Raluca Juncu, Redactor Forbes România
Media şi entertainment |
|
Şase atitudini pe care le apreciem la lideri

Curajul pune în evidență valorile unui lider și permite echipei coordonate de acesta să înțeleagă mai bine cerințele, precum și modul în care acestea ar trebui executate.
Onestitatea
În fiecare comunitate va fi mereu apreciată discuţia directă, faţă în faţă şi mai ales sinceră. Angajaţii îşi doresc ca şefii lor să aibă o atitudine de deschidere şi să fie sinceri când cumunica cu ei. Chiar dacă uneori adevărul doare, el este necesar pentru bunul mers al lucrurilor dintr-o întreprindere.
Autenticitatea
În prezent se doreşte adoptarea unei atitudini cât mai umane faţă de cei din jur şi eliminarea măştilor care pot fi confuze în încercarea de a transmite informații. Evoluţia tehnologică a spart câteva bariere şi a creat o intimitate şi un confort în ceea ce priveşte actul comunicării. Astfel, liderii noştri pot fi urmăriţi acum pe reţelele sociale, pe blogu-uri, unde îşi construiesc deseori imaginea perfectă, fără a se deosebi de ceilalţi membri ai comunităţii. Un lider adevărat trebuie să lucreze la construirea unei persoane şi nu la formarea unui ideal.
Curajul de a-ţi susţine propriile valori
Un lider trebuie să deţină propria viziune asupra societăţii în care trăieşte, dar şi să fie capabili să le observe pe ale celorlalţi, pentru a nu fi privit drept limitat. Cantitatea de muncă depusă trebuie să dețină o însemnătate, indiferent de nivelul de carieră.
Curajul de a-ţi asuma riscuri
Într-o companie, liderii trebuie mai curând să îşi asume riscurile în mod calculat, decât să vină permanent cu soluţii inovative pentru combaterea acestora. Conducătorii buni recunosc riscul şi teama lor faţă de acesta, însă oricum decid să şi le asume.
Curajul de a renunţa
Este potrivit pentru un lider să ştie să recunoască o înfrângere şi să lase în urmă bătălia, pentru a-şi face curaj şi pentru a capăta energie pentru următoarea. Lecţiile învăţate vor proveni din urma unor eşecuri.
Traducere şi adaptare: Forbes.com
Mai multe articole Forbes
Comentarii
Nu există comentarii