Cautare




, Contributor

Macroeconomie |
|

Salariul mediu net, în creștere cu 1,5 % în noiembrie

bani_lei.jpg
Câştigul salarial mediu net a crescut în noiembrie 2012, cu 23 de  lei faţă de luna anterioară, până la 1.575 lei. Topul celor mai mari salarii medii nete este condus de transporturile aeriene,, cu valori de 4.140 de lei. La polul opus se află câștigurile hoteluri şi restaurant- 846  de lei.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat în luna noiembrie 2012 uşoare creşteri faţă de luna octombrie 2012. Această dinamică se datorează primelor și tichetelor de masă acordate în perioada menționată, dar și a producțiilor ori încasărilor mai mari.

Cele mai mari creşteri, de 21,6%, au fost înregistrate în domeniul intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii).

La polul opus se află salariile din domeniul extracţiei cărbunelui şi industria metalurgică, care au suferit în luna noiembrie a anului trecut deprecieri de 16,5%, respectiv 8,5%.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, salariile medii nete din învăţământ au crescut în penultima lună a anului trecut cu 2,5%. Această dinamică a rezultat ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice.

În urma plății drepturilor salariale restante din unele unităţi din domeniul asistenţei sociale care s-au confruntat cu dificultăţi financiare în lunile precedente au fost înregistrate creșteri, cu 1 % în noiembrie 2012 și ale salariilor din sănătate și asistență socială. Ca urmare a încetării contractelor pe durată determinată a personalului cu câştiguri salariale mai mici, salariile medii nete din administraţia publică au avansat în noiembrie 2012 cu 0,5%.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii