Să vorbești despre frumusețea unui obiect poate părea prozaic în aceste zile în care tulburarea și incertitudinea din jur ne fac să ne izolăm și să ne însingurăm chiar mai mult decât ne-o cer măsurile de siguranță. Dar menirea frumuseții și a artelor care o slujesc este tocmai de a ne face să evadăm din cotidian, de a ne scoate din solitudine conectându-ne, fie și pentru scurt timp, cu universul unui artist, căruia să-i admirăm talentul și măiestria. Frumusețea unui obiect înseamnă meșteșug și geniu omenesc, iar respectivul obiect este mijlocul prin care artistul comunică cu publicul său, a cărui admirație este răsplata pe care creatorul o merită cu prisosință.
Porțelanurile lucrate manual de artizanii de la Wagner Arte sunt astfel de obiecte. Fondat cu 15 ani în urmă de Ana Wagner, atelierul Wagner Arte Frumoase și Povești ne introduce deja în atmosfera sărbătorilor de iarnă prin intermediul noilor colecții de porțelanuri cu decorațiuni specifice Crăciunului (globuri, suporți de lumânări, clopoței) sau cu seturi art de la table pentru servirea mesei, a ceaiului și a cafelei, înfrumusețate cu flori, peisaje și animale fantastice. În seara de Ajun, în timp ce torni ceaiul, vei remarca dantelăriile complicate executate pe ceainic cu precizie milimetrică prin pictură manuală cu aur și te vei delecta cu bogăția de motive graficede pe cești, de la barocul bine temperat la art nouveau-ul reinterpretat.
Mysterious Gardens este denumirea uneia dintre noile colecții și „simbolizează grădina din interior, grădina mărginită de noi înșine”, explică Ana Wagner. „Cu toții avem nevoie de o grădină a noastră. Fie că este imaginară, purtată în suflet, fie că o deținem fizic. Este sursa la care avem nevoie să ne conectăm mereu.”
„Grădina este locul în care, de când e lumea, copiii, odată cu plantele, au crescut, s-au jucat și au descoperit lumea; în grădină, oamenii mari și-au povestit viețile și secretele, au meditat, au petrecut și s-au veselit. De cele mai multe ori, Grădina este un loc al bucuriei, al meditației, al regăsirii cu natura la tine acasă”, spune artista.
A Vintage Christmas este colecția de obiecte decorative pentru pomul de Crăciun, al căror farmec este inspirat de vremurile tihnite de altă dată. Prospețimea decorului precum și simbolurile pozitive fac din jucăriile de brad adevărate bijuterii.
Fantastic Landscape with Palm Tree este o reinterpretare a unei colecții mai vechi, „Dealuri în alb și negru”, însă de data aceasta laitmotivul este palmierul, ca simbol al vieții, fertilității și luminii, iar decorul este însoțit de mesaje pozitive încărcate de energia creatoare a Anei Wagner.