Dacă îl întrebi care a fost cea mai grea zi din viața lui, Ioan Popa, directorul general al producătorului de pui Transavia, spune că nu știe sigur care ar fi aceea. Luptător și hotărât din fire, spune că poate să ia deciziile legate de companie și dacă este trezit din somn. „Eu mă consider un om serios şi activitatea pe care mi-am desfăşurat-o am făcut-o la fel de fiecare dată; nu am lucrat anapoda, am lucrat după principii pe care le-am respectat în fiecare zi, fapt care ne face să fim, astăzi, acolo unde suntem. Să fim o companie echilibrată din toate punctele de vedere, să lucrăm profitabil, să nu creăm niciun deranj în jurul nostru”, spune directorul Transavia, companie care anul acesta împlineşte 20 de ani. Nu face rabat de la calitate, de aceea a decis să investească în toate segmentele producţiei și recent a construit o fabrică de nutreţuri combinate din Sântimbru, judeţul Alba. „Prin investiţiile pe care le-am făcut, suntem singura companie din Românie care îşi asigură şi hrana de origine vegetală în alimentaţia puilor, astfel încât ştim cu lux de amănunte în ce condiţii producem aceste cereale”, a explicat Popa, unul dintre oamenii de afaceri prezenţi şi în acest an în Top Forbes 500 miliardari. Afirmă astfel cu mândrie că, dacă până acum „am spus că lucrăm de la ou până la furculiţă, acum nu mai putem spune aşa pentru că funcţionăm de la bobul de cereale, mâncarea puiului, şi până la furculiţă”.
Compania este astfel dezvoltată pe toate planurile şi spune cu tărie că este mândru că a putut demonstra că se pot face şi lucruri „made in Romania”. Acum, Transavia nu se mai dezvoltă spectaculos, după cum spune directorul general, fiindcă „la ora actuală, mărimea unităţii noastre este cea a unui modul european, între 55.000 şi 60.000 de tone de carne. Dacă am vrea să mai creştem, ar trebui să mai facem achiziţii sau să dezvoltăm un alt modul, mai mic sau mai mare”. Pe termen scurt, îşi doreşte ca până la finalul anului următor să ajungă să crească mărimea suprafeţelor lucrate la 15.000 de hectare de teren, faţă de cele 8.000 cât are în prezent, pentru a produce o parte din soia de unde se asigură proteina vegetală în hrana puilor. „Dacă reuşim să introducem şi soia, am asigurat 95% din hrana unui pui. Pentru că în hrana unui pui, în mare, 65% sunt cereale şi 30% soia, iar diferenţa o reprezintă ingrediente de altă natură, minerale, fosfor, calciu şi altele”.
Transavia este o companie care, încă de la înfiinţare a mers numai pe profit. De aceea, în fiecare an s-au făcut investiţii din profitul realizat, iar acum producătorul de carne de pui este lider de piaţă, cu o cotă de 20%. Popa estimează că cifra de afaceri pe 2013 va fi în creştere cu 8-10% față de cele peste 95 de milioane de euro de anul trecut. La fel și profitul, va crește față de cele 7,5 milioane de euro de anul trecut. În acest an, de pildă, spune că nivelul investiţiilor a fost programat la opt milioane de euro însă crede că această sumă va fi depășită. Exporturile reprezintă 15% din cifra de afaceri, dar Ioan Popa spune că acestea vin pe locul al doilea, fiindcă preocuparea majoră este să asigure carne la nivel naţional.„Nu am o preocupare majoră pentru exporturi, dar asta nu înseamnă că nu mă interesează. Ne interesează pentru că avem şi o fabrică de procesarea cărnii, care are produse mai elaborate, mai sofisticate, care sunt mai pe gustul celor din Vest decât pe gustul celor din România şi atunci acele produse se duc aproape în totalitate la export”, mai explică el.
Momentele grele nu au lipsit, mai ales că evaziunea fiscală în acest domeniu este foarte mare. De aceea susţine că reducerea TVA-ului la carne ar fi un factor care ar mai limita evaziunea fiscală pentru că „nici un hoţ nu îşi mai riscă pielea pentru câţiva lei”. În plus, îşi aminteşte că şi fondurile au constituit la un moment dat o problemă. „Acum doi ani am fost dezbrăcați, nu am mai primit fonduri deloc, nu mai erau bani la nivel naţional şi fonduri europene nici atât. Anul acesta primim un sprijin din fonduri europene, dar după lupte crâncene”, mai spune Ioan Popa.
Spune că nu ar investi niciodată într-o reţea de magazine proprii „fiindcă se nasc moarte din punct de vedere economic”, mai ales că, astăzi, şi lanţurile mari de magazine au „probleme şi dureri de cap”.
Citește articolul în ediţia specială a Forbes România, Cele 7 dileme ale agriculturii, apărută la chioşcuri pe 11 noiembrie. Click aici pentru a vedea ce conţine revista.