Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Senatul critică legislația europeană în audiovizual și televiziunile de desenele animate

Senat
Senatul României critică într-un document adresat Comisiei Europene legislația europeană dar și televiziunile de desene animate din România care nu protejează copiii de „subiectele agresive”, „needucative” sau „publicitatea la produse și servicii de valori îndoielnice”, inclusiv prin conținutul liniar difuzat pe „canalele de desene animate”, notează Media Expres.

Critica a fost inclusă de Senatul României într-o Hotărâre adoptată la 26 iunie și publicată în Monitorul Oficial la 1 iulie 2013, prin care forul legislativ formulează mai multe puncte de vedere legate de modificarea Directivei pentru Serviciile Media Audiovizuale (DSMAV), la solicitarea Comisiei Europene.

Senatul apreciază că, „din păcate, normele actuale din DSMAV nu reuşesc, nici măcar în momentul de faţă, să protejeze copiii chiar şi faţă de conţinutul liniar adresat direct acestora prin canalele de desene animate, dovadă în acest sens fiind subiectele agresive sau, în orice caz, needucative de pe unele dintre aceste canale, precum şi publicitatea la fel de agresivă făcută unor produse şi servicii de valori îndoielnice, publicitate care are drept efect presiunea copiilor asupra părinţilor. Aceste probleme ar trebui rezolvate înainte de a se aborda problema convergenţei mass-mediei.”

Printre alte păreri oficiale formulate de Senatul României este și cea referitoare la extinderea controlului asupra publicității online, autoritatea constatând faptul că „disponibilitate mai mare a mediului neliniar, care se apropie de cea a televiziunii, impune revizuirea standardelor mai relaxate adresate mediului neliniar, concomitent cu evaluarea realistă a posibilităţilor de control şi adecvarea regulilor la aceste posibilităţi”.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii