FacebookTwitterLinkedIn
Pentru adoptare era nevoie de 69 de voturi „pentru”, dar în favoarea legii s-au pronunţat doar 67 de parlamentari. Proiectul a fost susţinut de PNL, USR şi UDMR, în timp ce senatorii PSD şi AUR l-au criticat vehement.
Contestatarii introducerii certificatului verde în instituţiile publice au declarat că măsura este discriminatorie, notează RRA.
De cealaltă parte, susţinătorii proiectului au atras atenţia că sutele de decese zilnice provocate de COVID-19 nu ar trebui să le mai permită parlamentarilor să fie dezbinaţi şi că aceştia trebuie să adopte legi care să-i protejeze pe oameni.
Documentul privind introducerea certificatului verde în instituţiile publice va merge în Camera Deputaţilor pentru votul decizional.