Oana Coşman, Contributor
Sănătate |
|
Sergiu Pașca, studentul român al anului în lume

În 2009, a obținut o bursă post-doctorală din partea Organizației Internaționale de Cercetare a Creierului. Rezultatele cercetării sale au fost publicate în prestigioasa revistă Nature Medicine și articolul a fost numit de National Institute of Mental Health printre cele mai importante 10 studii ale anului.
Vezi aici cine au fost premianții Galei LSRS 2013.
„Mi-am dorit să fac cercetare ştiinţifică încă din liceu, când participam la olimpiadele de chimie. Pe parcursul studiilor mele medicale la Cluj, am simţit multă frustrare văzând cât de puţin putem face ca medici pentru pacienții cu autism, și am depus eforturi pentru identificarea de markeri biologici pentru aceste tulburări de neurodezvoltare”, spune Sergiu în prezentarea sa.
După absolvire, a obținut bursa IBRO cu distincția Outstanding (oferită prin competiție internațională unui singur candidat) pentru studii postdoctorale la Universitatea Stanford (iar ulterior bursa Morgridge). “În studiile mele de la Stanford am demonstrat pentru prima dată obținerea neinvazivă, în laborator, de neuroni de la pacienți cu o formă de autism pornind de la celule din piele. Mai mult, am demonstrat anomalii specifice în aceste celule și am identificat o substanță capabilă să le inverseze. Aceste rezultate au fost publicate în prestigioasa revistă Nature Medicine și articolul a fost numit de National Institute of Mental Health printre cele mai importante 10 studii ale anului”, mai spune el.
Pentru descoperirile sale Sergiu a obținut Premiul pentru Cercetare Inovativă Postdoctorală (din peste 1400 de cercetători postdoctorali din Facultatea de Medicină Stanford), premiul Sammy Kuo pentru Cel Mai Bun Articol în Neuroștiințe la Universitatea Stanford și prestigiosul premiu-grant internațional NARSAD.
Mai multe articole Forbes
Merita mult mai mult decat felicitarile noastre si suntem mandri ca exista astfel de romani!
Merita mult mai mult decat felicitarile noastre si suntem mandri ca exista astfel de romani!
Merita mult mai mult decat felicitarile noastre si suntem mandri ca exista astfel de romani!