu, în 2005, a ajuns însă la Facultatea de Medicină Veterinară din Cambridge, unde a stat timp de doi ani.„Cei de la Facultatea de Medicină Veterinară din Cambridge mi-au asigurat absolut toate condițiile necesare astfel încât eu să mă preocup doar cu cercetarea: de la bilete de avion la o diurnă generoasă”.

La Cambridge, Gabi Bălmuș a produs dealtfel și datele de cercetare utilizate în lucrarea de diplomă pentru absolvirea Facultății de Medicină Veterinară de la Iași și a publicat primul său articol de cercetare ca prim autor într-un jurnal de circulație internațională cotat ISI. “Acest articol, care descrie primul cariotip al cămilei precum și evoluția lor cromozomală m-a făcut foarte competitiv și mi-a dat posibilitatea să fiu admis în multiple programe de doctorat, de la Universitatea din Iași, la Universitatea Cambridge sau Institutul Marx Plank”.

A ales însă Universitatea Cornell din Statele Unite, unde a absolvit doctoratul în 2012. A aplicat și a primit oferte de angajare pe un post de cercetător de la universități de prestigiu, precum Harvard și MIT, din SUA, de la Universitatea din Copenhaga, Danemarca sau de la Cambridge, din Marea Britanie. “În ultimii ani în fiecare lună primesc câte un e-mail de la diferite firme din industria farmceutică sau din domeniul laboratoarelor de diagnostic a bolilor genetice umane care vor să mărecruteze. Așadar, aș putea spune că perspectivele sunt multiple”. 

În acest moment este cercetător post-doctorand la Universitatea Cornell, USA în laboratorul Prof. dr. Robert S. Weiss, însă din 2013 va pleca la Universitatea Cambridge, pe o poziție de post doctorand. “Întoarcerea mea în România este foarte dependentă de ce infrastructură (pentru cercetare) poate oferi România în viitor. Sunt foarte trist când văd că în loc să creăm institute de cercetare cele existente se desființează      “.

Gabriel Balmuș

32 de ani

Reședință New York, Statele Unite ale Americii

Poziție: Cornell University, Colegiul de Medicină Veterinară din Ithaca, New York

Domeniu cercetare medicină veterinară

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii