Cautare




, Contributor

Sfatul specialistului |
|

Sâsâit  sau rârâit?

Bâlbâieli, cuvinte deformate, deficiențe de înțelegere și exprimare. Pe scurt, tulburări de limbaj. Se întâmplă deseori ca cei mici să întâmpine astfel de provocări și să ajungă în cabinetul de logopedie. E primul pas spre o dicție corectă. Pentru că orice problemă de vorbire are o rezolvare!
 aboneaza-te
logopedie shutterstock_618380039

Știm cu toții că logopedia se referă la prevenirea și corectarea tulburărilor de limbaj. Însă scopul final al acestei discipline psihopedagogice vizează dezvoltarea armonioasă a personalității și a comportamentelor adaptabile în societate.

„Tulburările de limbaj pot fi definite ca abateri de la limbajul normal sau disfuncții care intervin în comunicarea orală și scrisă. Cele mai des întâlnite în cabinetul de logopedie sunt: tulburările de pronunție (dislaliile), tulburările în dezvoltarea limbajului (întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii) și tulburările de ritm și fluență (bâlbâiala)“, explică logoped Boghean Anne-Lena.

Există diverse cauze responsabile de aceste tipuri de disfuncții. Unele cauze acționează în timpul sarcinii, altele în perioada nașterii și, cele mai frecvente, de natură psihologică și educațională – acționează după naștere. Este important de știut că tulburările de limbaj nu se transmit ereditar, deși există anumite structuri anatomice care pot facilita formarea tulburărilor și se pot regăsi la descendenți.

Terapia logopedică este centrată îndeosebi asupra copiilor. Aceștia au vorbirea în continuă schimbare și struc-turare, iar odată depistate şi tratate la timp, tulburările de limbaj pot fi corectate în totalitate. În altă ordine de idei, „fiecare tulburare de limbaj are caracter educabil și poate fi corectată prin metode logopedice specifice“.

Într-adevăr, în primii ani de viaţă, deformarea şi omisiunea unor cuvinte sunt considerate firești. „Tulburările de pronunție nu au caracter logopedic până la vârsta de 4 ani, acestea având doar caracter fiziologic ca urmare a nematurizării aparatului fono-articulator sau a sistemelor cerebrale implicate în vorbire“, explică logopedul.

În cazul tulburărilor de pronunție – dislaliile – copilul deformează, substituie, omite sau inversează anumite sunete în vorbirea spontană sau reprodusă. Misiunea logopedului este de a identifica cauzele pronunției deficitare și de a aplica strategii de terapie specifice precum stimularea musculaturii aparatului fono-articulator și dezvoltarea auzului fonematic. Desigur, o terapie logopedică completă include și exerciții de inspir-expir, exercițiile de impostare a sunetului în fața oglinzii logopedice și exercițiile de automatizare a sunetului în poziție inițială, mediană și finală în silabe, cuvinte și propoziții.

„Din păcate, nu se poate estima cu exactitate timpul terapeutic necesar corectării sunetelor, însă, din experiența acumulată, pot spune că o parte din factorii determinanți asupra eficienței procesului corectării sunt: nivelul de dezvoltare globală a copilului, gradul de implicare a părintelui în relația terapeutică logoped-copil-părinte, capacitatea de învățare și cooperare a copilului, precum și relația terapeutică logoped-copil.“

În cabinetul de logopedie vin și copii care prezintă întârziere în dezvoltarea limbajului, copii care la vârsta de 3 ani au un vocabular sărac în cuvinte sau prezintă dificultăți în legarea cuvintelor în propoziții. Ținând cont de stadiile de dezvoltare ale limbajului, între 3 ani și 4 ani copilul ar trebui să dețină în jur de 300/400 cuvinte în vocabularul activ și aproximativ 900/1000 – în vocabularul pasiv. De regulă, copilul la 4 ani compune propoziții din patru cuvinte, pune frecvent întrebări și respectă anumite elemente ale structurii logico-gramaticale.

Tulburarea care afectează ritmul și fluența vorbirii – bâlbâiala – apare frecvent la vârstele mici, însă aceasta nu  reprezintă un motiv de îngrijorare până la 4 ani, întrucât, de cele mai multe ori, copilul repetă de două-trei ori același cuvânt sau rădăcini de cuvinte din pricina unui decalaj existent între limbajul expresiv și cel receptiv. Reponsabilitatea părintelui este să nu se amuze sau să critice bâlbâiala copilului, ci să îi vină în sprijin pentru a-și finaliza mesajul verbal. Dacă se depășește perioada de achiziționare a limbajului (după vârsta de 4 ani), iar aceste dificultăți se mențin sau își fac prezența aparent din senin, trebuie consultat un logoped. În cazul bâlbâielii este necesar să se acționeze din mai multe direcții terapeutice, deoarece pe lângă limbaj este implicată și latura emoțională a copilului. Astfel, logopedul va realiza împreună cu copilul exerciții de respirație, de stabilire a ritmului și de emitere de cuvinte și propoziții, iar psihoterapeutul va aborda latura psiho-emoțională a celui mic.

Tulburările de limbaj asupra cărora nu se intervine cu metode specifice pot avea efecte negative asupra personalității copilului. Cu cât devine mai conștient asupra dificultăților pe care le are, cu atât mai intens le trăiește în interior, ajungând chiar la manifestarea unei anxietăți în diferite situații de comunicare. Un astfel de copil se va feri să vorbească în public sau să spună o poezie la serbare, iar când va fi constrâns de circumstanțe să o facă, este posibil ca acel eveniment să fie trăit dramatic.

„Este important ca atât familia, cât și cadrele didactice să se implice activ alături de logoped în corectarea tulburărilor de limbaj ale copilului, prin manifestarea unei atitudini de răbdare față de dificultățile lui, a unei atitudini de încurajare față de reușitele lui și, bineînțeles, prin oferirea modelului corect de exprimare verbală oglindită în propriul exemplu. Acolo unde răbdarea și atitudinea de încurajare sunt înlocuite cu critică, putem vorbi despre conturarea unei stime de sine scăzute“, conchide logoped Boghean Anne-Lena.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii