Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Antreprenori |
|

Sebastian Ghiță și Familia

sebastian ghita.jpg
Avere 2012: 95- 100 de milioane de euro Locul ocupat: 33 Reședință: Prahova Domeniu: Media

O TELEVIZIUNE ŞI DE RESTUL CASH…

 

Nu cu multă vreme în urmă, numele lui Ghiţă era sinonim cu industria de IT, echipa de baschet Asesoft Ploiești și pasiunea pentru podgorii și domeniile viticole. Ultimii doi ani au schimbat cu siguranţă asta.

Dacă anul trecut Sebastian Ghiță era, în principiu, un antre­prenor ale cărui afaceri erau puternic ancorate în dome­niul de software și IT&C, cu ocazionale interese adiacente, ca de pildă, investițiile în podgorii sau mass-media, prin controversatul contract de mana­gement încheiat cu Sorin Ovidiu Vântu pentru televiziunea de știri Realitatea TV, azi profilul omului de afaceri s-a schimbat semnificativ.

 

Cea mai răsunătoare a fost ieșirea din cele mai mari și mai profitabile business-uri ale sale – Asesoft Distribution (pe care a fondat-o împreună cu Iulian Stanciu, care acum e unicul acționar), Flanco (cumpă­rată la sfârșitul lui 2010, prin intermediul Asesoft) și eMAG (cumpărată la finele lui 2009 pentru circa 10 milioane de euro, tot prin Asesoft). Însă Ghiță nu s-a oprit aici, ci a vândut și restul de companii din tehno­logie – furnizorul de soluţii IT, TeamNet International și dezvoltatorul de produse software Asesoft Internațional – precum și companiile din domeniul vinului – Rotherfield Properties și Podgoriile Tohani – sau pe cele din din domeniul energiei eoliene – Corni Eolian.

 

Acum, Sebastian Ghiță stă acum pe un munte de cash pe care îl estimează singur undeva în jurul a 100 milioane de euro. Singurul business în care continuă să investească și de care nu se vede despărțit este România TV, televiziunea pe care a construit-o după ruperea de Realitatea lui Sorin Ovidiu Vântu.

 

Aici, Ghiță recunoaște că a investit undeva în jurul a 20 de milioa­ne de euro, dar se așteaptă ca 2012 să mar­cheze amortizarea investiției. Unul dintre cele mai importante business-uri ale sale din telecom, 2K Telecom, care a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 14 milioane de euro, în creștere cu 40% față de 2010, a rămas oarecum în ograda lui Ghiță, cel puțin prin proximitate. Compania e acum deţinută de fratele său, Alexandru Ghiță.

 

Exitul din business al lui Sebastin Ghiță nu este întâmplător. El se detașează de afaceri pentru a intra în politică. Recent, Ghiță și-a lansat candidatura pentru un fo­toliu de deputat, din partea USL, în colegiul nr. 4 din Prahova.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii