Cautare




, Contributor

Tech |
|

Șeful Cisco România: „Este nevoie de dorință și determinare pentru ca în România să poată fi dezvoltat un oraș inteligent”

Conștientizarea românilor în raport cu riscurile la care sunt expuși, din punct de vedere cibernetic a crescut, iar pentru ca in România să poată fi dezvoltat un oraș smart este nevoie, în primul rând, de dorință și determinare. Acestea sunt doar câteva dintre concluziile lui Dorin Pena,directorul general Cisco România, exprimate într-un interviu în exclusivitate pentru Forbes România.
Dorin_Pena.jpg

Dorin Pena conduce operațiunile filialei locale Cisco din toamna anului 2013 și consideră că în ultimii ani, românii au început să conștientizeze din ce în ce mai mult faptul că sunt vulnerabili la atacurile cibernetice, care devin tot mai profitabile. Spre exemplu, o singură campanie de atacuri directe de tip ransomware generează profituri de 34 de milioane de dolari pentru atacatori.

Conștientizarea riscurilor de securitate IT este un proces care trebuie să continue, explică șeful Cisco. Și sunt trei variante pe care le-a menționat. „Trebuie să avem un dialog transparent asupra zonelor de securitate cibernetică. O altă variantă este legată de cadrul legislativ, care trebuie foarte bine înțeles. Este un concept care se discută în toate țările Uniunii Europene, este al doilea pilon care ar determina o grăbire a schimbării percepției și îmbunătățirii situației”, spune acesta. O altă variantă care ar contribui la prevenția atacurilor cibernetice, menționată de Dorin Pena, este chiar confruntarea cu situații dificile. „Dacă ne confruntăm acum cu un atac major în mediul privat sau public, gradul de conștientizare va crește”, explică directorul general Cisco România.

Forbes România a discutat cu Dorin Pena și despre evoluția fenomenelor Internet of Things (IoT, Internetul Lucrurilor). Potrivit unui studiu Cisco realizat în urmă cu doi ani, IoT  poate genera economii și venituri suplimentare de 4,6 mii de miliarde de dolari în sectorul public la nivel mondial. „Se dezvoltă foarte bine”, a spus Dorin Pena. „Dacă până în prezent când ne refeream la  IoT, vorbeam despre senzori și terminale, cred că de acum încolo vom vorbi mai mult despre platforme; acele platforme care pot lua date de la o serie de senzori. Senzorii nu vor mai fi o problemă, ci integrarea datelor de la acele platforme, normalizarea și transmiterea lor într-un format care este înțeles de diferite tipuri de aplicații”, a completat acesta.

CISCO ROMÂNIA: ATACURILE DE TIP RANSOMWARE GENEREAZĂ ANUAL VENITURI DE 34 DE MILIOANE DE DOLARI

Și nu doar aceste concepte sunt în plin proces de dezvoltare în România, ci și cel prin care angajații unor companii sunt liberi să lucreze la birou de pe propriile dispozitive, cunoscut drept Bring Your Own Device (BYOD). Acum doi ani, în România se vorbea foarte mult despre acest concept, însă nu era implementat la fel de mult pe cât se discuta despre el. „Din ce în ce mai multe companii oferă mobilitate angajaților lor, le oferă posibilitatea de a se conecta în interiorul companiilor într-un mod mobil, inclusiv cu dispozitive proprii”, explică Dorin Pena. Întrebat de Forbes România care sunt avantajele implementării BYOD într-o companie, acesta a răspuns că, în principal, vizează reducerea de costuri și creșterea productivității. „Dar există și un revers al medaliei. Acela că poate să crească riscul de securitatedacă nu sunt folosite soluțiile adecvate”, spune șeful Cisco.

Dorin Pena a mai vorbit și despre avantajele și dezavantajele faptului că România este una dintre principalele destinații de outsourcing din lume – datorită pregătirii specialiștilor locali în raport cu costurile suportate de companii pentru a avea asemenea specialiști. „Este un raport foarte bun, extrem de competitiv și de aceea companiile decid să își mute centrele de suport în România”, explică Dorin Pena. „Este un avantaj foarte mare faptul că se creează locuri de muncă”.

Referitor la dezavantajele acestui fapt, directorul general Cisco România precizează: „În general, astfel de joburi sunt extrem de operaționale și sunt supuse concurenței mari din alte părți”. Concret, sunt joburi care pot fi înlocuite rapid în cazul în care apare o destinație care să fie mai ieftină, dacă se dorește reducerea costurilor sau „dacă evoluează acest domeniu de inteligență artificială și tot ce înseamnă dezvoltare de algoritm care să înlocuiască munca umană. Există o vulnerabilitate foarte mare, acesta este un dezavantaj major”, mai spune Dorin Pena. Totodată, șeful Cisco România menționează că și mediul de afaceri poate fi afectat, prin prisma faptului că, odată externalizate activitățile, companiile nu mai fac „Research & Development (R&D), lucruri care să fie stabile, care să permită o dezvoltare pe termen lung și care să aducă valoare adăugată României”, completează directorul general Cisco.

VEZI CUM A AJUNS SECURITATEA CIBERNETICĂ UNUL DINTRE CELE MAI FIERBINȚI SUBIECTE ALE MOMENTULUI

Întrebat de Forbes România care sunt pașii care trebuie urmați pentru ca în România să poată fi dezvoltat un oraș inteligent, șeful Cisco a spus că, în primul rând, este necesar să existe dorință și determinare. Dar și strategia este necesară în dezvoltarea unui asemenea oraș, strategie care, în viziunea lui Dorin Pena, trebuie să aibă o „abordare arhitecturală” – „O astfel de strategie trebuie să aibă o abordare care să înțeleagă blocurile necesare, la ce folosește fiecare bloc și să fie construită etapizat, fără a exclude blocurile precedente”, explică acesta. „Spre exemplu, dacă vrei să faci o zonă de servicii publice precum Wi-Fi pentru parcuri, nu trebuie să construiești tu un lucru separat. Gândești în forma de arhitectură, pui pilonii principali, apoi construiești pe aceștia”, explică acesta. Potrivit lui Dorin Pena, toate regiunile din România au potențial pentru dezvoltarea unui oraș inteligent, în special orașele mari precum București, Cluj-Napoca și Timișoara, „orașe care în mod clar trebuie să aibă o astfel de strategie și, din câte știu eu, se dezvoltă”, mai spune șeful Cisco.

Pe termen mediu, prioritățile Cisco România vizează două aspecte: cele tehnologice și dezvoltarea relațiilor cu partenerii companiei, precum și educarea a tot ce înseamnă mediul de afaceri.

La nivel personal, pentru Dorin Pena, felul în care interacționează cu oamenii este foarte important – este una dintre lecțiile învățate de el în cei doi ani și jumătate, de când se află la conducerea Cisco România. „Dacă tu crezi în anumite lucruri, și acestea sunt validate de un grup de oameni inteligenți, e important să le susții, să le promovezi. Un alt lucru care mi-a fost confirmat și care contează foarte mult în mediul de afaceri este calitatea oamenilor și modul în care discuți și interacționezi cu ei”, a mai spus Dorin Pena.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii