FacebookTwitterLinkedIn

Ultimul sondaj de audiență TV, realizat de Kantar Media, arată că România TV a urcat în urban pe a patra poziție, cu o medie de 97.000 de telespectatori pe minut (toată ziua). Acestă ascensiune se datorează subiectului legat de condamnarea lui Dan Voiculescu, dar și căderii în sondaje a Kanal D, televiziune generalistă care a rulat grila de vară, fără ambiții de audiență. Astfel, Kanal D a pierdut 42.000 de telespectatori față de luna iulie, ajungând la o medie de 95.000 de orășeni pe minut (toată ziua). La nivel național, căderea Kanal D este mult mai accentuată față de iulie: 87.000, având o medie în august de 180.000.

Revenind la România TV, acest canal de știri a câștigat doar 7.000 de telespectatori în urban și 11.000 la nivel național. Se poate spune că România TV ocupă locul patru grație căderii televiziunii Kanal D. Probabil că în toamnă, când Kanal D își va lansa noua grilă, acestă televiziune își va relua locul în sondajele din urban.

Evenimentul major al lunii august, condamnarea lui Dan Voiculescu, a fost exploatat de Antena 3, care a avut o medie de 218.000 de telespectatori pe minut la nivel urban, în creștere cu 29.000 față de iulie, și 305.000 la nivel național, în creștere cu 39.000 față de luna precedentă. Cota de vizionare (numărul de telespectatori care s-au uitat la Antena 3 raportat la totalul telespectatorilor din intervalul analizat) a fost de 10,55% în urban (toata ziua), cu 1,59 puncte procentuale mai mare față de iulie. Cea mai mare creștere de pe piața TV, în august. Următoarea cotă de piață după Antena 3 (10,55%) este România TV, cu 4,72% în urban.