FacebookTwitterLinkedIn

Noul director general al JTI, Charlie Cunningham-Reid are o experienţă de peste 20 de ani în domeniul comercial şi în marketing, dintre care 11 ani in industria tutunului. El s-a alăturat JTI în 2001, ocupând diverse poziţii la sediul central din Geneva. În România a venit în 2012, ca vice president, head of C&TM (Consumer & Trade Marketing), anterior ocupând poziţia de General Manager al JTI Bulgaria.

“Vom continua să investim în afacerea de pe piaţa locală, în brandurile noastre şi în oameni”, a declarat, într-un comunicat al JTI, Cunningham-Reid.

JTI s-a lansat pe piaţa românească în 1993. În 20 de ani a investit în România peste 100 milioane de euro. În 2012, JTI Romania a finalizat o investiţie de peste 25 de milioane de euro în capacităţile de producţie, care a generat peste 125 de noi locuri de muncă. Compania are în prezent peste 1.000 de angajaţi. JTI este unul dintre cei trei mari producători de ţigări din România, alături de BAT România şi Philip Morris.