Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Schimbările Mici te ajută să devii Om Mare

Anii lui Andrei Roșu se măsoară în kilometri. De la primul maraton și până astăzi, aceștia au adunat obiective, antrenamente, ore ale dimineții, competiții, Guinness Book, speech-uri și performanțe. Însă toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă, în 2010, nu ar fi luat acea decizie.
dor_andrei_rosu_20150811_0077

Îl aștept pe Andrei Roșu. Îmi revizuiesc întrebările din agendă, verific obsesiv bateria de la telefon și încerc să conserv cât mai bine cât mi-a mai rămas – 28% rămași. Între timp, apare și Andrei, însoțit de cel mai curios animal din lume. Hoka, puiul golden retriever de patru luni, este o zglobie și o frumoasă, căreia, am observat ulterior, îi plac bălțile, frunzele și oamenii.

Cei câțiva metri pe care îi alergăm în drum spre parc îmi reamintesc calitatea partenerului de conversație de astăzi: aceea de sportiv de anduranță.

Nu reușesc să țin pasul, dar țin minte toate rolurile sale, din 2010 încoace: primul maraton la Polul Nord, acei 777 care l-au amprentat (7 maratoane, 7 ultramaratoane, 7 continente), ultratriatloane (11,4 km înot, 540 km bicicletă, 126 km alergare – în 48 de ore), Virginia Quintuple Ultra (19 km înot, 900 km bicicletă, 210 km alergare – în 126 de ore), cel mai greu ultratriatlon din lume, Arch 2 Arc (140 km alergare, 50 km înot – traversarea Canalului Mânecii – 300 km pedalat), discursul cu numărul 500 și Atlantic Challenge, printre altele.

Între timp, îl ajung din urmă, iar prima mea întrebare pentru el este: „Andrei, de unde ideea de a face și stand up?“

„Nu mă așteptam să începi cu întrebarea asta, dar mă bucur că mi-ai adresat-o. La antrenamentele mele, care erau și sunt destul de lungi, câteodată peste noapte, ascultam și stand up comedy, îmi plăcea mult. Eu, oricum, sunt o fire mai glumeață, nu în sensul în care toate glumele mele sunt bune, dar sunt și autoironic, iar oamenii apreciază lucrurile astea. M-am gândit că, în contextul în care este destul de greu să strângi bani pentru cauze sociale, aș putea ține, la un moment dat, un show de stand up, în special pentru a strânge fonduri. Nu îmi doresc să fie un stand up comedy în care doar râzi și pleci. Mă gândesc la o formă care să și inspire. Îmi amintesc că fizica am învățat-o în liceu din momentul în care a venit un profesor care glumea tot timpul, până atunci nu se lipise de mine.“

Puterea unei decizii. Pe măsură ce ne stabilim traseul prin Parcul Herăstrău, îl îndemn pe Andrei să-și amintească traseul său din momentul în care a decis să schimbe canapeaua și o viață sedentară pentru activitate și sănătate.

„Norocul meu a fost că venise pe lume primul nostru copil. Se spune că, în general, copiii vin să îți dea niște lecții, dar depinde de tine dacă ești deschis să le înveți. Oricare dintre noi simte pe parcursul vieții nevoia de transformare, de schimbare, de evoluție. Norocul meu a fost că, dorindu-mi să devin un model pentru Alex, am început să alerg la 33 de ani. Relativ devreme pentru schimbări, cam târziu pentru alergare.“

Schimbarea este subiectivă, diferă de la o persoană la alta, însă, indiferent de situație, conține același strat consistent de provocare, muncă și răbdare. Prima alergare a lui Andrei nu s-a deosebit cu nimic de cea a unui om care nu mai alergase din copilărie, proaspăt scos de pe scaunele unei multinaționale, pentru care lucrase 15 ani. Primul gând a fost că nu mai poate alerga, că trebuie să recupereze repede ce a pierdut, însă mersul rapid, alergarea ușoară, cărțile și obiectivul său major l-au ținut concentrat.

„Se spune că un obiectiv funcționează mai bine decât un ceas. Din punctul meu de vedere, partea frumoasă a obiectivelor este că te transformă într-un om care este capabil să îndeplinească. Drumul până acolo cu siguranță te transformă, întreg procesul conduce la o versiune mult mai bună a ta.

Încă ceva frumos în ceea ce privește obiectivele este că te formează în așa fel încât să îți adaptezi stilul de viață la acel obiectiv. Pentru toate deciziile pe care le iei, zi de zi (ce mănânci, cu cine te întâlnești, la ce oră te culci, la ce oră te trezești), pornești de la întrebarea: «Ceea ce fac în momentul acesta mă ajută să ajung mai aproape de obiectivul meu sau mă sabotează?»“

„Mereu când am dubii îmi amintesc de ce am început să fac lucrurile pe care le fac: nu poți fi un model pentru copii doar o săptămână. Dacă noi avem obiceiul de a abandona la prima greutate, asta vor ști ei că este calea, dacă vom da mereu vina pe altcineva pentru nereușitele noastre, pe contextul actual, pe guverne, corporații, nu își vor asuma responsabilitatea faptelor.

După care, pe parcurs, se adaugă alte de ce-uri. Dacă prin ceea ce faci inspiri oamenii să își schimbe stilul de viață, să facă mișcare, să inspire la rândul lor alți oameni sau să susții o cauză socială, dacă știi că prin ceea ce faci contribui la proiecte de mediu, medicale sau educaționale, atunci ai un motor în plus.“

Vâslind prin Atlantic. Motivele au însemnat parte din energia sa, însă nu ar fi funcționat fără niște obiective clare.

„Mi-am schimbat puțin strategia în ultimii ani, în sensul în care dacă în primii doi-trei ani alergam în fiecare weekend câte un maraton sau ultramaraton, mi-am dat seama că, pe termen lung, oricât de bine m-aș simți eu făcând lucrul acesta, intervine riscul de a-mi pierde apetitul de a face sport. Poți intra ușor într-o uzură mentală, fizică. Și atunci am zis să dau curs unor proiecte mai dificile, cum a fost Atlanticul, triatronul, ultratriatlonul – care a inclus Canalul Mânecii, pentru care a trebuit să mă pregătesc doi ani. Pentru mine, procesul este important.“

CITEȘTE ȘI Șahul pe apă

Din categoria proiectelor complexe face parte și Atlantic Challenge, o cursă de traversare a oceanului într-o ambarcațiune cu vâsle. De multe ori, activitățile și deciziile pe care le luăm au puterea de a umple un gol sau o lipsă. Ce i-ar fi lipsit lui Andrei Roșu după șase ani de sport de anduranță?

„Atlantic Challenge a fost o consecință a tot ceea ce făcusem în cei șase ani de sport de anduranță. Ce-mi lipsea? Îmi lipsea un proiect de echipă. Lucrând 15 ani într-o companie multinațională, având diverse roluri și multe proiecte, eram obișnuit să lucrez în echipă. Dar în viața de sportiv nu mi se întâmplase.“

Astfel că a decis să participe la un alt proiect, cel despre care aflase în 2011, la maratonul Everestului: Atlantic Challenge. Inițial, nu a crezut că există o astfel de competiție, că este imposibil să traversezi oceanul într-o barcă cu vâsle, însă în 2017 se pregătea de antrenament.

„Întotdeauna, antrenamentele sunt mult mai grele decât cursa. Ele sunt, de fapt, aisbergul de sub apă și, probabil, pentru fiecare km alergat la o cursă, alergi zece la antrenamente. Pentru 38 de zile peste Atlantic, ne-am antrenat aproximativ 200-300 de zile.

Ne antrenam atât în grup, cât și individual. Plecam vineri din București, ajungeam seara la mare, vâsleam până duminică seara, apoi de trei ori pe săptămână mergeam la sală, aveam și ergometru acasă – un simulator de vâslit, la care lucram alte trei ore. La antrenamente nu e nimic glamorous, nu te urmărește nimeni, nu primești like-uri, nu primești medalii. Atunci trebuie să găsești resurse interioare pentru că dacă nu duci la capăt un antrenament, abandonezi și cursa, cu siguranță.

Dincolo de faptul că duritatea și seriozitatea antrenamentelor pot garanta succesul unei curse, mai există și calitatea partenerilor de concurs, care adaugă alte procente de siguranță în câștig. În cazul lui Andrei, aceasta a fost etapa cea mai sensibilă: găsirea unor oameni compatibili, alături de care să îndeplinească obiectivele cursei.

A început prin numirea unor calități comune pe care oamenii să le îndeplinească, a lansat anunțul, și, spre surprinderea lui, au aplicat peste 240 de oameni, printre care și 30 de femei. În final, au rămas 20. Dintre aceștia, cu ultimii 10 a mers în Deltă, într-un loc fără semnal, unde au petrecut patru zile și trei nopți aproape nedormite, cu activități precum două ore vâslit, două ore pauză, mers pe jar, exerciții de concentrare, de rezistență fizică.

Răul de mare, furtunile, monotonia, privarea de somn, alimentele concentrate, dorul de casă s-au văzut minuscule atunci când competiția nu a însemnat doar terminarea cursei pe primul loc, fiind prima echipă de români care a traversat oceanul, ci și stabilirea unui record, pentru cea mai rapidă traversare a Oceanului Atlantic. „Am reușit să ne atingem targetul de 500.000 de lei pentru centrul socio-medical Hospice de la Adunații Copăceni, pentru care sunt foarte mulțumit.“

Ce îl inspiră? Ce îl motivează? De ce îi este frică? Care sunt proiectele în derulare? Sunt doar câteva dintre întrebările la care îmi răspunde spre final de interviu. Aflu de la el că îl inspiră oamenii în vârstă, care au o viață activă, împrumută din energia și trăsăturile lor de a face sport toată viața. Apoi îmi explică de ce nu crede în motivație, care poate ține maximum o oră și două zile.

„Am văzut că ajută mai mult atunci când după ce ți-ai stabilit obiective clare, să îți faci o inventariere a agendei zilnice, să observi în ce investești timpul tău. Dacă acel obicei sau acea rutină are legătură sau nu cu obiectivele tale, îți poți ajusta ușor noile activități. Este ca făcutul de duș, nimeni nu are nevoie de motivație pentru a face duș.“

Printre discursuri, programe on-line de antrenare, pregătirea show-ului de stand up, Andrei Roșu nu uită de alimentație și de toate acele detalii care însumate valorifică o viață sănătoasă.

„Între viața mea de acum și cea de acum zece ani nu este o diferență atât de mare, exceptând ora de culcare, ora de trezire și ceea ce pun pe farfurie. Ceea ce cred eu că diferă cel mai mult este sentimentul pe care îl am la trezire și la culcare. E un sentiment de împlinire, că sunt pe drumul cel bun. Fără să știu neapărat unde duce drumul acesta. Este greu să anticipezi viitorul, dar poți alege să controlezi anumite detalii, de exemplu: ce mănânci, ce bei, la ce oră te culci, cum te trezești, ce relații ai cu oamenii. Nu are sens să subestimăm impactul lucrurilor mărunte.

Eu m-am îngrășat 12 kg pentru cursa de pe Atlantic cu patru linguri de ulei de măsline pe zi. Toate lucrurile acestea nu-ți oferă garanția că vei trăi mult și că vei avea o viață extraordinară, dar îți cresc șansele. Și tot ceea ce facem noi este despre a ne crește șansele în viața de zi cu zi: pe plan personal, profesional, în societate.“

CITEȘTE ȘI Florin Chirculescu – Chirurgul literelor Despre scris, medicină și munte

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii