Michelin reprezintă o referință în ceea ce privește calitatea și savoarea mâncărurilor unui restaurant. Cu toate acestea, povestea Michelin începe cu o viziune măreață în ceea ce privește industria automobilelor și nu a bucătăriei. Într-un spațiu și timp în care existau mai puțin de 3.000 de mașini în țară, frații Andre și Edouard Michelin au dezvoltat propria companie producătoare de anvelope.
Viziunea amplă asupra afacerii i-a condus către completarea serviciilor, producând un ghid simplu cu informații despre stațiile de alimentare, hărți ajutătoare, dar și liste cu adăposturi pentru cazare și mâncare. Aceste informații s-au distribuit gratuit, timp de două decenii, însă 1920 a reprezentat anul în care s-a lansat o nouă versiune a ghidului, putând fi cumpărat pentru 7 franci. Evoluția a adus cu sine un sistem de ierarhizare, care inițial însemna o singură stea acordată restaurantelor fine dining, completată ulterior de alte două stele și de inspectori culinari.
Citește și Stelele de pe cerul Michelin
Începutul lunii octombrie marchează Marea Britanie cu stele Michelin, în cadrul unui eveniment organizat la The Brewery. Printre vedetele ghidului 2018 s-a numărat primul restaurant japonez din Marea Britanie decorat cu trei stele, The Araki – un sushi bar din Mayfair. Astfel, totalul acumulat însumează cinci restaurante cu trei stele Michelin, 20 de restaurante cu două stele și 150 cu o stea.
Sfârșitul lunii aduce în peisaj lansarea selecției Michelin 2018 în New York, care a avut loc pe 30 octombrie, celebrând a treisprezecea ediție. Anului 2018 include șase noi restaurante, dintre care trei cu specific japonez, un regres față de anul 2016, când ghidul acumula un total de 10 restaurante noi. Sushi Ginza Onodera a evoluat anul acesta de la o stea la două stele, devenind astfel singurul restaurant cu două stele din categoria bucătăriei japoneze din New York.
„Echipa noastră a apreciat primele vizite la Sushi Ginza Onodera, astfel că anul acesta am revenit, confirmând faptul că se poziționează pe aceeași treaptă cu celelalte restaurante japoneze de două stele din lume”, a declarat Michael Ellis, directorul internațional al ghidului Michelin.
New York se poziționează pe harta Michelin cu 56 de restaurante din categoria *, 11 restaurante cu * * și 5 restaurante cu * * *, incluzând Chef’s Table at Brooklyn Fare, relocat în zona Midtown – Manhattan și Eleven Madison Park, redeschis anul acesta după renovări. În ceea ce privește Bib Gourmand, omulețul și logo-ul Michelin care din 1955 descoperă oferte culinare la prețuri modeste, acesta adună pentru New York 127 de localuri.