Cautare




, Staff

Media şi entertainment |
|

Șapte lucruri simple care influențează părerea celorlalți despre tine

Natura creierului uman este  de a-i judeca pe ceilalți, prin urmare este foarte greu să putem întâlni pe cineva fără să îl evaluăm.
Restaurant

Deși avem tendința să credem că impresiile noastre despre ceilalți sunt bazate pe ceea ce observăm din  comportamentul lor și din conversații, cercetătorii susțin contrariul. De fapt,majoritatea impresiilor noastre sunt bazate pe lucruri mai subtile, precum o strângere de mână sau limbajul trupului.

Putem stabili trăsăturile de personalitate ale celorlalți în funcție de aspecte mărunte – ca dovadă, pe parcursul unui studiu al Universității din Kansas la care participanților le erau oferite imagini doar cu pantofii purtați de alți oameni, aceștia au putut ghici cu acuratețe dacă ceilalți sunt extrovertiți sau intravertiți, cât de stabili emoționali sunt, cât de deschiși sau prietenoși sunt.

Așadar, dacă până acum nu ai acordat o atenție deosebită acestor aspecte, poate a venit momentul să începi să o faci, deoarece ar putea  să se întoarcă împotriva ta.

Iată cele șapte lucruri pe baza cărora ceilalți te pot eticheta:

  1. Cum te comporți cu chelnerii

Felul în care tratezi chelnerii, de exemplu, poate dezvălui atât de multe despre personalitatea ta, încât a devenit o tactică des aplicată la interviurile de angajare. Prin întrebările referitoare la diferite situații în care interacționezi cu aceștia, angajatorii își dau seama cum te comporți și cu ceilalți oameni, în general.

Prânzurile de afaceri sunt un alt prilej unde acest aspect poate ieși la iveală. Nu contează cât de bine te comporți cu cel cu care iei prânzul, dacă în compania lui îi tratezi pe cei din jurul tău în mod răutăcios. În acest caz, este recomandat să mai lucrezi la inteligența emoțională.

  1. Cât de des îți verifici telefonul

Nu este nimic mai enervant decât cineva care își verifică telefonul în mijlocul unei conversații – acest lucru denotă lipsă de respect, atenție, lipsa abilităților de a-i asculta pe ceilalți și a voinței. Dacă nu este vreo urgență, este indicat să îți ții telefonul în buzunar. Un studiu realizat de Universitatea din Elon confirm faptul că folosirea telefonului în timpul unei conversații scade atât calitatea, cât și cantitatea dialogului purtat.

  1. Ticurile nervoase

Atingerea unghiilor sau a feței indică în mod normal că ești anxios, copleșit de situație și că nu deții controlul situației. Cercetările Universității din Michigan sugerează că aceste ticuri nervoasă indică o personalitate specifică unui perfecționist, care este predispus la aceste obiceiuri atunci când este frustrat sau plictisit.

  1. Cât de mult timp aștepți până când începi să-i pui întrebări partenerului de dialog

Durata până când cineva începe să-ți pună întrebări despre tine în timpul unei discuții este un indicator puternic al personalității. Oamenii care vorbesc doar despre ei înșiși tind să fie plini de sine și expresivi, iar cei care pun doar întrebări și împărtășesc foarte puțin despre ei au,de obicei, un ton al vocii mai scăzut, sunt mai tăcuți și umili. Însă un partener bun de conversație va fi întotdeauna echilibrat.

  1. Strângerea de mână

De obicei, o strângere de mână slabă este asociată cu o lipsă de încredere în sine. Un studiu realizat de Universitatea din Alabama a arătat că strângerea de mână poate dezvălui cu exactitate anumite trăsături de personalitate – de pildă, o strângere de mână fermă arată că ești mai puțin timid și mai extrovertit.

  1. Punctualitatea (sau lipsa acesteia)

Atunci când întârzii la întâlniri, ceilalți tind să creadă despre tine fie că dai dovadă de lipsă de respect, fie că eviți, că ești leneș sau dezinteresat. Contrar acestor percepții, un studiu efectuat de Universitatea San Diego arată că lipsa punctualității este întâlnită, de obicei, la oameni ocupați sau la cei care pur și simplu au o personalitate diferită și percep noțiunea timpului mult mai lent decât resul oamenilor. Concluzia: înainte să faci o presupunere greșită despre cel care a întârziat la întâlnire, mai bine te întrebi care ar ptuea fi cauza.

  1. Contactul vizual

Echilibrul este cheia în ce privește contactul vizual. Deși este important ca acesta să fie menținut, dacă are loc 100% din timp poate fi perceput ca fiind agresiv și ciudat. În același timp, dacă păstrezi contactul vizual doar într-o mica parte a conversației vei fi perceput ca fiind dezinteresat, timid sau că te simți stânjenit. Studiile arată că echilibrul potrivit pentru menținerea contactului vizual este de aproape 60% din timpul conversației – te va face să pari interesat, prietenos și demn de încredere.

Așadar, uneori aceste detalii fac diferența. Este bine să fii pregătit pentru ele, că să poți face o impresie bună în ochii celorlalți.

Citește și: 10 motive bune pentru a renunța la un job

Traducere și adaptare de pe Forbes.com.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii